Linkuri accesibilitate

O privire spre viitor după victoria lui Donald Trump


Dacă Donald Trump este un pericol, atunci el va fi confruntat cu unul dintre cele mai solide și rezistente sisteme democratice.

Donald Trump a cistigat alegerile din Statele Unite. Care sint primele gînduri după victoria sa? O relatare a corespondentului Europei Libere la Washington.

Pentru prima data de cind am venit in America, cu peste 25 de ani in urma m-am vazut fortat sa verific in aceasta dimineata ca o realitate neplauzibila e totusi realitate. Dar in acest context de ingrijorare, impartasit de multi, avem datoria sa ne repetam ceea ce am mai spus de la acest microfon. Daca Donald Trump este un pericol, ceea ce putem banui, dar nu avem certitudinea, atunci el va fi confruntat cu unul dintre cele mai solide si rezistente sisteme democratice, menit tocmai sa evite excese si sa descurajeze totalitarisme.

Nimeni in America pe care o stim nu poate conduce de unul singur, chiar daca prin absurd si-ar dori. Sistemul la care ma refer va fi acum testat, cum de foarte putine ori i-a fost cerut sa o faca. Cum va reactiona presedintele ales Trump la acest filtru democratic, va fi testul. Si in aceasta zona, daca vrem sa ne mentinem optimisti si sinceri, nimeni nu stie cum - si nici macar daca - Donald Trump isi doreste sa guverneze.

Optiunile sale la conducerea Americii nu sint definite de ceea ce a spus, nici macar de ceea ce a facut. Sau cel putin asa speram. Ca un bun populist, el are beneficiul flexibilitatii in optiuni. Dar si presiunea de a oferi macar ceva din ceea ce a promis. Si promisiunile sale au o stacheta foarte ridicata: bunastare, siguranta si un sir neintrerupt de victorii. Si asta rapid.

Fireste ca alocutiunea presedintelui ales, in urma cu citeva ore, una respectuoasa si masurata este un prin semn bun. In plus, presedintele ales Trump vine dinspre o cultura corporatista, unde elemente importante ale conducerii sint delegate celor din jur. Cum isi va alege cabinetul si consilierii, acesta va fi primul sau test real si acest test este in viitor, nu in trecut. Apoi, ceea ce il va defini este atitudinea sa fata de sistemul democratic, cu toate componentele sale.

Republicanii detin pentru cel putin doi ani, toate pirghiile puterii, la nivel federal. Este o buna oportunitate sa-si puna in aplicare agenda, ori continutul acesteia se afla nu la Casa Alba, ci in Congres, daca presedintele ales opteaza sa fie conservator si sa conlucreze si cu cei ce nu l-au sprijinit, in Partidul Republican.

Pe plan extern, putem privi catre riscuri - si avem unde privi - dar ne putem si spune ca, daca se va inconjura de oameni potriviti si va promova meritocratia in structurile de stat, Donald Trump isi poate permite sa atace, cu diplomatie si tact, anumite tabuuri, care ar fi ramas poate nemeritat intacte intr-o administratie Clinton. Asta nu este neaparat un lucru rau, admitind ca o face rational, cumpatat si ghidat de principii si valori pe care ne place sa le consideram americane.

In esenta, odata elementul soc dat la o parte, avem si datoria si interesul de a-i da o sansa presedintelui ales pentru ca de reusita lui depinde si a noastra. Dar avem si datoria si interesul sa nu fim invinuiti, de generatii urmatoare, ca am fost partasi la un rau care putea fi evitat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG