Linkuri accesibilitate

Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un acord cu guvernul sirian care permite Rusiei să folosească baza aeriană de la Hmeimim


Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un acord cu guvernul sirian care permite Rusiei să folosească baza aeriană de la Hmeimim, lîngă localitatea de coastă Latakia din Siria pe termen nelimitat, a anunțat vineri Kremlinul, informează Reuter. Acordul semnat în 26 august anul trecut permite desfășurarea permanentă a forțelor aeriene ruse pe aerodromul situat acolo, folosit pînă acum de armata rusă pentru operațiunile sale de sprijinire a regimului lui Bașar al-Assad. Acordul prevede de asemenea scutirea de taxe și controale vamale a forțelor aeriene ruse desfășurate la Hmeimim, și imunitate diplomatică pentru militarii ruși și familiile lor desfășurați acolo. Săptămâna asta Rusia a anunțat că vrea să construiască o bază navală permanentă în portul sirian Tartus, în nord-vestul Siriei, unde are deja instalații portuare.

XS
SM
MD
LG