Linkuri accesibilitate

Un polițist moldovean arestat pentru accidentarea cu mașina a unui angajat al Consulatului român din Bălți


Un polițist moldovean a fost reținut sub bănuiala că l-a accidentat cu mașina pe un angajat al Consultatului Român de la Bălți și a fugit de la locul accidentului, informează IPN, citând Procuratura Generală. Nici suspectul, nici victima nu au fost numiți. Procurorii au mai spus că incidentul a avut loc la 2 noiembrie, pe strada Ștefan cel Mare din Bălți. Potrivit anchetatorilor, în momentul impactului persoana de la consulat traversa strada regulamentar, pe zebră, iar șoferul conducea cu viteză excesivă. Starea sănătății victimei este gravă, dar stabilă. Procuratura a mai spus că polițistul, angajatul Inspectoratului de Poliție Fălești, a încercat să convingă o terță persoană să-și asume vina pentru accident. Dacă va fi judecat și găsit vinovat, polițistul ar putea face până la 7 ani de închisoare.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG