Linkuri accesibilitate

Un punct de vedere săptămânal la Europa Liberă.

Pe 30 octombrie, în orele ce au urmat după închiderea urnelor, am trăit în Republica Moldova o situație-limită, pe care o poți defini prin sintagma: „de la agonie la extaz și viceversa”. Socialiștii exultau la cele peste 55% ale lui Dodon, anunțate de CEC după procesarea primelor procese verbale, în timp ce susținătorii Maiei Sandu erau copleșiți de tristețe și dezamăgire, întrucât favorita lor acumula doar 30% din sufragii. Încet-încet, dinamica s-a inversat, procentele Maiei Sandu au crescut, iar noaptea târziu, când fuseseră deja contabilizate peste 90% din voturi, era limpede că alegerea președintelui Republicii Moldova se va face într-un al doilea tur de scrutin.

Diferența dintre cei doi candidați – sub 10% – nu va fi ușor de surmontat, dar există motive de optimism și, mai ales, există determinare. Avem și precedente, chiar în România: la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, Klaus Iohannis pierdea după primul tur 10% în fața lui Victor Ponta, pentru ca în turul II să-l devanseze tot cu aproape 10%. O răsturnare a situației în favoarea candidatului prooccidental, Maia Sandu, pe 13 noiembrie, va depinde de mobilizarea moldovenilor, de dorința lor de a avea un președinte demn care să le redea speranța că niște reforme autentice vor fi în sfârșit demarate, că lupta anticorupție va deveni o realitate, că „statul captiv” va putea fi demantelat, bucată cu bucată, odată cu afirmarea unei justiției independente. Rolul noului președinte în instaurarea normalității va fi foarte important.

Electoratul proeuropean și unionist a avut de ales la 30 octombrie între mai mulți candidați, unii dintre aceștia fiind din start fără șanse, dar care au debusolat alegătorul, i-au risipit energiile, în situația în care pro-rusul Dodon putea să învingă din turul I. Puțin a lipsit!

Am avut candidați „intransigenți”, care și-au disputat ritmul Unirii, reproșându-i Maiei Sandu că nu-și asumă un program unionist explicit. Alți competitori, autodeclarați „conservatori, promotori ai valorilor tradiționale”, vorbeau în termeni apocaliptici despre o iminentă distrugere a familiei și a societății moldovenești dacă vor fi votați exponenții „Europei libertine”. Aventura electorală a unioniștilor, cele 2% (1,80% Mihai Ghimpu și 0,17% Ana Guțu) nu au făcut decât să compromită idealul Unirii, care nu trebuia „târât” într-un buletin de vot, din simplul motiv că mizele acestor alegeri prezidențiale, pornind de la realitățile și stările de spirit din Moldova, sunt cu totul altele! Nu cele 2% contabilizate în dreptul unioniștilor constituie cifra reală a moldovenilor care susțin idealul Unirii. Majoritatea alegătorilor Maiei Sandu sunt cetățeni cu convingeri și cu pașapoarte românești. Dar au preferat să nu-și irosească votul cu politicieni lipsiți de șanse în competiția electorală și, mai ales, cu politicieni lipsiți de credibilitate. Este și un semnal pentru diverși strategi care lansează în Moldova proiecte fără prea mare aderență la realitate. Unirea se plămădește „la firul ierbii”, luptând cu problemele și nevoile oamenilor, nu prin lozinci, marșuri și discursuri înflăcărate, pe care le aplaudă aceiași comilitoni, de mult lămuriți.

Prezența slabă a electoratului pe 30 octombrie - doar 49,18% - reprezintă, cum s-a observat pe bună dreptate, expresia unui vot de blam acordat clasei politice și în special partidelor care au venit la putere pe valul revoluției tinerilor din aprilie 2009. Moldova este secătuită. În fiecare an o părăsesc mii de oameni din cauza condițiilor mizerabile de trai și a lipsei de speranță, iar cei rămași au găsit o singura formă de protest: boicotul alegerilor, neimplicarea în viața politică. Alarmantă este pasivitatea tinerilor, a celor din categoria de vârstă cuprinsă între 18-25 de ani, care au lipsit de la vot. Dintr-o generație care însumează, conform diferitor statistici, peste 435 de mii de persoane, au votat doar 144 de mii de oameni. Și aceștia au făcut-o în ultimele ore ale scrutinului, când s-a bătut alarma pe rețelele de socializare.

