Linkuri accesibilitate

Bob Dylan nu e Nob Dylan (I)


Premiul Nobel pentru literatură e, dintotdeauna, o ciudățenie, un act arbitrar și arareori o distincție meritată. Și nici n-are cum să fie altfel. În fond, nimeni nu poate stabili anual cine e cel mai bun scriitor al lumii. Barierele lingvistice și culturale sînt enorme. Nici proza, nici teatrul, nici poezia nu pot fi cîntărite și măsurate, așa cum pot fi cernute și comparate operele științifice ale fizicienilor, chimiștilor sau medicilor. Nici măcar un juriu de judecători suedezi nu se poate învrednici cu așa ceva. Însă Nobelul pentru literatură e, cu siguranță, plin de sens în alte privințe. Mai întîi, în politică pentru că de multe ori deciziile premiază un curent politic sau puncte de vedere politice la modă împachetate, mai bine sau mai rău, în literatură. Apoi, e vorba de mondenitate, pentru că Nobelul acordă pe loc celebritatea globală. Există chiar scriitori numeroși care au deprins arta de a-și cultiva șansele la Nobel, scriind așa cum cred ei că ar fi mai potrivit pentru succesul în fața juriului sau purtînd campanii de promovare susținute patriotic de editori, presă și chiar guverne.

Bob Dylan
Bob Dylan

Înconjurat de atîtea complicații și de arbitrar, Premiul Nobel a dat, în mod repetat, laureați contestabili, scandaloși și, de prea multe ori, uitați curînd după decernare. Anul acesta, însă, Nobelul pentru literatură a fost adjudecat cu o decizie care a surprins fără excepție. Înainte de orice, pentru că Nobelul pentru literatură a fost acordat unui artist care nu e scriitor. Adevărat, Bob Dylan, marele cîntăreț american, scrie versuri de pus pe muzică și cîntat. Dar nu scrie pentru a publica și a fi citit. Dylan e, fără îndoială, faimos în toată lumea, poate chiar cel mai faimos laureat al unui Nobel din cîți au fost. În fond, cariera lui Dylan a crescut purtată de ascensiunea muzicii pop, rock și folk - cel mai vast și cunoscut curent artistic de mase al secolului XX. Dylan a început să cînte muzică folk și country la începutul anilor '60 și e, practic unul din corifeii marii invazii muzicale populare care a cucerit lumea și domină, în continuare, consumul cultural curent. Dylan nu e recunoscut peste tot, din motive care țin de stil și limbă. Un japonez sau un filipinez nu prizează automat muzica lui Dylan și, de cele mai multe ori, nu înțelege o iotă din versurile lui Dylan. Dar asta nu înseamnă că Dylan nu e cunoscut, și în Japonia și în Filipine, în calitate de simbol și vedetă. Popularitatea lui Dylan e fenomentală și în timp și în spațiu. În aproape 60 de ani de muzică, Dylan a cîntat aproape orice, de la folk, la country, apoi, rock, blues și jazz. Toate, foarte credibil și mereu într-un stil profund personal. Din nou, asta face din Dylan o figură venerabilă. Un clasic al timpurilor și muzicii contemporane. În plus, Dylan a fondat aproape singur o direcție încă vie: muzica de atitudine și protest. Cu un simț de observație și invenție lirică excepțional, Dylan a legitimat arta de intervenție și a pus în umbră muzica neutră sau fundamental estetizantă. Foarte american, cu o voce nazală culeasă din oralitatea comună a provinciei americane, și extrem de local în texte, adesea de neînțeles la prima audiție, Dylan e, totuși, prin idei și teme, un mare artist supranațional. Cu toate astea, Dylan nu e deloc la locul lui cu laurii Premiului Nobel pentru literatură pe frunte.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG