Linkuri accesibilitate

Republica Moldova, fruntașă în lupta împotriva violenţei domestice


Reprezentare teatrală împotriva violenței domestice la Sankt Petersburg, Rusia

Reprezentare teatrală împotriva violenței domestice la Sankt Petersburg, Rusia

Comparată cu statele rezultate din destrămarea URSS, Republica Moldova este clasificată drept fruntaşă în lupta împotriva violenţei domestice. Este printre puţinele state care are adoptată o lege de prevenire şi combatere a violenţei în familie, iar judecătorii se obişnuiesc să aplice tot mai sigur ceea ce în limbajul lor se numeşte „ordonanţele de protecţie” prin care agresorul este îndepărtat de familie dacă se constată că are un comportament violent.

Fără îndoială, apărătorii drepturilor omului ar spune că situaţia nu este cea mai bună, mai ales în regiunea transnistreană a ţării, unde legislaţia naţională nu funcţionează, iar una locală nici măcar nu a fost adoptată. De asemenea, cifrele cu care operează instituţiile din regiune nici pe departe nu oglindesc situaţia reală, spun experţii.

Soluţia pentru ţările şi regiunile în care legislaţia nu protejează victimele violenţei domestice a venit din partea organizaţiilor internaţionale. De mai mulţi ani OSCE sprijină centrele comunitare care ajută mai ales victimele din zonele rurale. Săptămâna trecută, la Varşovia, a avut loc reuniunea 2016 a OSCE „cu privire la punerea în aplicare a dimensiunii umane” în ţările membre ale organizaţiei, la care, între altele, activişti din Republica Moldova, Armenia şi Tadjikistan au vorbit despre problemele cu care se confruntă.

Olga Purakhina, reprezentanta organizaţiei Vialex din Râbniţa, care ajută psihologic şi juridic victimele violenţei, spune că în regiunea transnistreană persoanele abuzate se văd silite să înfrunte pe cont propriu agresorii şi asta pentru că nu există o lege care le-ar asigura protecţia:

„Pentru că nu pot fi aplicate ordonanţele de protecţie împotriva agresorilor, femeile se adresează la poliţie sau la organizaţiile neguvernamentale când situaţia iese de sub control. Am să vă dau doar un singur exemplu tipic: am consiliat o femeie care era constant bătută de soţ. Peste câteva luni ne-a sunat din spital pentru că soţul ei pur şi simplu a snopit-o în bătăi. Nimeni nu o putea ajuta. Chiar dacă s-a adresat la miliţie după ajutor, oamenii legii nu aveau cum să o ajute, pentru că legislaţia locală nu prevede eliberarea ordonanţelor de protecţie. E un cerc vicios. Sperăm foarte mult că lucrurile se va schimba şi legea privind combaterea violenţei va fi adoptată”.

Situaţia este mai dramatică în satele din regiune, continuă Olga Purakhina. De exemplu, din cele 153 de persoane care s-au adresat după ajutor în ultimele şase luni, doar opt erau din localităţile rurale.

În Tadjikistan situaţia este mai dramatică, or, despre violenţa domestică se vorbeşte ca despre o tradiţie moştenită din generaţie în generaţie. Acolo, explică activiştii tadjici, soacrele au „dreptul” să-şi pedepsească nurorile dacă sunt nemulţumite de comportamentul acestora. Statistica doar pentru regiunea Khatlon din sud-vestul Tadjikistanului arată că anul trecut peste 300 de femei s-au sinucis din cauza umilinţei la care au fost supuse din partea soacrelor.

Comunitatea internaţională se interesează prea puţin de acest fenomen e de părere directorul regional al Organizaţiei internaţionale pentru Reforme Penale, Azamat Shambilov, ce monitorizează situaţia în ţările din Asia Centrală:

„Am realizat o cercetare între anii 2013-2014 în Kazahstan şi Kîrghistan şi am constatat că o bună parte dintre femeile aflate în detenţie sunt după gratii pentru că şi-au ucis soţii. 99 la sută din acestea le-au înfipt cuţitul în inimă. Ce înseamnă asta? Că au fost supuse violenţei ani la rândul. Cea mai gravă problemă, din punctul meu de vedere, e faptul că femeia în zilele noastre nu se simte în siguranţă şi nu ştie că poate beneficia de asistenţă juridică. ”

În Tadjikistan, OSCE sprijină Centrele de resurse pentru femei din 2004. Cheltuielile pentru un asemenea centru se ridică la câteva zeci de mii de euro pe an, bani care abia acoperă necesităţile beneficiarilor, iată de ce, spune Maria Gratschew, manager de programe în cadrul OSCE, munca ong-iştilor este în mare parte voluntară:

„Cheltuielile sunt pentru psihologi, avocaţi sau asistenţi sociali. Costul unei consultaţii psihologice în cadrul proiectului a unei femei care a avut de suferit de pe urma violenţei este de 50 de eurocenți, puţin mai mult de zece lei. Repet, o consultaţie cu un psiholog sau un jurist costă mai puţin de un euro. Este incredibil cât de multe fac specialiştii de la aceste centre cu resurse atât de limitate.”

Violenţa continuă să fie o problemă gravă în fostele ţări sovietice pentru că oamenii preferă să o treacă cu vederea. Despre violenţă se discută prea puţin la şcoală, în familie sau în spaţiul public, cred apărătorii drepturilor omului. An de an se operează cu nişte cifre reci din statistica generală şi puţini sunt cei care înţeleg că fiecare caz înseamnă lacrimi, nelinişte şi, deseori, vieţi distruse.

XS
SM
MD
LG