Linkuri accesibilitate

Jurnal săptămânal american.

Corespondenta postului de Radio Europa Liberă Diana Răileanu se află în Statele Unite între 29 octombrie – 19 noiembrie cu o bursă a Programului Edward R. Murrow pentru jurnalişti. A vizitat deja capitala americană Washington DC, iar în aceste zile se află la Phoenix, statul Arizona. Îşi aşteaptă rândul oraşele Tampa din statul Florida şi New York. Impresiile Dianei din prima săptămână în Statele Unite în Jurnalul ei săptămânal

Luni

Mă trezesc cu zâmbetul pe buze. Deschid ochiul drept, apoi pe cel stâng, dacă ar fi bărbatu-meu lângă mine l-aş ruga să mă ciupească, ca să mă asigur că nu visez şi că sunt cu adevărat în Statele Unite. Ma aflu in această ţară timp de trei săptămâni împreuna cu un grup de 80 de jurnalişti din toată lumea: din Noua Zelandă, Azerbaidjan, Cameron sau Costa Rica.

Încercarea de a lua micul dejun în oraş se transformă într-o lecţie despre specificul american. Vreau o baghetă cu somon, brânză şi o cafea espresso. În faţa vânzătorului sunt luată la întrebări: baghetă cu susan, de tărâţe sau cu chimen? Brânză normală, dublă sau degresată? Espresso cu cafeină sau fără, dublă sau nu? Cu lapte, cremă, lapte degresat sau lapte de soia? Mă scarpin după ureche şi înţeleg: iată ce înseamnă să fii în Ţara tuturor posibilităţilor.

Organizatorii programului Edward R. Murrow sunt drăguţi şi în prima zi ne invită la un tur al oraşului: Casa Albă, clădirea Congresului, Memorialul Lincoln, Monumentul militarilor căzuţi în Vietnam, ajungem şi pe la muzeul dedicat Presei şi Galeria Naţională de Artă. Despre o parte din aceste locuri ştiam din carţile de istorie sau am citit în presă. Multe din ele le-a văzut şi fratele meu, Oleg, în urmă cu zece ani, când a fost în SUA. Ştiu că de sus, din ceruri, e mândru de mine.

Ard de nerăbdare să revin la hotel şi să văd cum s-a votat acasă la prezidenţiale. 48 % pentru liderul socialist Igor Dodon vs 38 % din voturi pentru lidera PAS, Maia Sandu. Îmi amintesc de bagheta matinală cu somon. E bine când ai din ce alege, deci, mă bucur că va fi un tur doi.

Marţi

Începe partea oficială a programului. Ziua este planificată până în cele mai mici detalii, inclusiv când putem merge la baie. Avem întâlniri cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat şi mai multor influente organizaţii locale, majoritatea responsabili de relaţia cu Europa Centrală şi de Est. Discuţiile sunt off-the record, altfel spus, doar pentru urechile noastre, deci, vorbitorii sunt sinceri şi pe alocuri chiar direcţi. Anexarea Crimeei, soarta conflcitelor îngheţate din regiune, propaganda din Est care, cât nu ar fi de straniu, nu a ocolit nici Statele Unite - sunt câteva dintre temele dezbătute aprins.

Discuţia a avut efectul unui duş rece pentru mine. Îmi dau seama că înainte de a aştepta sprijin de la partenerii lor externi, guvernantii de la Chişinău ar trebui să se uite în oglindă şi să se întrebe cât de sinceri sunt în tot ceea ce fac? Spre exemplu, în cazul conflictului transnistrean. Cum să reproşezi părţilor implicate în negocieri că fac prea puţin, în momentul în care sunt politicieni moldoveni care profită de existenta acestei regiuni nerecunoscute?

Urmează o întâlnire cu secretarul de stat John Kerry. Suntem peste 80 de jurnalişti şi avem voie să punem doar patru întrebări. Colegii din Europa insistă pe criza migranţilor. Hm, mi-ar plăcea să-i aflu opinia despre influenţa Rusiei în regiune. După o oră de negocieri se lasă convinşi că politica Rusiei afectează întreaga Europă, deci, vom afla de la John Kerry ce ar schimba, dacă ar avea posibilitatea, în relaţia cu Federaţia Rusă?

Seara o închei cu un Pinot Grigio din California. 15 dolari pentru un pahar cu vin. Gustul? Nici nu se compară cu vinurile din Republica Moldova. Îmi îndrept spatele cu mândrie când scriu aceste rânduri.

