Linkuri accesibilitate

Vitalie Meşter: „O rezistenţă, o neglijenţă totală a angajamentelor asumate de către R. Moldova ca stat privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi”


Interviul dimineții cu directorul executiv al Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi.

De aproape un an de zile, organizaţii care apără drepturile persoanelor cu cerinţe speciale protestează împotriva deciziei magistraţilor de a organiza şedinţe în instituţii inaccesibile pentru această categorie de cetăţeni. Ei spun că, din această cauză, nu pot participa la un proces cu primăria capitalei, acţionată în judecată anul trecut, pentru că la repararea unei străzi nu a ţinut cont de nevoile persoanelor cu dizabilităţi. Procesul, examinat la Judecătoria Centru, a fost amânat de mai multe ori pentru că oamenii nu pot ajunge cu cărucioarele la audieri, instituţia nefiind dotată cu rampe speciale de acces. În consecinţă, Coaliţia „Fără bariere” a chemat în instanţă şi Judecătoria Centru, pentru a cere organizarea şedinţelor în săli prietenoase oamenilor în cărucioare. Asemenea săli sunt în cadrul Institutului Naţional de Justiţie sau în cadrul Facultăţii de Drept. Nu este un moft, explică la microfonul Europei Libere directorul executiv al Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, Vitalie Meşter, ci mai degrabă reconfirmarea unui drept obişnuit.

Vitalie Meșter

Vitalie Meșter

Vitalie Meşter: „Este o rezistenţă, o neglijenţă totală a angajamentelor asumate de către Republica Moldova ca stat, ratificând Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Şi, de fapt, noi aici urmărim un singur scop, ca persoanele cu dizabilităţi, atunci când se adresează în instanţele de judecată cu o cerere de chemare în judecată sau, mai bine zis, când apar în calitate de participant într-o cauză civilă sau penală, dacă vorbim de dosar civil, fie ca persoană reclamată sau pârâtă, din oficiu instanţa să-i asigure acomodarea rezonabilă. Pentru că, din practica noastră, anul acesta am împlinit zece ani de când lucrăm în domeniul apărării şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, sunt foarte puţine cazuri când persoana cu dizabilităţi acceptă să facă parte dintr-un proces dintr-un simplu motiv, pentru că nu poate, efectiv, personal să participe în şedinţa de judecată, pentru că instanţele de judecată nu sunt accesibile, comparativ cu celelalte persoane participante la proces.”

Europa Liberă: Dar există o lege care ar trebui să asigure accesul persoanelor cu nevoi speciale în clădiri. La modul practic cine şi ce ar trebui să facă, astfel încât legea să fie pusă în aplicare?

Vitalie Meşter: „Proprietarul imobilului, administratorul imobilului este cel care este responsabil pentru punerea în aplicare. Dacă sediul instanţei de judecată se află în gestiunea sau în proprietatea Ministerului Justiţiei, respectiv, Ministerul Justiţiei se face responsabil, împreună cu instanţele de judecată care se află în subordinea ministerului, pentru planificarea bugetului pentru anul viitor, de exemplu, ca să accesibilizeze, să creeze condiţii de accesibilitate optime pentru orice persoană. Şi dacă vorbim, în general, de instituţii, orice instituţie are proprietar, proprietarul este statul. Statul suntem noi toţi, cei care face parte din acest stat. Dacă vorbim de autorităţile publice, ei sunt cei care au fost aleşi de către noi ca să asigure punerea în aplicare a legii. Pentru că, ratificând Convenţia, Republica Moldova atât prin intermediul autorităţilor publice centrale, cât şi prin intermediul autorităţilor publice locale se face responsabilă pentru punerea în aplicare a acestui tratat internaţional.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră cum vă explicaţi această atitudine?

Vitalie Meşter: „Sigur, această atitudine este formată de zeci de ani de zile. Dacă ne aducem aminte de epoca sovietică, persoanele cu dizabilităţi erau în marea lor parte segregate, instituţionalizate, şcoli, internate speciale, cumva create comunităţi ale persoanelor cu dizabilităţi, cum este la Telecentru, unde compact locuiesc persoanele cu dizabilitate de vedere, respectiv, uzinele specializate ale persoanelor cu dizabilităţi. Deci, într-un fel, persoanele cu dizabilităţi nu erau vizibile în societate şi era o abordare medicală.

Dizabilitatea trebuie să fie tratată, abordarea trebuie să fie una socială, trebuie să creezi condiţii pentru ca persoana să se integreze în societate. Şi era vorba aceea atunci, nu sunt persoane cu dizabilităţi – nu sunt probleme legate de persoane cu dizabilităţi. Aceasta este una.

Atitudinea foarte greu se schimbă, schimbarea de atitudine ţine de fiecare dintre noi, inclusiv, de cei care promovează drepturile omului, inclusiv cei care mediatizează diferite ştiri. Vorbesc şi de instituţiile media, tot se fac responsabile pentru aceste stereotipuri care se formează în societate cu privire la persoanele cu dizabilităţi.

