Linkuri accesibilitate

Igor Munteanu: „Nu cred că vom fi martorii unor dezagregări de instituţii strategic importante”


În dialog despre alegerile americane cu un fost diplomat la Washington.

Republicanul Donald Trump a fost ales al 45-lea președinte al Statelor Unite, obținând o victorie descrisă chiar de el drept „istorică” în fața rivalei sale democrate, Hillary Clinton. Americanilor, Trump le-a promis după victorie că o să fie președintele tuturor, indiferent dacă l-au votat sau nu, iar restului lumii – că o să aibă un comportament corect și că o să caute tangențe, nu confruntare, chiar dacă va pune întotdeauna pe primul loc interesul Americii.

O discuție despre victoria lui Donald Trump cu fostul ambasador moldovean la Washington, Igor Munteanu, începând de la relația Americii cu aliații.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:19:21 0:00
Link direct

Igor Munteanu: „Anumite afirmaţii pe care domnul Trump le-a pronunţat în raport cu aliaţii europeni, în raport cu bugetele pentru apărare şi securitate, respectiv, inclusiv ideea de a delega anumite sarcini de ordonator al securităţii pe anumite regiuni au trezit temeri îndreptăţite. La un moment dat dânsul spunea inclusiv faptul că de apărare şi securitate s-ar putea ocupa ţările care, de fapt, patronează anumite regiuni. Şi s-a referit şi la China, după cum s-a referit şi la Rusia. Or, acest lucru, evident, nu putea fi pronunţat într-o campanie electorală, fără ca să înţelegi şi să aştepţi nişte reacţii foarte neliniştite din partea aliaţilor din Europa Centrală şi de Est, care se tem exact de asemenea situaţie.

Eu cred însă că, dincolo de temerile care s-au profilat la ascultarea rezultatelor finale în aceste alegeri, trebuie să luăm în consideraţie faptul că establishment-ul american şi instituţiile, comunităţile de intelligence, de apărare, de consultanţă politică pentru locatarul Casei Albe, aşa cum spunea preşedintele Barack Obama despre sine, sunt foarte sofisticate şi, probabil că vor presa în direcţia unei anumite contabilizări a direcţiilor de prioritate pentru noul preşedinte, cu liniile strategice ale administraţiei şi ale Statelor Unite ale Americii.

Putem să ne aşteptăm la două lucruri. Putem să ne aşteptăm la o reconcentrare a priorităţilor pe agenda politică şi economică internă a Statele Unite ale Americii şi la o anumită, oarecum, tensionare a raporturilor cu anumiţi aliaţi. Dar nu cred că vom fi martorii unor dezagregări de instituţii strategic importante, cum ar fi Alianţa Nord-Atlantică sau darea peste cap a unor acorduri de liber schimb.

Rusia, cu siguranţă, este o destinaţie sau un actor care a răsunat aproape în fiecare discurs public. Dar vreau să amintesc aici că afirmaţiile lui Donald Trump trebuie să fie citite exact prin opoziţie. Adică, atunci când Hillary Clinton spunea că Rusia este adversar şi interesele ei sunt ostile faţă de Statele Unite ale Americii, atunci Donald Trump intervenea, spunând: „Dar eu cred că putem găsi limbă comună cu preşedintele Putin şi că nu trebuie să izolăm sau să punem în ungher, să îngenunchem Rusia”. Deci, lucrurile ar putea fi interpretate şi în spiritul acestei polemici.”

Europa Liberă: Dar în zona aceasta postsovetică multă lume, în special ucrainenii au prins a analiza foarte atent evoluţia opţiunilor lui Trump în privinţa Crimeei, de exemplu. Or, în Moldova, la fel, unii spun că de acum înainte americanii nu vor mai cere guvernelor postsovietice să fie reformatoare, să fie corecte cu minorităţile etc., etc. Vă aşteptaţi la o schimbare de valori, în general, pe registrul acesta?

Igor Munteanu: „Probabil că vor fi schimbări. Pentru că o asemenea campanie virulentă nu poate să nu lase urme. Cel puţin, anumite idei de bază vor intra în formatul politicilor reale ale unei noi administraţii. Dar aici ar trebui să intervină două lucruri. Unul, să nu uităm că ambele Camere ale Congresului sunt şi vor fi controlate de republicani, cel puţin, în următorii doi-trei ani de zile. Respectiv, republicanii clasici, cei care ţin la formatul lor ideologic, au nişte idei fixe, inclusiv ideea de a apăra democraţiile emergente în Europa. Şi atunci vor apărea, s-ar putea, chiar anumite contradicţii între linia strategică pe care o urmează şi o vor urma republicanii din Congres, din Senat, în special, cu linia administraţiei, dacă se va opune sprijinului unor ţări ca Ucraina, care se află într-un război. Respectiv, eu cred că pe aceste falii sau diferenţe importante să existe şi posibilitatea unor articulări de abordări comune. Şi aici cred că al doilea element, ar trebui să sperăm că Trump va fi un preşedinte mai bun decât cel de care ne este frică. Şi să nu aşteptăm că administraţia Statele Unite ale Americii ne va îmbrăţişa ca o primă prioritate pe agenda lor.

Să ne facem lucrul acasă, să ne căutăm de identificarea şi formularea interesului naţional pentru Republica Moldova, reieşind din contextul care ne confruntă şi să completăm elementele de care avem nevoie cu o nouă politică americană, la care trebuie să ne acomodăm.”

Europa Liberă: Adică, Moldova ar trebui să fie, întâi de toate, utilă, democratic vorbind, Occidentului şi nu cerşetoare?

Igor Munteanu: „Republica Moldova trebuie să fie predictibilă. Iar predictibilitate înseamnă doar continuarea reformelor pe care noi sunt obligaţi prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, prin obligaţiile faţă de cetăţeni, care au mari pretenţii faţă de actualul guvern sau faţă de viitoarele guverne, şi să ne facem lucrul astfel încât să trezim simpatie şi solidaritate, nu să trezim dezaprobare şi critică virulentă.”

XS
SM
MD
LG