Linkuri accesibilitate

Reuters: Rusia își consolidează forțele armate în Crimeea


Agenția Reuters a publicat un reportaj special din Crimeea anexată de Rusia. Moscova nu-și ascunde acțiunile de masare a forțelor sale militare în peninsula ucraineană, dar observațiile corespondentului Reuters, puse alături de alte informații, ilustrează proporțiile a ceea ce se întâmplă în Crimeea, se spune în reportaj. Între altele, Rusia a început să refacă rețeaua de radare de pe vârful munților din Crimeea. Aceste stații radar permit urmărirea Mării Negre și a țărilor membre ale NATO vecine – Turcia, Bulgaria și România. Corespondentul Reuters scrie că principalele eforturi se fac pentru întărirea capacităților militare terestre și maritime ale Rusiei. Este consolidat și potențialul forțelor aeriene. Corespondentul agenției a văzut pe fostul aerodrom civil Belbek un avion de mare capacitate Il-76 cu însemnele forțelor spațiale rusești. Pe aerodromul din Novofiodorovka, la nord de Sevastopol, reporterul a văzut câteva avioane militare de atac și bombardiere, iar la Djankoi, la 40 de km de linia administrativă ce separă Crimeea anexată de Rusia și restul Ucrainei, a observat militari în uniformă albastră pe pista de decolare și șapte elicoptere de atac Mi-24.

XS
SM
MD
LG