Acum, în ajunul alegerilor, este abordat de mai multe instituţii media subiectul cum sunt asigurate drepturile persoanelor cu dizabilităţi de a vota. Ne bucurăm că este o aşa iniţiativă, dar de ce doar acum? Mă refer, iarăşi, la atitudine, atitudinea depinde de fiecare din noi. Trebuie mulţi ani ca ea să se schimbe, dar ceea ce facem noi acum împreună cu colegii noştri, noi încercăm prin acţiunile noastre de litigare strategică, ne propunem să fie creat un precedent judiciar, ca atunci când se adresează o persoană cu dizabilităţi în instanţa de judecată, instanţa din oficiu să-i propună, să-i asigure acomodare rezonabilă. Acomodare rezonabilă nu înseamnă că s-a adresat o persoană în instanţa de judecată, trebuie cumva să se facă un ascensor de nu ştiu câte zeci de mii de euro ca să se ridice într-o clădire veche la etajul cinci. Acomodare rezonabilă este ca instanţa să se coboare într-o sală de la etajul întâi, unde persoana să se poată liber simţi şi independentă, şi cu respectarea demnităţii. Sigur, dacă să evaluăm dinamica progresului în respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, până la ratificarea convenţiei din 2010 şi de la 2010 încoace, progres este.”

Europa Liberă: Dar când spuneţi că progres este, la ce vă referiţi?

Vitalie Meşter: „Progres este inclusiv dacă vorbim în apariţia unor instrumente de punere în aplicare a drepturilor fundamentale ale omului. Şi mă refer la drepturile fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi. Putem să vorbim aici şi despre activităţile care sunt acum realizate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, au fost instituite funcţii care sunt responsabile pentru plasarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi. Dacă vorbim despre Ministerul Educaţiei, avem reforma incluziunii şcolare a persoanelor cu dizabilităţi. Din 2010 încoace au apărut foarte multe instituţii şcolare, preşcolare unde sunt grupe mixte, unde copiii cu dizabilităţi sunt integraţi în clase cu copii fără dizabilităţi. Şi atunci are loc acea creare de atitudine corectă.”

Europa Liberă: Schimbarea de mentalitate.

Vitalie Meşter: „Exact. Eu, de exemplu, am trei copii, toţi trei copii frecventează acelaşi liceu, cel mai mare e în clasa a şaptea şi cel mai mic e în clasa întâia. Fiecare dintre copiii mei au ca şi colegi în clasă câte trei persoane cu dizabilităţi din numărul de 20 de copii. Deci, omul se formează în şcoală, au trecut 10-12 ani cât a făcut şcoala, a plecat din şcoală și, el, când se întâlneşte cu o persoană cu dizabilităţi în stradă, sigur, acest stereotip nu va mai avea loc, a depăşit acest stereotip, timp de 12 ani făcând studii împreună cu un copil cu dizabilitate. Şi atunci va veni o altă atitudine, nu atitudine de milă şi abordare medicală, dar o atitudine de respect reciproc.

Chiar la un post de televiziune, după o acţiune de protest în faţa Judecătoriei Centru, a fost transmis că doleanţele persoanelor cu dizabilităţi este ca strada Grenoble să fie accesibilă. Nu. Nu este o doleanţă, este un drept pe care l-am cerut să fie respectat, pentru că autoritatea publică locală se face responsabilă pentru punerea în aplicare a legii.”

Europa Liberă: Interviul pe care îl avem cu dumneavoastră va fi difuzat la Radio Europa Liberă de hramul oraşului Chişinău. Cât îi va lua acestui oraş şi ce trebuie să se schimbe, astfel încât Chişinăul să devină unul prietenos pentru toţi locuitorii acestuia?

Vitalie Meşter: „Consider că fiecare dintre noi, fiecare dintre locuitorii acestui municipiu trebuie să înceapă schimbarea de la sine. Ne schimbăm noi şi apoi încercăm să-i schimbăm pe cei din jurul nostru. Respectiv, dacă încercăm să ne schimbăm noi, noi altfel vom privi cum arată intrarea, de exemplu, în acelaşi magazin, în aceeaşi cafenea, în acelaşi cinematograf, cum arată acelaşi trotuar în oraşul nostru.

Este un concept pe care îl promovăm noi, ca organizaţie. De fapt, acest concept este pentru prima dată pus de către Organizaţia Naţiunilor Unite şi anume prin Convenţia ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, şi anume conceptul designului universal. Deci, tot ce se face, trebuie să fie făcut pentru ca să se creeze un mediu prietenos nu doar pentru persoane cu dizabilităţi, dar, în general, un mediu prietenos pentru oricine, indiferent că este persoană cu dizabilitate, indiferent că este o mămică cu cărucior, cu un copilaş în cărucior, indiferent că este o persoană restrânsă în mobilitate, are o mobilitate redusă. Atunci când vom promova acest concept de design universal, eu cred că ne vom simţi fericiţi în acest oraş.”

XS
SM
MD
LG