Miercuri

O altă zi încărcată. Pe agendă: discuţii cu jurnalişti de la The Washington Post, inclusiv cu Bob Woodward, astăzi de 73 de ani, 41 dintre care i-a lucrat pentru The Washington Post. Este unul dintre cei doi jurnalişti care au scris descoperit afacerea Watergate, culminată cu un scandal politic şi demisia preşedintelui american Richard Nixon, în 1974. Jurnaliştii, printre care şi Bob Woodward au luat prestigiosul premiu Pulitzer.

Îl urmăresc cu ochii aproape ieşiţi din orbite şi cu urechile atent ciulite. Discutăm inclusiv despre campania prezidenţială din Statele Unite. Cine va învinge? Habar nu are. Sondajele se schimbă de la o zi la alta. Ambii candidaţi au relaţii destul de reci cu presa.

Republicanul Donald Trump a numit jurnaliştii nişte rataţi, iar democrata Hillary Clinton se fereşte să vorbească cu reporterii. Nimeni nu s-a aşteptat ca Donald Trump să ajungă candiatul republicanilor. În promovarea acestuia presa a jucat un rol foarte important, spune Bob Woodword. Cu discursuri picante şi stufoase, Trump a fost o găselniţă pentru jurnalişti. La început, CNN transmitea în direct toate conferinţele sale de presă fără să intervină. Până în momentul în care şi-au dat seama că acesta spune inclusiv minciuni. Fac o paralelă cu jurnalismul din Republica Moldova. De câte ori, ca reporteri, ne-am pus întrebarea cum afectează viitorul şi prezentul ţării felul în care îşi face treaba mass media naţională?

Urmează întâlnirea cu secretarul de Stat John Kerry. Se referă la Siria, Afganistan, Irak şi, desigur, Federaţia Rusă. Recunoaşte că nu înţelege de ce mai sunt politicieni şi state care îşi îndreaptă atenţia spre Kremlin. Citez: „Pentru ce? Pentru mărfurile pe care le produce? Spuneţi-mi ce utilizaţi zi de zi şi este făcut în Rusia! Ţările sunt interesate de Rusia pentru că este un stat în care se respectă drepturile omului, libertatea de expresie şi nu atentează la independenţa altor ţări, încălcând normele internaţionale?”, a mai spus John Kerry. Am simţit o uşoară iritare în vocea lui.

Joi

Este ultima mea zi în Washington DC. Plecăm spre Phoenix, Arizona, din Sud-Vestul Statelor Unite. Aici voi urmări şi alegerile prezidenţiale americane. Jurnalistic sunt o norocoasă. Arizona este un stat care tradiţional votează cu republicanii. Sunt mari şanse ca această cutumă să se schimbe. În Arizona locuiesc foarte mulţi mexicani, iar discursurile pe alocuri tăioase ale lui Donald Trup riscă să-i joace festa.

Avem câteva ore libere la dispoziţie, iar organizatorii decid să ne ducă la Muzeul Naţional de Istorie şi Cultură Afro-Americană din Washington deschis la finele lui septembrie. Ajung să văd acest muzeu înaintea multor americani . Un muzeu în care aflu mai multe despre comerţul transatlantic cu sclavi, despre războiul Civil dintre 1861-1864, despre abolirea sclaviei şi alegerea primului afro-american în fruntea Statelor Unite.

La ieşirea din Muzeu îmi atrage privirea următoarea frază: „The way to right wrongs is to turn light of truth upon them” (calea ca să le îndrepți pe cele greșite e să îndrepți asupra lor lumina adevărului). Mă gândesc la istoria despre care se vorbeşte în Republica Moldova cu jumătate de gură: despre foamete, colectivizare, deportări în Siberia, comunism… Trebuie să cunoşti trecutul, tocmai, pentru a nu-i repeta greşelile.

Vineri

În Phoenix, Arizona sunt 30 de grade! La ieşirea din avion simt că abia de am aer să respir. Aici nu am regăsit liniştea şi aerul aristocratic din Washington DC. Suntem în deşert, iar în aer pluteşte un uşor miros de bălegar. E, totuşi, fascinantă America. Aceeaşi ţară, altă lume.

Prima mea săptămână în Statele Unite se apropie de sfârşit. Deja mi-i dor de casă, de soţ, părinţi, de biroul Europei Libere. Distanţa m-a făcut să-mi preţuiesc şi mai mult familia şi colegii. De boala „plecatului peste hotare” m-am lecuit în urmă cu câţiva ani. Nu ştiu ce ar trebui să se întâmple ca să-mi las casa, masa, familia şi să apuc drumul străinătăţii. Această călătorie m-a convins şi mai mult că nu vreau să plec din Republica Moldova. Oare va fi auzită vocea mea de către cei doi candidaţi, oricare dintre ei care va deveni preşedinte după 13 noiembrie?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG