Linkuri accesibilitate

O biografie romanţată a Nadiei Comăneci.

O biografie romanţată a Nadiei Comăneci, aşa se prezintă cartea franţuzoaicei Lola Lafon Fetiţa care nu zâmbea niciodată, Ed. Trei, 2014 (în franceză, titlul sună: La petite communiste qui ne souriait jamais).

Suntem la Jocurile Olimpice din Motréal, în 1976, Nadia tocmai a primit primul 10 din istoria gimnasticii pentru exerciţiul de la bârnă, iar un editorialist din Québec se extaziază: „Dacă aveţi nevoie de un cuvânt care să arate că tot ceea ce aţi văzut era atât de frumos, dar nu ştiaţi să-l exprimaţi, atunci spuneţi că era nadiesc”. Nu toţi însă sunt de aceeaşi părere, căci pentru unii Nadia „e un robot comunist de 40 de kile. Are o oarece graţie, (…) dar e o graţie metalică (…). Suntem în plină geometrie, în plină aritmetică”. Şi – mai cu seamă! – în plină politică, după cum se va dovedi în curând: „Un reprezentant al partidului îi mulţumeşte în numele întregii ţări că a obţinut acele rezultate bune pe care i le-a promis tovarăşului Ceauşescu”. Faptul că, prin „copila supradotată, frumoasă, cuminte şi performantă”, „România vindea comunismul” nu pare s-o afecteze la început pe gimnastă („Am adus trei medalii de aur pe care le dedic partidului, patriei şi poporului român”); va trebui însă să fie „furată” de medalia de aur, la Olimpiada de la Moscova, atribuită sovieticii Nellie Kim, pentru a realiza ce miză geostrategică are sportul pe care-l practică: „Ruşii au fascinat lumea întreagă cu Sputnikul şi, ca şi SUA, îşi vor păstra superioritatea militară. România, în schimb, cu arma supremă, bomba Nadia C.”

Sigur, există şi numeroase pagini în care vraja se ia, iar ceea ce izbeşte e griul unei existenţe „la comun” în care „să nu fii excepţional e o dramă. Şi să nu faci copii e un delict”; voi încheia însă cu această frază a Nadiei: „N-am să întorc spatele la ce mă sperie. Fac faţă, pentru că singurul mod de a scăpa de frică e s-o calc în picioare”.

10 octombrie ’16

XS
SM
MD
LG