Puterea, reprezentată de oligarhul Plahotniuc, și-a avut propriul candidat în campanie, cu care a cheltuit enorm, și televiziuni care au intoxicat populația, pentru ca doar cu trei zile înainte de scrutin să-și retragă favoritul. Plahotniuc a pretins că decizia de a-l scoate din competiție pe Marian Lupu a venit ca urmare a unei analize lucide cu privire la șansele candidatului PD, declarând sprijin candidatului proeuropean cel mai bine plasat, Maia Sandu. Majoritatea observatorilor însă au intuit cu totul alte motive ale acestei manevre: prin retragerea lui Marian Lupu, Partidul Democrat a evitat o înfrângere umilitoare în scrutin, oferindu-i lui Dodon șansa să mai aspire niște voturi pentru a câștiga din primul tur, după ce a fost clar că Dumitru Ciubașenco – omul lui Renato Usatîi – va rămâne în cursa electorală. Aceste speculații și conjecturi au fost probate, parțial măcar, prin acțiunile liderilor PD din teritoriu, care au făcut campanie, mai pe față sau în surdină, pentru socialistul Dodon.

Cum își poate spori șansele de victorie în turul doi candidatul opoziției antioligarhice și proeuropene? Maia Sandu va trebui să se adreseze tuturor alegătorilor, indiferent de opțiunile lor politice și geopolitice și, mai ales, să-i despartă pe simpatizanții diferitor formațiuni politice de biografiile și relațiile toxice ale liderilor de partid. O miză specială este mobilizarea și motivarea electoratului tânăr, a celui de până în 25 de ani, care a stat acasă.

Un alt contingent de votanți este numeroasa diasporă moldoveană, care a demonstrat că are capacitatea să influențeze soarta scrutinului. Afluența numeroasă a concetățenilor noștri din Occident, pe 30 octombrie, ar trebui să oblige CEC-ul să deschidă mai multe secții de vot în anumite țări – România, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania etc. –, pentru ca acești moldoveni inimoși să nu străbată sute sau mii de kilometri și, ajunși la secțiile de vot, să mai stea ore în șir la coadă. Tot cetățenii din diaspora pot crește numărul votanților în Moldova, dând telefon acasă, înainte de 13 noiembrie, vorbind cu părinții și bunicii lor pe care îi ajută să supraviețuiască. Așa au făcut și românii din străinătate: dacă n-au putut să voteze, măcar și-au sunat familia și prietenii din țară înaintea turului II al prezidențialelor, când, așa cum spuneam, Klaus Iohannis a recuperat spectaculos distanța care îl separa de candidatul PSD. De ce n-ar funcționa aceeași schemă și la noi? Aici, în Moldova, Maia Sandu și susținătorii săi vor trebui să pătrundă mai ales în zonele „roșii”, în nord și în sud, acolo unde a lucrat mai mult mașinăria propagandistică a lui Dodon…

Moldova trăiește din nou „pe muchie”. Fiecare scrutin la noi poate schimba „paradigma”, ne poate arunca în subistorie. Și Igor Dodon, candidatul socialist susținut de Rusia, chiar promite o întoarcere în trecut. Deși, înaintea turului II, o mai dă cotită prin interviuri, după alegeri Moscova îi va pune pe masă nota de plată: denunțarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, federalizarea, eliminarea limbii române și a istoriei românilor din programa școlară, combaterea ideilor unioniste și în final aderarea la uniunea eurasiatică a lui Putin. Declarațiile lui Dodon despre apartenența Crimeii la Rusia au provocat deja un conflict diplomatic cu Ucraina, care primite o blocadă economică a Republicii Moldova în cazul în care socialistul ar ajunge președinte.

Sunt pericole reale, nu iluzorii, de aceea victoria în alegeri a candidatului antioligarhic și proeuropean este esențială pentru salvarea Republicii Moldova, pentru dreptul nostru de a ne decide soarta în libertate.

XS
SM
MD
LG