Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

Contractul cu Bechtel nu e de găsit nici cu poliția. A căzut în groapa fără fund a contractelor care au adus primul milion în conturile partidelor. Sau primul miliard. E drept că procurorii și poliția îl caută de zor, dar câinii polițiști ai democrației, care știu ei ce știu, scurmă prin molozul economiei într-o doară, cât să nu deranjeze straturile de slănină politică sub care a fost dosit documentul. Oricum, comisioanele pentru cele peste două miliarde de euro s-au cheltuit demult pe silicoanele și liftingurile faciale ale partidelor și clienților acestora.

Contractul prevedea construcția unei autostrăzi care să lege Brașovul de Vama Borș. A fost semnat în 2003 și a fost aplicat sau întrerupt sporadic, negociat și apoi renegociat, în funcție de poftele părților, până la rezilierea finală, în 2013 când, deși guvernul plătise mai mult de jumătate din bani, se construise a zecea parte, cea mai ușoară, din cei peste patru sute de kilometri negociați. Deși a pus o pâine albă în coșul zilnic al multor guvernări, contractul semnat pe masă nu are pare-se nicio legătură cu cel semnat pe sub masă. Dar nici n-ar folosi prea mult dacă l-ar găsi. Parcă simbolic, unul dintre avocații care l-au negociat a făcut parte din ambele echipe, arbitrând, centrând și dând cu capul multe goluri în buget. După cum s-a constatat după renegocierea contractului, traducerea inițială era într-o română aproximativă, care tăia colțurile obligațiilor și zerourile contractului. Ca să nu vorbim despre câștigurile colaterale ale celor care au avut inspirația să cumpere terenuri pe traseul pe care l-ar fi urmat această autostradă! Direcția Anticorupție ar putea să-și facă de lucru pe următorul cincinal numai din studierea modului în care s-a strâmbat linia autostrăzii pentru a ciupi din cât mai multe parcele de pământ. Din aceste imprecizii semantice, geografice și aritmetice au avut de câștigat toți cei care au semnat contractul, mai puțin plătitorii de impozite care s-au pomenit că le-a crescut subit pensia alimentară de întreținere a statului.

Desigur, nu miră și nu contrariază pe nimeni faptul că documentele pe baza cărora statul român și-a făcut seppuku bugetar nu se mai găsesc. E ca păcatul originar care, deși demult dispărut, a lăsat urme peste tot. S-a întâmplat și cu alte contracte cu care ne-au potcovit incompetența lingvistică și etică a autorităților. Cineva făcea o socoteală a tuturor tunurilor date de oficiali, iar efectul este mai ceva ca al unui război nuclear. În mare măsură este vorba despre contracte cu clauze speciale, atribuite direct, fără licitație, dezavantajând statul, adică bugetul. Aici sunt banii dumneavoastră. Și viitorul. Căci falimentul România nu mai e al vostru, ci al copiilor voștri și al copiilor copiilor voștri. Așa se face că fiecare român a ajuns să se pomenească cu viitorul poprit pentru că are de plată câteva mii de euro.

Nu e nimeni vinovat, se spune, de restituirile făcute anapoda, uneori pe baza unor acte de proprietate inventate sau evident măsluite. Așa-zisa retrocedare a proprietății a îmbogățit oierii care-și pășteau turmele pe terenurile confiscate de comuniști. Acum transhumanța se face cu limuzina. Legea junglei a domnit și peste privatizările a căror urmă s-a pierdut pe potecile care se bifurcă prin grădina paradiselor fiscale. Procurorii nu găsesc decât firimiturile pe care nu au apucat încă să le înghită păsările-sanitar cățărate pe spinarea dinozaurilor politici.

Direcția Anticorupție, care ar trebui să fie cel mai important contribuabil la bugetul de stat, cel puțin până se mai îndesesc hoții prin sistemul penitenciar, nu a reușit să recupereze decât a zecea parte din prejudiciile descoperite care, oricum, nu reprezintă decât a zecea parte din totalul infracțiunilor economice și fiscale. Un an de zile ar putea trăi România bine mersi, fără să cheltuiască un sfanț, dacă ar avea banii furați până acum. Cei care ar trebui să colecteze aceste sume s-au pierdut în hârțogăraie sau așteaptă disciplinați să facă aport, că tocmai ce s-a declanșat sezonul la vânătoare de oameni. Oricum, nu reușesc decât să facă rost de un mărunțiș pentru care nici nu merită să iasă din birouri. Poate și pentru că în loc să-l caute pe Adrian Năstase la termopane, ar fi trebuit să-i percheziționeze colecția de hărți și documente, poate o fi strecurat acolo clauzele secrete ale marilor tunuri financiare din perioada lui de guvernare. Și Traian Băsescu, tot mai bogat în prieteni penali, pare în voce și ar putea să cânte multe din fostul său partid cu mari beneficii la bugetul de popriri și confiscări al DNA. El însuși a început să învețe topografia sistemului judiciar pe care, deși se laudă că l-a nășit, nu mai are mult și-l va submina din interior. Deocamdată are povești despre Laura Kövesi, procuroarea șefă de la DNA, „Afrodita justiției”, cum îi spune acum, născută din spuma zilelor de criză, care ar fi foarte umblată printre politicieni. Fără mine, ar fi fost un zero, spune Băsescu azi despre floarea mandatelor sale purtată la butonieră să se laude. El susține acum că miza noilor dosare împotriva fostei zâne prezidențiale, Elena Udrea, nu ar fi mitele electorale și fraudele fiscale făcute de PDL în 2009, ci distragerea atenției publice de la legăturile primejdioase dintre procuroarea șefă și alți infractori care au lăsat urme de neșters pe istoria recentă a României. Mai mult, sângele vărsat prin birourile Procuraturii și prin sălile de tribunal de apropiații președintelui ar acoperi mizeria așa-zisului plagiat doctoral al Laurei Kövesi.

