Linkuri accesibilitate

Chișinău - 580 de ani


Iaugurarea Scării cascadelor din parcul Valea Morilor, Chișinău, 14 octombrie 2016

Iaugurarea Scării cascadelor din parcul Valea Morilor, Chișinău, 14 octombrie 2016

De ziua lui, orașul Chișinău a primit un cadou unic, și anume renovarea unui monument unic din parcul Valea Morilor.

N-au lipsit nici petrecerile sau târgurile tradiționale din centrul capitalei.

Muzica și mirosul bucatelor au fost prezente vineri aproape pe toate arterele centrale ale capitalei, parcurse de sute de oameni care au venit în Piața Marii Adunări Naționale, unde s-a dat marea petrecere de ziua orașului.

Sărbătoarea a fost marcată de mai multe evenimente speciale, printre care și inaugurarea Scării cascadelor din parcul Valea Morilor, prilej numai bun pentru edilul orașului, Dorin Chirtoacă, de a apărea cu o reușită în fața cetățenilor:

„Cu ajutorul dumneavoastră, al locuitorilor municipiului Chișinău, putem reda orașului un simbol al său, scara cu cascade din parcul Valea Morilor. Acest lucru a fost făcut din taxele și impozitele plătite de dumneavoastră, locuitorii Chișinăului.”

Ecaterina

Ecaterina

În prima zi monumentul a fost vizitat de sute de locuitori ai capitalei. Mulți dintre ei și-au amintit de anii '70, când Scara Cascadelor era una dintre principalele atracții pentru tineri. Ecaterina, la cei 64 de ani, își amintește foarte bine de acele vremuri:

„Aici era loc unde veneam sâmbătă, duminică, și dansam, ne plimbam la lac.”

Totuși, sărbătoarea de astăzi nu a făcut-o să uite de problemele cotidiene:

„Ceea ce s-a făcut oricum e zero, se putea mai mult în timpul celor trei mandate. Am lucrat 30 de ani și primesc o pensie de 900 de lei, să trăiască ei măcar o lună cu pensia mea, iaca vine iarna și nici n-ai pe ce plăti căldura.”

Tradițional, în Piața Marii Adunări Naționale, dar și de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, s-a ținut cheful cel mare. Dar până să înceapă concertul și horele, vizitatorii au făcut turul corturilor de la care s-au putut cumpăra tot felul de lucruri, dar și gusta din bucate.

Victor

Victor

Până la orele prânzului, Victor spune că a vândut câteva zeci de kilograme de frigărui:

„Frigăruia costă 45 de lei. Se vinde binișor, până la prânz am dat jumătate de butoi, asta ar fi vreo 30 de kilograme.”

N-ai cum să nu observi și tot felul de lucrări meșterite din fier, lemn sau lut, toate cu elemente tradiționale, căutate în special de turiști. Moș Mihai, sculptor în lemn, spune că astăzi, din lucrările vândute, va câștiga cât pentru doi ani:

„Întodeauna când vin să vând de ziua orașului, de fiecare dată merg acasă mulțumit, pentru că din banii câștigați astăzi voi mânca doi ani.”

Organizatorii au pregătit și mai multe distracții pentru petrecăreți. O noutate a fost organizarea luptelor medievale. Seara însă locuitorii capitalei vor putea urmări un concert cu participarea mai multor artiști, printre care Alex Calancea Band, Alternosfera și Orchestra municipală a fraților Advahov. Petrecerea se va încheia spre miezul nopții.

XS
SM
MD
LG