Linkuri accesibilitate

„Considerăm că implicarea deschisă a Bisericii Ortodoxe în viața politică este intolerabilă” (agora.md)


Cine va prelua electoratul unionist? (Tribuna.md).

Pe site-ul postului de radio RFI.ro apare o părere despre alegerile prezidenţiale moldoveneşti aparţinând analistului de politică externă, fost consilier al preşedintelui României, Iulian Fota. Acesta spune că „alegerile din Moldova sunt cel puțin la fel de importante ca cele din SUA pentru românii”. „Dodon e mai rău decât Voronin. O să descoperim asta, dacă, Doamne ferește, vine la guvernare... Voronin era totuși rezonabil în anumite privințe. Pericolul la Dodon este că el o să vrea modelul altor state din regiune, să fie unicul conducător”, spune Iulian Fota la RFI.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:19 0:00
Link direct

Despre alegerile din 8 noiembrie din SUA, analistul de politică externă de la Bucureşti este citat spunând că „dacă în SUA câștigă Trump, mă aștept ca el să condiționeze sprijinul pe anumite dosare și e posibil ca în anumite momente Europa să trebuiască să se descurce singură... Totuși, România nu are numai relația cu SUA în „cutia cu scule” a politicii sale externe și de Securitate”, mai adăugă el.

Într-un interviu publicat în buletinul „Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă” elaborat de Asociaţia pentru Politică Externă (APE), un alt analist politic roman, Sorin Ioniţă, directorul Expert-Forum România, e de părere că nu se va întâmpla nimic catastrofal în Republica Moldova dacă alegerile prezidenţiale vor fi câştigate de Igor Dodon, candidatul socialiştilor. Analistul, care a fost acreditat în calitate de observator internaţional, a spus că, teoretic, Moldova va rămâne pe calea europeană, cu Acord de Asociere, adică preşedintele Dodon nu va rupe hârtia a doua zi, dar va fi o lipsă de entuziasm pe care partenerii externi vor şti să o citească imediat. „Invers, va fi greu şi dacă iese preşedinte Maia Sandu (candidata PAS), pentru că nu are puteri executive. Probabil că segmentul ei de electorat hiper-entuziast aşteaptă minuni din ziua a treia şi puterile preşedintelui sunt totuşi cele care sunt. Dar poate că lumea va avea răbdare şi va înţelege, şi vor fi nişte schimbări, începând cu numirea procurorului. Adică măcar se va deschide o discuţie despre cum se selectează un asemenea om”, a opinat analistul român.

Agora.md este doar una din numeroasele publicaţii care scriu despre petiţia ce circulă în mediul online în aceste zile cerând impozitarea Bisericii ortodoxe pentru implicarea în politică. Aceasta ar fi fost semnată deja de mii de cetăţeni. Petiţionarii se declară indignaţi de declaraţiile publice ale Mitropolşitului Vladimir şi altor ierarhi din cadrul Mitropoliei Moldovei, care în mod „public şi sistematic” s-ar implica în viaţa politică, făcând agitaţie electorală în favoarea condidatului Partidului Socialiştilor.

Petiționarii mai spun că preoții care au ieșit cu declarații politice au încălcat Legea Nr. 125 din 05.2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie care stipulează în art. 15 alin (2) că „Cultele religioase şi părţile lor componente se vor abţine de la exprimarea sau manifestarea publică a preferinţelor lor politice sau favorizarea vreunui partid politic ori a vreunei organizaţii social-politice”. În petiţie i se cere Ministerului Justiției să constate încălcarea, iar FISC-ului să impună Bisericii Ortodoxe plata impozitelor din veniturile realizate la prestarea serviciilor religioase cu plată. „Considerăm că implicarea deschisă în viața politică de către Biserica Ortodoxă este intolerabilă. Iar odată ce această instituție încalcă legea în mod vădit, Statul urmează să aplice pîrghiile legale prevăzute pentru a trata acest cult religios în același mod ca pe oricare alt agent economic, care activează, realizează venituri și nu achită impozitele și taxele obligatorii lezînd drepturile persoanelor față de care comite ilegalități”, conchid semnatarii.