Deocamdată, procuroarea șefă este ajutată de ridicolul adversarilor: Sebastian Ghiță s-a prezentat la audieri cu două cucuvele, susținând că este o metodă mnemotehnică de a o face pe Laura Kövesi să-și amintească de cucuveauamov, care ar fi fost adresa de mail pe care o folosea procuroarea. Cucuvelele, pe vremuri simbol al înțelepciunii, semnifică azi, pe bună dreptate, noaptea rațiunii. Ficțiunea lui Ghiță pretinde că procuroarea șefă nu ar fi susținut examenele pentru doctorat și că referatele au fost trucate. El ar fi intermediat afacerea de care și-a amintit tocmai acum, când procuroarea l-a strivit cu multele dosare penale în care este protagonist principal.

Tot mai fostul președinte Băsescu se face frate cu Ghiță ca să treacă puntea penală. Pentru fostul președinte, cucuvelele vorbesc clar și răspicat: îl informaseră încă din 2014 în legătură cu plagiatul doctoral la Laurei Kövesi. Mai mult, procuroarea ar fi amenințat un politician cu scheletele din dulap, dacă deschide această discuție în public. Băsescu spune că ar fi știut și de implicarea lui Ghiță cu acceptul lui Victor Ponta, primul ministru de-atunci. Ar fi făcut presiuni și secundul șefului Serviciului Român de informații, generalul Coldea, omniprezent ca verzeala zidurilor prin toate subteranele puterii. «Puteam eu să mă pun cu ei? Cine m-ar fi crezut?» - spune acum, cu voce de primadonă, fostul președinte, vrând să ne facă să uităm cum l-a executat public pe Victor Ponta tot pentru un doctorat plagiat, fără să se teamă că nu va fi crezut. Astăzi se victimizează, după ce vreme de zece ani a îngrășat serviciile secrete în culisele politicii, de nu le mai poate scoate nimeni de-acolo.

Dar discuția despre așa-zisul plagiat al Laurei Kövesi trenează. Universitatea de Vest, unde a susținut examenele, nici nu a organizat comisia care să cerceteze lucrarea pentru a descoperi eventualul plagiat. Între timp, lucrarea devine tot mai săracă, scuturată de citatele orfane și fără ghilimele, pe măsură ce se înghesuie tot mai mulți să-i zdrelească tendonul lui Ahile descoperit în biografia profesională. În mod paradoxal, Laura Kövesi a fost salvată de clopoțelul parlamentar. Acolo s-a stabilit că singurii care pot stabili o fraudă intelectuală de asemenea anvergură sunt chiar cei care au atribuit diploma. Universitarii nu vor da socoteală Comisiei naționale de atestare a titlurilor care devine astfel doar un cearceaf pentru teatrul de umbre din spate. Nu e de mirare: Ecaterina Andronescu, artizana acestor prevederi, ea însăși cu mari probleme la dosarul profesional de savant chimist de renume mondial, a conceput mecanismul pe principiul imunității parlamentare: ca și politicienii, universitarii vor fi cei care vor stabili frauda lucrărilor (i.e. legilor) pe care tot ei le-au aprobat/votat. Imunitatea universitară e dată de complicitățile din catedră, din Senatul universitar și din comisiile de evaluarea doctorală. Complicitatea generală la acest nivel a făcut ca sistemul universitar să atingă noi cote de avarie și incompetență. Este și explicația pentru care universitățile românești au căzut la fundul grămezii, unde nu le găsești nici cu motoarele de căutare de pe Internet. Comisia Națională a fost castrată după modelul Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității, transformat tot de măreția legilor impuse de PSD într-un ghișeu unde se dau bonuri de ordine pentru Tribunal. Guvernul a decis să atace legea la Curtea Constituțională, însă mecanismul de evaluare s-a blocat în mod oportun, înainte de a cerceta doctoratul Laurei Kövesi.

Pe ultima sută de metri, Comisia națională de atestare a titlurilor doctorale a decis cu un vot zdrobitor că marii maeștri ai scenei politice Florian Pandele și Petru Tobă au plagiat. De parcă ar mai fi existat vreun dubiu. Din cei 37 de membri ai comisiei, singurul care a votat împotrivă a fost șeful fabricii de diplome care a dat doctoratele, Academia SRI. De, solidaritate militară! Cine se așteaptă ca, în urma deciziei, hoții să plătească prejudicii civile și penale, este naiv. Mai ales că printre politicieni funcționează orbește principiul de drept roman conform căruia nu pedepsești aceeași culpă de două ori. E suficient că renunță la bunurile culturale furate pretinzând că și le-au însușit cu bună-credință. Mai rămâne ca politicienii să ceară ca plagiatul să se prescrie ca mai toate infracțiunile de drept comun, iar hoții intelectuali să redevină negustori cinstiți.

La urma urmei, principiul că un obiect furat, o casă, de pildă, pe care-l cumperi „de bună credință” rămâne în posesia ta a devenit cel mai folosit argument juridic, nu doar în cazul doctoratelor plagiate, ci și al furtului pe bandă rulantă practicat de cei aflați la putere. Nu cu ajutorul acestui articol de lege s-au putut vinde toate imobilele și terenurile furate de interlopii de partid și de stat? Mai toți hoții care s-au perindat la putere spun că au furat din bună-credință, pentru a pune în funcțiune principiile democratice: o campanie electorală costă prea mult ca s-o plătești din banii de salariu. Și pentru ca viitorul României și al clasei politice să fie de aur trebuie, cum altfel? Mult aur.

XS
SM
MD
LG