Linkuri accesibilitate

De câteva zile, parlamentul și mai ales CEC spun mereu că nu pot schimba de la un tur la altul regulile, astfel că studenții vor trebui să meargă la urne și la 13 noiembrie tot în localitatea de domiciliu, nu acolo unde studiază. O altă soluție ar fi să obțină înainte de alegeri certificatul pentru drept de vot din localitatea de baștină pentru a putea vota acolo unde studiază. Respingerea schimbării cerute de Maia Sandu i-a nemulțumit pe unii din suporterii ei tineri, care au demonstrat astăzi în capitală.

Una dintre tinerele ajunse la protestul de astăzi de la Comisia Electorală Centrală este Ionela Țurcanu, studentă la Colegiul Național de Comerț din Chișinău. Ea spune că drumul până în localitatea de baștină, Sângerei, ar costa-o aproximativ 120 de lei, ceea ce ar fi pentru ea un efort financiar peste puteri:

„Acesta este primul an când am avut drept de vot, dar din cauza incomodităților nu am putu vota. Am venit aici ca să-mi manifest supărarea. Cunosc persoane care locuiesc la sute de km și situația financiară nu este una atât de favorabilă, având în vedere că bursa este de doar 400 de lei, tinerii nu-și permit să meargă să voteze.”

Ionela Țurcanu

Ionela Țurcanu

Deși membrii Comisiei Electorale Centrale au declarat anterior presei că „nu vor schimba regulile în timpul jocului”, astăzi președinta CEC, Alina Russu, a declarat că va încerca să găsească o soluție:

„Am identificat de fapt unde este problema și neapărat ne vom adresa către rectorii instituțiilor de învățământ vizavi de perfectarea vizei de reședință, pentru că tinerii locuiesc în căminele studențești dar, din păcate, nu au vize de reședință.”

Soluţia, însă, chiar dacă va fi aplicată, va mulţumi doar o mică parte din studenţi, cei care stau în cămine, dar nu şi-au făcut şi o viză în locuinţele temporare.

Mihaela Popescu, reprezentanta Consiliului Național al Organizațiilor Studențești spune că cei mai mulți dintre studenții veniți din provincii stau cu chirie, și nu în căminele studențești:

„Noi suntem un pic sceptici față de ce a declarat președinta CEC-ului. În primul rând, ca să-ți faci viza de reședință la instituția de învățământ durează. Noi avem marea problema la capitolul căminelor, pentru că nu toate universitățile de la Chișinău au cămine studențești, respectiv mulți studenți stau cu chirie. 60% din studenții din republică și care-și fac studiile la Chișinău, ar fi nevoiți să meargă la locul de domiciliu ca să voteze.”

În ceea ce privește studenții cazați în cămine, chiar dacă pentru ei viza de reședință la locul de studii este obligatorie, totuși nu toți o au, spune Igor Melnic, prorector la Academia de Studii Economice:

„Sunt studenți mai responsabili care fac acest lucru imediat, dar sunt studenți mai puțin responsabili, la care de obicei administratorii de cămin merg și le reamintesc că este obligatoriu să-și facă viza de reședință. Până la urmă este și problema noastră, că trebuie obligatoriu să le facem viza de reședință.”

Europa Libera: Cați dintre studenții cazați au viză de reședință?

Igor Melnic: „Majoritatea au.”

Europa Libera: Dacă un student vrea să-și facă viza de reședință, cât durează?

Igor Melnic: „În cadrul universității se rezolva într-o zi, sau două. Deja cât durează la Secția de evidență a populației nu vă pot spune exact, dar de obicei dau răspuns într-o zi, două.”

Igor Melnic mai spune că din cei aproximativ o mie de studenți cazați în căminele Academiei de Studii Economice, 15% ar fi rămas fără viză de reședință. Dar, adaugă el, tinerii își pot obține viza la locul de studii în câteva zile. Marea problemă, cum a spus și Mihaela Popescu, rămâne pentru tinerii care stau cu chirie și care, se pare, nu vor putea vota pe 13 noiembrie la locul de studii, decât dacă vor merge înainte de alegeri în localitățile de baștină să obțină un certificat pentru drept de vot.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG