Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

Puțini au înțeles de ce președintele Iohannis, în vizită la Târgu Jiu, s-a așezat la Masa tăcerii. A fost ironizat pe toate vocile și avertizat că pe Coloana infinitului îi va fi infinit mai greu să se urce și că pe sub Poarta sărutului nu încape de înalt ce e. Dar popasul președintelui la Masa tăcerii are un tâlc anume, mai ales că porecla lui este de Marele mut. Masa tăcerii are 12 scaune sub formă de clepsidră, iar Marele mut s-a așezat pe scaunul al doisprezecelea, adică acela care arată că ziua s-a terminat, că timpul s-a scurs. Ori că abia acum începe să curgă. Cumva, ilara imagine devine un avertisment asupra momentului care desparte ziua de ieri de ziua de mâine.

Teama că nu există viață după moartea politică din urnele electorale i-a făcut pe parlamentari generoși. Ei au hotărât să transfere, cel puțin retoric, o parte din creșterea economică în coșul zilnic al românilor. Astfel că au aprobat o lege cu mare impact emoțional care șterge peste noapte coșmarul financiar a mai bine de o sută de taxe. România se transformă în paradisul fiscal al micilor contribuabili. Aceștia ar trebui să se teamă însă de PSD chiar și când face daruri. Legea a fost votată, ca un făcut, de Ziua Armatei și poate de aceea e prezentată ca o luptă de eliberare națională de sub jugul fiscal. Au votat-o cu toții, indiferent de culoare sau mirosul politic, deși s-au plâns după aceea că au fost șantajați sentimental. Inițiatorul legii, un infractor condamnat la locul de muncă din Camera Deputaților și din fruntea PSD, spune că impactul financiar este infinitezimal, circa o zecime de procent din buget. Important pare să fie impactul electoral. Votarea legii îi va scuti pe români de 90% din timpul pierdut, spunea Liviu Dragnea. E o rază de speranță că România va deveni o țară normală, adăuga el, deși cuvântul „normal” în gura liderului PSD sună cumva înfricoșător.

Adevărul e că estimările au fost făcute cu un ochi la buget, cu altul la barometrul opiniei publice și cu al treilea ochi la adversarii politici. Mai mult, votul pentru asemenea legi (că nu e singura pomană electorală) vine într-un moment psihologic bine ales: românii aud din toate părțile că o duc bine, că economia duduie, că se fac tot soiul de investiții și că stăm bine și cu rezerva de aur. Undeva, însă, acest râu cu lapte și miere s-a colmatat și, în aval, albia lui e seacă, plină de pietre și praf. Prin această lege, PSD a mai înfipt o săgeată a iubirii în inima electoratului pasiv, care preferă să aștepte caravanele cu ajutoare de stat degeaba, în loc să meargă în amonte, să dinamiteze blocajele. Pe de altă parte, legea le dă plătitorilor de taxe speranța că discursurile despre creșterea economică, bunăstare, randament maxim al investițiilor se referă și la ei, că aceste vorbe nu sunt doar niște chinezării financiare spuse cu morgă tehnocrată pentru a convinge creditorii externi să ne dea împrumuturi mai ieftine. Mai mult, asemenea legi creează iluzia că parlamentarii nu-și votează doar salarii și pensii mai mari, nu se ceartă doar pe microfoane și nu-și fură tot timpul voturi unii altora, că la tribună se dezbat și problemele reale ale oamenilor reali în timp real.

Alții consideră, însă, că populismele legislative care curg torențial în anotimpul musonic electoral sunt o armă de ucidere în masă a democrației pentru că nu fac decât să crească numărul de asistați pe metrul pătrat. Că sunt un salt fiscal mortal. Nu mai sunt pomeni electorale, spune Dragoș Pâslaru, ministrul Muncii, sunt un dezastru neasumat. Și Parlamentul nu se oprește aici. Zilele următoare va discuta și, evident, aproba în regim de urgență și în unanimitate, o ordonanță din vară care umflă salariile bugetarilor. Ministrul muncii spune că a fost o perioadă când parlamentarii aveau decența de a nu adopta legi care să cumpere votul electoratului în precampania electorală. Ar fi chiar prevăzut în lege ca asemenea măsuri să nu mai fie discutate și aprobate cu mai puțin de șase luni înainte de campanie. E valabil nu doar pentru guvern, spune el, ci și pentru celelalte instituții ale puterii. Când anume a funcționat această prevedere, e neclar. Dar Dacian Cioloș nu vrea să-i umble altcineva prin buzunare.

