Linkuri accesibilitate

Donald Trump a sosit la Washington la invitația președintelui Barack Obama


Donald Trump a sosit la Washington la invitația președintelui Barack Obama cu care se întâlnește la Casa Albă pentru a începe transferul puterii. Este prima asemenea întâlnire și prima vizită la Casa Albă a noului președinte ales, după victoria sa surprinzătoare în alegerile de marți. Miercuri, președintele Obama a spus că vrea să asigure o tranziție cât mai lină și că rolul președintelui este mai important decât orice ambiție personală. Donald Trump a sosit în capitala americană de la New York, în vreme ce în mai multe orașe americane au avut loc proteste față de alegerea sa. Se așteaptă că întâlnirea de la Casa Albă va contribui și la calmarea spiritelor.

XS
SM
MD
LG