Linkuri accesibilitate

Rusia a interzis importul de porcine şi produse din carne de porc din R.Moldova, după descoperea unor focare de pestă porcină


Federaţia Rusă a interzis importul de porcine şi produse din carne de porc din Republica Moldova. Serviciul Federal de supraveghere în domeniul fitosanitar şi veterinar (Rosselhoznadzor) anunţă că decizia a fost luată ca urmare a focarelor de pestă porcină depistate în Moldova, dar şi în legătură cu lipsa de informaţie cu privire la măsurile întreprinse de partea moldovenească în scopul localizării focarelor.

Potrivit IPN, agenţia de stat de la Moscova menţionează pe pagina sa oficială că restricţiile, care sunt temporare, vizează şi tranzitul pe teritoriul Federaţiei Ruse. De asemenea, este interzis şi importul porcinelor care au tranzitat teritoriul Republicii Moldova.

Două focare cu suspiciune de infectare cu virusul pestei porcine au fost depistate în satele Moşana şi Cernoleuca din raionul Donduşeni pe 22 septembrie. Prezenţa pestei a fost confirmată de Laboratorul Central din Madrid, Spania. Directorul ANSA, Gheorghe Gaberi, a declarat că instituţiile responsabile au întreprins toate măsurile necesare pentru a evita răspândirea infecției.

XS
SM
MD
LG