Linkuri accesibilitate

Victoria lui Donald Trump, noul Președinte al Statelor Unite, urma să pună capăt tuturor disputelor feroce care au marcat campania electorală. Nu e și nu va fi așa. Conflictul abia începe, dar despre asta va fi mult de gîndit și scris (în această ordine) de acum înainte.

Pentru Europa de Est, subiectul care cere o discuție imediată e relația Trump-Putin și întrebarea: va fi America condusă de Trump un martor pasiv sau chiar un aliat al Rusiei? Formulele de mai sus par o absurditate. Dar nimic nu mai e anormal sau de nerostit în Statele Unite și, mai larg, în Occident după o campanie fără seamăn. Problema principală a afacerii Trump e că o mare parte a establishment-ului, începînd cu sistemul mass media, a decis rezultatul alegerilor înainte de alegeri. Un curent de opinie emanat de presă a informat publicul larg că Donald Trump nu poate și, de fapt, nu are voie să cîștige. După care, același establishment s-a declarat șocat de victoria pe care tocmai o exclusese. Unul din argumentele care au susținut ideea după care Trump nu are voie să cîștige a fost tocmai presupusa lui relație, sau, cu un termen mai colorat, cîrdășie cu Vladimir Putin. Pe ce se bazează această descoperire? În cele din urmă, pe nimic. Mai precis pe cîteva declarații generale ale lui Trump din care mass media a făcut probe ale unei relații consolidate cu Putin.

Trump a vorbit de Putin anunțîndu-și intenția de a trata pe temele mari de politică externă în care Statele Unite și Rusia sînt deja implicate. Trump a scăpat și cîteva declarații care remarcau atitudinea hotărîtă și realistă a politicii promovate de Putin. Admirație? Nu e exclus. E, însă, la fel de plauzibil ca remarcile lui Trump să fi remarcat diferența între politica energică a lui Putin și ezitările necontenite care definesc politica occidentală în atîtea zone de interes extern.

Ipoteza unei admirații servile față de Putin ar fi trebuit, oricum, temperată de remarcile repetate prin care Trump a anunțat că va promova o politică fermă de creștere a cheltuielilor militare americane. Însă problema presupusei cedări a lui Trump în fața lui Putin e altundeva. În faptele deja inițiate și consumate de administrația care îl critică. În fond, dacă e vorba de o cedare în fața lui Putin, ea a avut, deja, loc. La vedere, fără conspirații și gînduri ascunse. La fel cum invitația la colaborare americano-rusă e, la rîndul ei, un fapt consumat.

Există destule elemente concrete care spun că acuzațiile aruncate spre Trump sînt argumente fără probe lansate de adversari care au mult mai multe să își reproșeze în relația cu Rusia și cu figura lui Vladimir Putin. În plus, nimeni n-a auzit vreun cuvînt de la Trump despre o posibilă dezangajare a Statelor Unite în Europa de Est. La fel de interesant, declarațiile prin care Trump cere o contribuție mai solidă a statelor membre la bugetul NATO nu sînt o temă descoperită de Trump. Sigur, în politică, în campaniile electorale și mai ales în ciocnirea fără precedent din 2016, orice poate fi spus, uitat sau răstălmăcit. Toate taberele sînt vinovate, în același timp și aceeași măsură, de păcatele războiului politic. Dar asta nu înseamnă că un minimum de exactitate nu poate fi restabilit, măcar în momentele de armistițiu.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG