Linkuri accesibilitate

Autorul „Jurnalului de la Guantanamo”, eliberat după 14 ani


Fratele mai tânăr al lui Mohamedou Ould Slahi, Yahdih Ould Slahi, cu o copie a „Jurnalului de la Guantanamo” cenzurată de autoritățile americane
Fratele mai tânăr al lui Mohamedou Ould Slahi, Yahdih Ould Slahi, cu o copie a „Jurnalului de la Guantanamo” cenzurată de autoritățile americane

Un deținut de la Guantanamo care a scris o carte best-seller despre experiența sa în captivitate s-a întors luni la familia sa, în Mauritania natală, după 14 ani de detenție fără proces.

AFP notează că transferul lui Mohamedou Ould Slahi, despre care se crede că era ultimul cetățean din Mauritania deținut la baza americană din Cuba, reduce populația închisorii la 60 de oameni.

Cazul lui a devenit celebru după publicarea în 2015 a „Jurnalului de la Guantanamo”, în care descrie felul cum a fost tratat în detenție, inclusiv practicile de tortură care i s-ar fi aplicat. În campania pentru eliberarea lui s-au implicat zeci de celebrități din lumea artelor, ca muzicianul australian Nick Cave sau actorul britanic Benedict Cumberbatch.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:31 0:00
Link direct

Slahi nu și-a văzut cartea tradusă în 25 de limbi, pentru că n-a avut voie să o primească la închisoare.

Luni, îmbrăcat într-un costum tipic din Mauritania, Slahi a fost întâmpinat de rude și prieteni acasă, într-un cartier muncitoresc din capitala țării vest-africane, Nouakchott.

În primele comentarii pentru televiziunea națională, fostul deținut a mulțumit președintelui țării, Mohamed Ould Abdel Aziz, pentru „eforturile de a-l aduce acasă”. Părând vesel și sănătos, el a refuzat să vorbească despre condițiile din închisoare, descrise pe larg în cartea cenzurată din greu de autoritățile militare americane.

Eliberarea lui Slahi a fost confirmată de agenția națională de știri a Mauritaniei, care a pus-o pe seama „eforturilor diplomatice de mulți ani, la cel mai înalt nivel”. Ministerul american al apărării, Pentagonul, anunțase mai devreme eliberarea, într-o declarație în care a mulțumit autorităților Mauritaniei pentru „sprijinirea eforturilor Statelor Unite de a închide centrul de detenție de la Guantanamo”, rezervat suspecților de terorism.

AFP scrie că Slahi a ajuns în țara natală la bordul unui avion militar american și a fost preluat la aeroport de oficiali de securitate locali.

Organizația Amnesty International a salutat punerea în libertate a lui Slahi, adăugând că este mult întârziată. „Deținerea ilegală a d-lui Slahi și torturarea lui au fost neîntemeiate, iar transferul este mult întârziat”, a spus Elizabeth Beavers, șefă de campanie, adăugând că scrierile lui Slahi „au oferit o imagine cutremurătoare a suferințelor celor închiși vreme de peste un deceniu fără inculpare.

A zecea aniversare a centrului de detenție Guantanamo
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:55 0:00

Slahi, acum în vârstă de 46 de ani, a fost reținut în țara sa natală după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, sub suspiciunea de a fi participat la o tentativă eșuată de atentat care ar fi urmat să aibă loc la Los Angeles în 1999.

Într-un interviu cu postul public de radio din Statele Unite, NPR, avocata Hina Shamsi, de la organizația American Civil Liberties Union, a explicat cum a ajuns Slahi în închisoare, în 2002.

„N-a fost capturat pe câmpul de bătălie, ci s-a predat el singur autorităților din țara sa, ca să fie interogat”, iar apoi a ajuns „să fie supus unuia din cele mai brutale regimuri de tortură”, la Guantanamo, a spus avocata.

Slahi și suporterii lui spun că singurul dram de adevăr din acuzațiile care i-au fost aduse, anume că ar fi lucrat pentru Al Qaeda, recrutând teroriști, este că și-a exprimat sprijinul pentru rețeaua militantă și a luptat alături de unii din membrii ei în Afganistan – dar asta era în anii 1990, când Slahi și alți militanți luptau, cu acordul tacit al occidentului, împotriva regimului comunist sprijinit de sovietici.

Închiderea închisorii de la Guantanamo, înființată de fostul președinte republican George W. Bush, a fost unul din obiectivele neîndeplinite ale președintelui democrat Barack Obama, mai ales din cauza opoziției Congresului dominat de republicani.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG