Linkuri accesibilitate

Există cîteva ipoteze. Toate au în comun neîncrederea.

O tendință nouă a început să lucreze prin bănci și buzunare. Comentatorii financiari au date statistice care spun că un număr în creștere de persoane lucrează în cash. Adică folosesc tot mai puțin mijloacele de plată prin cărți de debit sau de credit.

Mai concret: omul folosește cardul doar pentru a scoate bani și cheltuieşte mai departe bani gheață.

Plata cu cardul la magazin sau la nota de gaze e mai comodă și, totuși, multă lume preferă să scoată banii din portofel.

Nu e clar de ce, dar există cîteva ipoteze. Toate au în comun neîncrederea. Mai întîi, neîncrederea provocată de fraude și de accidentele masive ale băncilor cu bună reputație.

Apoi, teama aproape obsesivă de monitorizare. Cine folosește cardul știe că lasă urme și preferă să trăiască fără griji. Nu pentru că ar hoț. Oamenii sînt urmăriți de reclame și propuneri care pleacă de la urmele lăsate de card.

Există, desigur, o limită și e clar că ea a fost depășită. Multă lume își spune: am card, dar am și dreptul la viață privată?

XS
SM
MD
LG