E semnificativ că guvernul a adoptat în ultimele luni măsuri care, dacă n-am vorbi despre „o echipă de tehnocrați care nu are aspirații politice,” ar putea fi considerate populiste. Bugetul a fost folosit de toate partidele sau formulele guvernamentale ca armă politică ținută la tâmpla electoratului. A fost cel mai mare fond de mită, cu ajutorul lui instituționalizându-se corupția la nivel înalt și trucându-se opțiunile electorale. Iar tirul de pomeni cu care e bombardat alegătorul nu face decât să ascundă jaful instituțional ai cărui primi beneficiari sunt aleșii. Ca să nu mai spunem că totul capătă aspect legitim și-i dezincriminează pe politicieni: ordonanța din vară a fost adoptată de guvernul tehnocrat, așadar nu parlamentarii sunt cei care ar trebui acuzați de iresponsabilitate. Semnificativ că ministrul muncii a fost curtat de două partide politice (PNL și USR) să le spele imaginea publică la alegeri. Le-a respins deși are legături sufletești cu amândouă iar declarațiile lui au fost mereu cele ale unui politician. Poate că nu a vrut să riște să apară pe ambele liste ca acel politician UNPR care candidează la alegerile generale din partea PSD, deși a fost ales în consiliul general din partea PMP.

Este posibil ca legea care șterge o sută de taxe, inclusiv cea de radio și Televiziune, să nu fie adoptată în cele din urmă. Primul ministru a anunțat că o va contesta la Curtea Constituțională unde a atacat deja legea conversiei creditelor în franci elvețieni pentru care politicienii, unii dintre ei îndatorați până peste cap, erau foarte mândri. Este foarte posibil ca legea să fie respinsă, deși unii dintre judecători suferă de tulburări de personalitate bipolară, uneori acceptând, alteori respingând diverse excepții de neconstituționalitate, cum a fost vorba în cazul legii speciale pentru pensiile magistraților.

Primul ministru se află în plină campanie apolitică și neelectorală: deși în pragul debarcării, el și-a publicat un program de lucru pentru următorii trei ani, are dese ieșiri publice, face vizite de lucru în zone defavorizate plin de ajutoare și de speranțe, dă lecții de moralitate și negociază flexibil măsuri pe care viitorul cabinet guvernamental va trebui să le aplice sau să inventeze motive pentru care n-o face. Oricum, nu-și refuză nicio gratificație publică. De aceea prezintă posibilitatea eliminării vizelor către Canada din 1 decembrie 2017 drept o victorie conjugată al celui mai solid cuplu de pe scena politică format din președintele Iohannis și primul-ministru Cioloș. La fel și creșterea economică, deși cel puțin parțial aceasta se datorează celei mai detestate echipe guvernamentale din istoria recentă, cea a lui Victor Ponta.

Dacian Cioloș este, în continuare, preferatul PNL ca prim-ministru și, chiar dacă refuză deocamdată carnetul de membru (se teme să nu-i dăuneze sănătății profesionale, politicienii fiind cei de pe urmă la capitolul popularității), este dispus să asigure continuitatea postelectorală, după cum i s-a propus. După alegeri poate intra fără probleme în PNL sau în USR, căci ambele partide și-au întins mâinile să-l îmbrățișeze și stau așa răstignite în mijlocul drumului, să afle tot poporul ce mare iubire. Astfel că graba cu care atacă Dacian Cioloș legea la Curtea Constituțională ar putea să aibă mai puțin de-a face cu tăierile pompieristice de taxe și mai mult cu compromiterea inițiatorilor acestora. Primul-ministru, care ne-a anunțat deja că nu-și caută de lucru pentru că speră să rămână în funcție, se luptă pentru bugetul din ziua de după.

Nu este singur. Președintele a respins una dintre legile dragi politicienilor, cea prin care aleșii locali ar putea face parte din consiliile de administrație ale societăților de interes local fără a mai fi acuzați de incompatibilitate. Dacă legea ar fi aplicată, nivelul de trai al aleșilor locali ar crește brusc pentru că societățile cu pricina au bugetul deformat genetic tocmai la capitolul salarizare a demnitarilor aleși. Cu indemnizația de ședință o familie normală poate trăi o lună, ca să nu mai spunem de dividende și alte forme de premiere. Respingerea legii face parte din complexa coregrafie prin care președintele îi acuză pe politicieni de lăcomie și abuz în funcție. Nu a fost la fel de sensibil când guvernul Ponta a decis, în vara anului trecut, majorări salariale excepționale pentru o mână de oameni din fruntea statului, inclusiv pentru președintele României. Iar Klaus Iohannis știe prea bine ce înseamnă incompatibilitatea, căci a profitat el însuși de ea. El a fost acuzat cândva de Agenția pentru Integritate că ar fi fost incompatibil când ocupa și fotoliul de primar și pe cel de acționar la societățile de apă și piețe. A fost exonerat de Înalta Curte pe baza unei tehnicalități însă faptul în sine, adică participarea la acționariat, nu a putut fi contestat. Este posibil ca între timp să fi învățat din propriile greșeli.

Nu se știe ce spectru al fricilor colective va ieși din urnele electorale pe 11 decembrie. Este cert însă că se va lupta cu greaua moștenire bugetară a deja-trecutului Parlament. Ca de obicei, partidele pariază pe ziua alegerilor fără a se mai gândi la ziua de după. În mod paradoxal, singurii care se gândesc atât de departe sunt membrii guvernului. Fiecare își investește speranțele în ce zi de mâine dorește.

XS
SM
MD
LG