Linkuri accesibilitate

Celebrul scriitor, disident și omul de stat ar fi împlinit astăzi 80 de ani...

Senator în Parlamentul ceh în momentul alegerii lui Václav Havel în ultimul său mandat prezidențial la conducerea Cehiei, Michael Zantovsky, fost disident în mișcarea ce a condus la răsturnarea regimului comunist în 1990, le spunea parlamentarilor la 20 ianuarie 1998:

„Știm că nu alegem nici un semi-zeu, nici un rege filozof. Alegem pe unul dintre noi, uneori supus greșelilor, cum sîntem toți, dar nu mai puțin un bărbat, care și-a sacrificat cu un preț enorm o mare parte a vieții, inclusiv ultimii opt ani, în serviciul public și pentru această națiune... Țara aceasta nu suportă cu bucurie marii oameni, dar mulți dintre noi și o mare parte a lumii văd, cel puțin, un mare om între noi,... și acest om este Václav Havel”.

Pentru cine vrea să cunoască viața neromanțată a celebrului disident, scriitor, om de teatru și, mai presus de toate, lider politic, biografia pe care i-a dedicat-o Michael Zantovsky, publicată în limba engleză la editura Grove Press, este fundamentală. Zantovsky l-a cunoscut îndeaproape pe Havel, de care a fost legat printr-o prietenie ce a durat pînă la moartea lui Havel în 2011. În cursul primilor ani de președinție a lui Havel, Zantovsky i-a fost purtător de cuvînt, secretar cu presa și consilier. Ulterior a lucrat în diplomație, ambasador la Washington și Tel Aviv, președinte al Institutului Aspen de la Praga, traducător în limba cehă a numeroși scriitori contemporani din Statele Unite și Marea Britanie.

Havel. O viață” este considerată astăzi de numeroși comentatori - versiunea americană a cărții a apărut în 2014 - drept biografia definitivă a marelui om de stat*. Pentru Zantovsky, „ambiția de a «repara lumea» a fost prezentă în viața lui Havel dintotdeauna, de la vîrsta de zece ani, cînd intenționa să creeze o uzină care să producă nu „bunuri”, ci un lucru bun”. Echipat cu un simț al responsabilității hipertofiat, care l-a făcut să înfrunte și să persiste a se confrunta cu adversitățile, [...] el a apărut în noiembrie 1989, nu numai drept cel mai probabil, dar ca singurul candidat plauzibil pentru a conduce revoluția.”

Autorul biografiei remarcă, pe bună dreptate că Havel nu poate fi redus în mod simplistic la un disident sau om politic. „A fost, în același timp, un gînditor formidabil - scrie Zantovsky - care s-a străduit să aplice rezultatele procesului de gîndire, la fel ca și preceptele morale, care au constituit inima și au stat în centrul angajamentului său practic în sfera politicii.”

Oamenii, istoria cehă, nu i-au dat decît foarte parțial satisfacție și, deprimat, într-o alocuțiune pronunțată curajos în ajunul ultimei sale alegeri de către Parlamentul de la Praga ca președinte al țării, la 9 decembrie 1997, Havel spunea lucrurilor pe nume într-o filipică, rămasă în istorie ca „discursul proastei stări de spirit”. Un discurs ce ar avea răsunet astăzi și în Moldova sau România și în care Havel afirma:

„Mulți... sînt tulburați, dezamăgiți sau chiar dezgustați de condiția generală a societății în țara noastră. Mulți cred că - democrație sau nu - puterea este din nou în mîinile unor figuri nedemne de încredere, a căror primă grijă o constituie bunăstarea proprie, în locul intereselor poporului. [...] Opinia prevalentă este că în această țară este profitabil să minți și să furi; că numeroși oameni politici și funcționari publici sînt corupți; că partidele politice - deși toate își declară intențiile cinstite în cuvinte de catifea - sînt manipulate pe ascuns de grupuri financiare.”

Havel, constată Michael Zantovsky, „atribuia o parte din vină, în mod corect, «marasmului post-comunist», drept o consecință inevitabilă a schimbării produse în mod rapid, a lipsei de experiență și a absenței legislației și instituțiilor, fapte comune tuturor țărilor post-comuniste.”

Acolo unde Havel apare însă admirabil și de urmat este în partea a doua a diagnosticului pe care îl pune: „Mi se pare că vina noastră principală a fost înfumurarea... Ne-am comportat asemenea unui copil răzgîiat într-o familie, sau asemenea vîrfurilor clasei care consideră că își pot lua un aer de superioritate și să-i învețe pe toți ceilalți. În plus, înfumurarea s-a amestecat cu un soi de provincialism sau parohialism. [...] Fascinați de datele noastre macro-economice, am trecut cu vederea faptul că, mai devreme sau mai tîrziu, aceste date revelează ce se află în spatele percepției macro-economice sau tehnocrate a lumii: lucruri care constituie singurul mediu imaginabil pentru a avansa economic, chiar dacă ponderea sau semnificația lor nu pot fi calculate de contabili - lucruri ca regulile de joc; guvernarea legii; ordinea morală din spatele acelui sistem de reglementări, care este esențială pentru a face reglementările să lucreze; un climat de coexistență.”

La aproape zece ani de la discursul „proastei stări de spirit” și la cinci ani după moartea lui Václav Havel spusele sale nu și-au pierdut de loc din actualitate. E adevărat și că - indiferent de cît s-ar supăra unii sau alții - România și Moldova nu au avut în trecutul contemporan, și nu au, vreun Havel.

*Michael Zantovsky, Havel. A Life. Grove Press, New York, 2014. XIV + 543 pp.

XS
SM
MD
LG