Linkuri accesibilitate

Un interviu cu un fost raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Forțele pro-europene au o șansă reală în turul al doilea, crede fostul raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, politicianul lituanian de centru-dreapta Egidijus Vareikis. Acesta mai crede că scorul va fi strâns între Maia Sandu și Igor Dodon, dar că tabăra pro-europeana pare să aibă mai mult potențial de creștere decât Igor Dodon.

Europa Liberă: Domnule Vareikis, ați fost nu o dată observator al alegerilor în Moldova, ați fost raportor APCE ani de zile. Cum comentați rezultatul alegerilor de duminică din Moldova?

Egidijus Vareikis: „Aș putea spune că nu sunt deloc surprins. Urmărind evoluțiile din Moldova din ultimele două săptămâni eram sigur că va fi organizat și al doilea tur de scrutin. La miezul nopții m-a uimit faptul că dl Dodon avea cam jumătate din voturi. Acum știm sigur că va fi un al doilea tur de scrutin. Aș spune mai degrabă că surpriza mea a venit din sprijinul larg primit de Maia Sandu. Stim cu toții cât de fragmentate sunt forțele democratice. De aceea părea aproape imposibil că voturile se vor cumula de la atatea partide. Însă acum vedem cu surprindere cât a putut acumula Maia Sandu, ca atare turul al doilea se anunță extrem de interesant. Nu se poate deloc spune că situația este clar în favoarea dlui Dodon. Zarurile nu sunt aruncate încă.”

Europa Libera: Foarte târziu s-au decis partidele pro-europene pentru un candidat unic. Acum, ce pot face pentru o transforma pe dna Sandu din unul dintre candidați în candidatul câștigător?

Egidijus Vareikis: „Nu mai contează ce au facut și istoria nu se scrie cu ce ar fi fost dacă. Au la dispoziție doua saptamani sa o duca pe dna Sandu la victorie. Sigur, dacă această munca ar fi inceput mai devreme ar fi fost mai bine. Dar nu mai conteaza asta acum. Ideea principală este să vedem cât de uniți pot fi pro-europenii. Dl Dodon nu mai are nimic in plus, nu mai are nimic în spate.

Dar cred că există o șansă pentru fortele pro-europene. Dacă sunt destepți, dacă sunt organizați, dacă sunt coerenți, pot scoate pentru dna Sandu un scor bun. Sigur, diferența nu va fi mare între dl Dodon si dna Sandu. Eu mă astept, indiferent de castigator, viitorul presedinte sa fie ales cu 50 și un pic de procente.”

XS
SM
MD
LG