Pe de altă parte, reţele de socializare abundă în postări extrem de critice la adresa posturilor de televiziune controlate de PD şi a jurnaliştilor care lucrează la ele. Jurnalista Natalia Morari scrie: Minciuna cu sirienii a ajuns si la Prime. Pe langa faptul ca este exploatata tragedia unui popor intreg, mai este si partea morala. Tinerii au vorbit deschis despre durerea lor, crezand ca pe jurnalisti asta chiar ii intereseaza. Sa faci o sperietoare din studentii straini, care de zeci de ani invata in Moldova, asta deja nu e o gluma. Asta devine periculos. Aceasta este cea mai murdara si gretoasa campanie din toate pe care le tin minte. De s-ar termina odata si odata.”

Nata Albot arată şi ea într-o postare pe FB: „Eu cred în faptul că într-o bună zi acești oameni vor lua foile cu minciuni cu ei la toaletă, le vor folosi după destinație și apoi vor refuza să iasă în emisie. Pentru că bunul simț nu le va mai permite să degradeze mai departe, iar demnitatea se va trezi în ei și îi va face să înțeleagă că sunt plătiți nu pentru profesionalism și dedicație, ci pentru că sunt unelte de manipulare a oamenilor. Dar până atunci, poporul trebuie să-și cunoască ”jurnaliștii credibilii și onești”.

Iar Lorena Bogza de la Protv Chişinău scrie:Colegi, ceea ce faceti voi este cumplit! Asta nu este ziaristica si voi știți foarte bine acest lucru. Nu inteleg - sta cineva cu sabia deasupra capului vostru??? Sau acesta este exces de zel din partea voastră??? Sau cum sa înțelegem modul in care va faceti voi meseria??? Ganditi-va ca semnați materialele cu numele vostru! Gândiți-va ca toti acesti politicieni pe care ii serviti cu atata sârg vin si pleacă odata si-odata, insa voi nu va veți putea spăla de mizeria in care va băgați cu buna știința!”

Dumitru Spătaru caută răspuns la întrebarea cine va prelua electoratul unionist? O întrebare care îl preocupă de autor într-o perspectivă mai îndelungată însă decât cea a alegerilor prezidenţiale. Editurialul lui din tribuna.md porneşte de la constatarea că rezultatele scrutinului prezidenţial de acum o săptămână au demonstrat că segmentul de electorat unionist, care constituie, potrivit unor estimări, peste 20%, iar potrivit altora – circa 30% şi e în continuă creştere, rămâne în derivă, fără a fi „ancorat” de careva lideri sau formaţiuni politice. Concluzia e la suprafaţă, dat fiind faptul că au existat doi candidaţi unionişti (Mihai Ghimpu şi Ana Guţu) şi ambii au înregistrat rezultate mai mult decât modeste. Editorialistul de la tribuna.md vorbeşte în continuare despre faptul că Maia Sandu şi Andrei Năstase, la moment, nu emit careva pretenţii faţă de electoratul unionist. Chiar dacă beneficiază de susţinerea unei importante părţi a acestuia. Ei prefer să-l trateze ca pe un electorat pro-european. Posibil pentru a nu aluneca spre unionism şi a pierde voturile altor alegători pro-europeni într-o măsură mai mică unionişti. Concluzia autorului e că acest electorat real poate rămâne cu PL, dar în condiţiile în care acest partid ăşi va relansa şi redimensiona activitatea politică, făcând rebranding inclusiv liderilor săi, Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă. Indiferent de rating-urile joase ale celor doi la moment, acest lucru nu e imposibil. Trebuie doar ca PL să înţeleagă că îşi joacă ultima şansă.

XS
SM
MD
LG