Linkuri accesibilitate

Jupân Nicolicea și „Garda Națională a României”?


Scenă din pelicula „O noapte pierdută” după Caragiale, din 1943

Scenă din pelicula „O noapte pierdută” după Caragiale, din 1943

Propunerea lui Eugen Nicolicea ni-l aduce, irezistibil, în minte pe Caragiale.

Cu cât se apropie alegerile, cu atât parlamentarii noștri sunt mai activi și mai plini de inventivitate. Astfel, deputatul social-democrat Eugen Nicolicea vine cu o inițiativă legislativă neașteptată: domnia-sa propune înființarea unei „Gărzi Naționale a României”, o structură militară paralelă și care ar trebui să se afle în subordinea … Parlamentului (?). Această Gardă Națională ar urma să fie formată în majoritate din voluntari, dar ar dispune și de unități de artilerie și chiar de aviație. Las la o parte multele detalii tehnice, dar nu pot să nu observ că dl Nicolicea, prin gândirea sa strategică, pare – cum spune o vorbă celebră – să fi purtat în raniță un baston de mareșal.

Propunerea lui Eugen Nicolicea ni-l aduce – irezistibil – în minte pe Caragiale. După cum ne amintim, în comedia O noapte furtunoasă, Jupân Dumitrache este „căpitan în garda civică”. Omul său de încredere și bun la toate, Chiriac, îl îndeamnă în fiecare seară să-și facă rondul în mahala, dar nu dintr-un exemplar simț al datoriei ci pentru a rămâne în intimitate cu Veta, consoarta lui Jupân Dumitrache. Tot Chiriac are grijă ca oamenii din gardă să iasă la „izirciț”, iar în schița lui Caragiale Baioneta inteligentă întâlnim o situație asemănătoare, personajul zelos la datorie fiind aici Guță Cotoi, și el căpitan în garda civică.

Câteva lămuriri sunt, cred, necesare. Garda civică a fost o instituție paramilitară înființată în 1848, în timpul mișcărilor revoluționare. A fost reorganizată în 1866, a devenit ulterior obiect de dispută politică și a fost desființată în 1884. A avut, așadar, o viață scurtă, și dacă ne amintim de ea este grație lui Caragiale. Să notăm, totodată, că în timpul regimului comunist, sub Nicolae Ceaușescu, s-au creat așa-numitele „gărzi patriotice”, element al doctrinei militare elaborate de „geniul Carpaților”, care preconiza „un război al întregului popor”. În fapt, gărzile patriotice reprezentau încă un mijloc prin care puterea comunistă își exercita controlul asupra populației.

Eugen Nicolicea vrea să ne convingă că această „gardă națională” ar fi foarte utilă în situații de forță majoră, în cazul calamităților naturale spre exemplu. Nu văd atunci ce rost are caracterul ei excesiv militarizat. Cred că la mijloc e altceva. Anumite grupuri parlamentare merg în această perioadă pe ideea pomenilor electorale, cu speranța că vor atrage voturi. Se mizează, de asemenea, pe stimularea sentimentelor patriotice, dar cu mijloace, din păcate, ce țin de demagogia cea mai ieftină. Toată această retorică patriotardă, cu violente ieșiri primitiv-xenofobe, este în fapt o insultă la adresa patriotismului autentic. Așa cum a fost gândită de Nicolicea, „Garda națională” este mai curând o armată de operetă.

XS
SM
MD
LG