Linkuri accesibilitate

​​Koba Liklikadze: „Au fost alegeri libere şi corecte, care au respectat legislaţia internaţională și standardele democratice”


Suporterii partidului „Visul Georgian” sărbătoresc victoria
Suporterii partidului „Visul Georgian” sărbătoresc victoria

Interviul dimineții despre alegerile parlamentare din Georgia cu un corespondent al Radio Europa Liberă la Tbilisi.

Nici o forţă politică din Georgia nu are şanse să primească un mandat covârşitor din partea populaţiei, dacă este împotriva integrării europene, declară corespondentul serviciului georgian al Europei Libere, Koba Liklikadze, într-un interviu de bilanţ al alegerilor parlamentare georgiene desfăşurate sâmbătă, 8 octombrie.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:59 0:00
Link direct

Koba Liklikadze
Koba Liklikadze

Koba Liklikadze: „Au fost nişte alegeri libere şi corecte, care au respectat legislaţia internaţională şi standardele democratice. O astfel de apreciere au făcut toate misiunile de observatori, şi cele occidentale, şi cele din GUAM. Pe primul loc a ieşit blocul partidului de guvernîmânt fondat de miliardarul Bidzina Ivanishvili, „Visul Georgian – Georgia democratică”, pe locul doi, cu 26,54 %, a ieşit formațiunea politică de opoziţie a președintelui Mihail Saakașvili, Mișcarea Națională Unită şi, spre surprinderea tuturor, pragul electoral de 5% a fost depăşit şi de Alianţa Patrioţilor.”

Europa Liberă: De ce spuneţi că e suprinzător acest lucru? Sondajele de opinie efectuate la ieșirea de urne au prognozat intrarea în Parlament a unor partide pro-ruse mai mici cum ar e Alianța Patrioților, nu-i aşa?

Koba Liklikadze: „În primul rând, eu cred că ar fi prea mult să spunem că Alianța Patrioților este o formaţiune pro-rusă. Mai degrabă, acest partid se poziţionează ca unul care crede că, în actualele condiţii geopolitice, Georgia ar trebui să se abţină de la aderarea la NATO şi să rămână la statutul său de stat în afara vreunui bloc militar. Dar am spus că e surprinzător pentru că e pentru prima data când acest partid intră în Parlament, în timp ce un alt partid, condus de actualul speakerul al Parlamentului, nu a depăşit pragul electoral. În aceste condiţii, rezultatul Alianței Patrioților este într-adevăr o surpriză.

Dar ceea ce este important de spus e că nici o forţă politică din Georgia nu are şanse, nici în perspectivă imediată, nici în una îndelungată, să primească un mandat covărşitor din partea populaţiei, dacă e împotriva integrării europene. ”

Europa Liberă: Cu patru ani în urmă, când a venit la putere, despre „Visul Georgian” se spunea totuşi că este un partid pro-rus. Şi în actuala campanie, la fel, l-am auzit pe Mihail Saakașvili spunând despre oponentul său şi fondatorul acestui partid, Bidzina Ivanishvili, că ar fi „omul Rusiei”. Cum vă uitaţi Dvs. la această formaţiune?

Koba Liklikadze: „Eticheta aceasta de „pro-rus” i-a lipit-o „Visului Georgian” anume Mișcarea Națională Unită. Este o retorică îndrăgită de Mihail Saakasvili, căreia o parte mare din georgieni îi dă crezare. Dar, în interiorul Georgiei, dimpotrivă, anume Mișcarea Națională Unită este acuzată că ar fi condus, prin acţiunile sale, la sporirea prezenţei ruse în Georgia şi, practic, ocupaţia militară rusă a Abhaziei şi Osetiei de Sud. De aceea, să lăsăm acest gen de alegaţii în domeniul retoricii, iar analiza noastră trebuie să fie bazată pe bilanţul celor patru ani de guvernare a „Visului Georgian”. Iar asta înseamnă paşi fermi în direcţia integrării europene, liberalizarea regimului de

Secretarul-general NATO, Jens Stoltenberg la Tbilisi cu președintele Giorgi Margvelashvili la 8 septembrie 2016
Secretarul-general NATO, Jens Stoltenberg la Tbilisi cu președintele Giorgi Margvelashvili la 8 septembrie 2016

vize europene pentru georgieni, lucru care va deveni o realitate deja în ianuarie-februarie 2017, aprecierile pe care le-a adus tuturor reformelor de pe dimensiunea integrării euro-atlantice secretarul general NATO, Jans Stoltenberg, când a vizitat recent Georgia. ”

Europa Liberă: Cum explicaţi rezultatul de 26,54 la sută obţinut de un partid condus de un politician care, de facto, nu se află pe teritoriul Georgiei, adică de Mihail Saakasvili?

Koba Liklikadze: „Mișcarea Națională Unită nu şi-a luat revanşa. Ea şi-a întărit poziţia de principală forţă de opoziţie şi ar putea avea majoritate constituţională doar dacă va căştiga în turul doi toate alegerile din circumscripţiile minoritare. Deocamdată, Mihail Saakasvili trebuie să se mulţumească cu ideea că are mulţi aderenţi în Georgia, dar alegerile nu le-a câştigat.”

OSCE califică alegerile din Georgia „extrem de competitive” și „pozitive”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:07 0:00

Europa Liberă: Am văzut o apreciere făcută de Paolo Alli, șeful delegației Adunării parlamentare NATO, care spunea că prin aceste alegeri„Georgia a demonstrat din nou că este forța democratică din regiune”. Dat fiind faptul că Georgia aşteaptă de mai multă vreme să fie invitată în NATO, cum c redeţi, ar putea aceste alegeri influenţa cumva acest proces?

Koba Liklikadze: „În toate rezoluţiile care s-au dat la încheierea summit-urilor NATO, dacă aţi observat, se accentuează mereu importanţa unor alegeri corecte în consoilidarea democraţiei pentru statele aspirante. Din acest punct de vedere, felul cum s-au derulat aceste alegeri ar trebui să joace un rol pozitiv în acest subiect. Dar chestiunea legată de aderarea sau nu este una mai complicată. Ea necesită consens la nivelul alianţei, iar acest consens nu există.”

Europa Liberă: Care sunt sarcinile de primă importanţă care stau acum în faţa autorităţilor georgiene şi care rezultă din agenda de asociere, pe care Georgia, ca şi Republica Moldova, o are cu UE?

Koba Liklikadze: „Georgia, ca aspirant, are foarte multe obligaţiuni. Aceste oibligaţiuni sunt realizate cu succes, dacă e să judecăm după rapoartele de parcurs ale Comisiei Europene. Dar, aşa cum bine înţelegem cu toţii, întrebarea dacă să primească sau nu Georgia în UE, nu depinde de Georgia. Aşa că, oricât de mult cu am pronunţa cuvântul „miere”, în gură de la asta nu ne va fi dulce. ”

XS
SM
MD
LG