Linkuri accesibilitate

Rusia, comerț cu Canada, Brexit: un summit UE plin de eșecuri


Șefa guvernului de la Londra la sediul Consiliului European, Bruxelles, 20 octormbrie 2016
Șefa guvernului de la Londra la sediul Consiliului European, Bruxelles, 20 octormbrie 2016

Mai toate negocierile importante la acest prim summit european cu participarea noului premier britanic Theresa May s-au încheiat printr-un eșec.

După nouă ore de discuții tensionate in noaptea de joi spre vineri, 20-21 octombrie, liderii UE nu au putut cădea de acord în privința eventualelor noi sancțiuni de aplicat Rusiei.

In ciuda masacrelor și bombardamentelor din Siria, precum si a intensificării operațiunilor militare în estul Ucrainei, Italia, Ungaria și Slovacia, care deține actualmente președinția UE s-au opus impunerii de noi sancțiuni.

Ungaria și Slovacia depind de gazul rusesc, iar premeriul maghiar Orban, precum și președintele slovac Zeman sunt pe deasupra admiratori declarați ai lui Putin.

Premierul italian Matteo Renzi, a cărui țară întreține largi relații comerciale cu Rusia, a fost de asemenea împotriva impunerii de noi sancțiuni.

Premeriul Olandei Mark Rutte a declarat la rândul lui că nu este deloc optimist în privința acordului de asociere dintre UE și Ucraina, acord care a fost respins în aprilie printr-un referendum de către o majoritate a concetățenilor săi.

Rutte a spus că pentru semnarea acordului ar trebui să reunească o majoritate în parlamentul olandez, ceea ce nu e cazul actualmente.

Liderii nu au discutat deloc despre liberalizarea vizei pentru ucraineni, cu toate că Petro Poroșenko s-a întâlnit la Bruxelles, în marginea summitului UE, cu președintele Parlamentului UE Martin Schulz, cu care a discutat despre liberalizarea vizei pentru, dar și despre tratatul de asociere UE - Ucraina, respins de Olanda.

Din păcate pentru Ucraina, nu Parlamentul European decide de suprimarea vizelor, iar cei 28 de lideri UE nu au pus acest punct pe agenda lor.

Un alt eșec a fost suspendarea semnării acordului comercial de liber schimb UE - Canada. Uniunea Europeană nu îl poate semna din pricina opoziției regiunii federale francofone a Valoniei, care îl găsește dezavantajos și ultraliberal. Fără acordul entității federale a Valoniei, Belgia nu poate semna, și nici UE.

La fel, nici un progres nu a fost înregistrat în discuțiile cu Theresa May, șefa noului guvern britanic de după votul Brexit de ieșire din UE. Celelalte 27 de capitalei au cerut Londrei să prezinte cât mai rapid un plan concret de ieșire din Uniunea Europeană.

Theresa May anunțase însă deja că nu are nici o intenție de a se grăbi și că pentru moment singurul detaliu concret e acela că procedura de ieșire din UE va fi declanșată cel mai târziu in martie anul viitor.

Marea Britanie încă mai speră să poată păstra un acces fără restricții la piețele europene, rezervându-și în același timp dreptul de a controla imigrația, inclusiv cea provenită din țările UE.

Singurul consens minor a fost cel în legătură cu refugiații, prin care UE va oferi țărilor africane invenstiții și acorduri comerciale în schimbul angajamentului că respectivele țări vor efectua un control mai strict al frontierelor și vor accepta să își ia înapoi cetățenii expulzați din Europa.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG