E oarecum ciudat şi bizar că – după 25 de ani de brambureală politică – mai există aici intelectuali care caută cu osîrdie un politician – minune, un salvator al ţării lipsit de cusururi. Eu cunosc cîţiva asemenea intelectuali ciudaţi al căror optimism frizează infantilismul.
Parcă sînt maturi, parcă au citit multe cărţi, dar cînd încep a discuta cu ei despre politică, îmi vorbesc mereu despre un politician care chipurile va făuri ţara şi va face lucruri bune. Iar ca acest politician să aibă sorţi de izbîndă ei, intelectualii, îl sprijină şi i se uită în gură.
O precizare importantă trebuie făcută. Ei mereu găsesc un alt politician – model pentru că precedentul fetiş îi decepţionează la un moment dat, ba chiar se dovedeşte a fi altfel decît părea la început. După ce au crezut în X, au fost decepţionaţi de X. Apoi au avut o revelaţie izbăvitoare, aceea că Y este de fapt gigantul care întruchipează binele, iar după o vreme Y le-a apărut într-o altă lumină şi a început să facă chestii urîte. Apoi l-au descoperit pe Z, iar Z părea un mesager al purităţii, dar peste o vreme au aflat că dincolo de puritate se află nişte matrapazlîcuri ordinare. Şi atunci ei caută un alt politician – minune, şi îl găsesc pe K. Iar K pare cel mai bun şi mai onest. Şi aceşti intelectuali naivi mă pun la respect, zicîndu-mi că lui K chiar nu am ce să-i reproşez. S-ar putea să nu am deocamdată. Dar peste o vreme voi avea, după toate probabilităţile. Nu vreau să mă grăbesc şi ştiu că timpul le scoate pe toate la iveală.
Şi mai este ceva. Aceşti intelectuali n-au înţeles încă un lucru simplu, acela că un intelectual adevărat trebuie să fie circumspect în raport cu orice politician, oricît de mirifică ar fi aparenţa. Repet, faţă de orice politician. Asta am vrut să spun şi le doresc mari succese în identificarea unui nou politician – minune autohton. Baftă, flăcăi!
