Linkuri accesibilitate

Ideile lui Michnik despre apostazie sunt consonante cu analizele consacrate revizionismului marxist de către inspiratorul și prietenul său, Leszek Kołakowski, precum și cu viziunea omului de care a fost legat printr-o dragoste fraternă, disidentul paradigmatic care a fost Jacek Kuroń (superb eseul dedicat acestui pedagog al libertății care, încă din anii ’60, a sfidat dictatura comunistă). Poți să te afli în dezacord cu unele din pozițiile lui Michnik, mai ales în chestiunile legate de decomunizare și lustrație, dar acest lucru nu înseamnă nicicum o diminuare a prețuirii pentru cel care a simbolizat, în timpurile întunecate ale comunismului, idealul și aspirațiile unui popor care nu a acceptat îngenuncherea. Om al dialogului, Michnik este perfect conștient că nu deține adevărul absolut. Ceea ce-l agasează este radicalismul neo-iacobin, rigorismul vindicativ, mai ales când acesta este trâmbițat de cei care nu au scos o vorbă contra comunismului până la colapsul acestui sistem. Îl exasperează les enragés, pe care îi suspectează de dublă contabilitate morală, de fariseism și chiar de aventurism iresponsabil. Nu toate afirmațiile lui Michnik pe acest subiect sunt neapărat justificate, dar nu poți să nu fi stupefiat că la patru decenii de la revolta studențească din martie 1968, între ai cărei lideri s-a numărat și după care a făcut un chinuitor stagiu de pușcărie (avea doar 22 de ani pe atunci), promotorii „revoluției morale” de la Varșovia au preferat să-l eludeze atunci când s-a întocmit lista celor decorați. Ce ironie istorică, ce injustiție flagrantă și ce victorie nesperată, după atâția ani, pentru facțiunea „partizanilor” condusă de generalul de securitate Mieczysław Moczar, cel care a simbolizat fascizarea comunismului polonez...

Am discutat adeseori subiectul decomunizării cu Michnik și am ajuns amândoi la concluzia că situația din Polonia este esențial diferită de aceea din România. În Polonia, asasinii părintelui Popiełuszko au fost judecați sub regimul Jaruzelski. Sigur, au primit sentințe scandalos de blânde, dar au fost totuși arestați, judecați și condamnați. În România post-comunistă, ucigașii inginerului Gheorghe Ursu s-au plimbat liberi, sfidători, fără urmă de căință. Iar faptul că un Ion Iliescu ajunge să-l citeze aprobativ pe Michnik ține de o uzurpare simbolică, o fraudă, ori mai bine zis o impostură de dimensiuni cosmice. Între valorile lui Adam Michnik și cele ale lui Ion Iliescu se găsește o insurmontabilă, definitivă, prăpastie.

La conferința organizată la Central European University cu prilejul aniversării a zece ani de la revoluțiile din 1989, Adam Michnik a vorbit despre renașterea sa ca jurnalist independent, ca intelectual public în Polonia democratică. Acum, la două decenii și jumătate de la acele evenimente care au schimbat chipul lumii și au inaugurat o nouă eră istorică prin încheierea Războiului Rece și decesul Blocului Sovietic, ideile lui Michnik sunt la fel de actuale. Îmi amintesc de un text al său, un eseu pregătit pentru conferința internațională „Power and Opposition in Post-Communist Societies” pe care am organizat-o, împreună cu Mircea Mihăieș și Vasile Popovici, la Timișoara, în martie 1991. Comunicarea lui Michnik a apărut în trimestrialul East European Reporter și se intitula „The Presence of Liberal Values”. Într-adevăr, valorile apărate de Adam Michnik, Jacek Kuroń, Václav Havel, George Konrád, János Kis (i-am numit pe cei mai cunoscuți exponenți ai ethosului disidenței est-europene) sunt cele numite și clarificate în acel eseu programatic. Se prea poate ca Michnik să fi considerat și alte nume pe lista atașamentelor sale axiologice (Hannah Arendt, Isaiah Berlin, Ralf Dahrendorf, Daniel Bell), dar este limpede că în acele clipe de re-fondare, de re-clădire civilizațională a lumii post-totalitare, el scria despre valoarea auto-constitutivă a libertății așa cum se definește aceasta în scrierile lui John Stuart Mill, Alexis de Tocqueville și Friedrich Hayek.

În egală măsură, Michnik se mărturisea apropiat de poziția lui Kołakowski privind posibilitatea de a fi simultan un liberal conservator socialist, recunoscând însă că acest eclectism nu are șanse să genereze o nouă ideologie. Mai mult, Michnik insista asupra dimensiunii corozive și dinamitarde a valorilor liberale și libertariene în anihilarea partidului-stat de tip leninist. Aceste valori, idealuri și principii, scria el, „au devenit arme în lupta împotriva totalitarismului comunist, și în practica împotriva rolului conducător al partidului comunist, împotriva dominației partidului unic, împotriva ideologiei politice care funcționează ca sursă a unei religii naționale, împotriva recursului la teroarea polițienească, împotriva samavolniciei și împotriva acelui sistem care spune că omul nu este un cetățean ori copilul lui Dumnezeu, ci proprietatea statului”. (East European Reporter, Vol. 4, No. 4, Double isssue, Summer 1991, p. 70). Valorile pe care le susține Adam Michnik sunt așadar legate de idealurile, năzuințele și practicile societății civile, de strategia pe care chiar el a formulat-o a noului evoluționism. Michnik susține așadar o viziune anti-utopică, anti-absolutistă, anti-monopolistă în planul gândirii, o perspectivă umanistă, rațională și plină de compasiune pentru victime atunci când se discută chestiunea esențială a filosofiei politice contemporane: relația dintre adevăr și minciună, dintre libertate și barbarie, dintre bine și rău în aventura politică a modernității. La acest capitol, singurul decisiv, pariul lui Michnik s-a dovedit câștigător.

XS
SM
MD
LG