Linkuri accesibilitate

O discuție cu experții universitari americani Karen Dawisha, Richard Ericson, Nathaniel Knight și Vitaly Kozyrev.

A fost Carter Page într-adevăr consilierul lui Donald Trump? Sau Donald Trump și Școala de Economie din Rusia au ajuns jertfe ale unei mistificări în stilul lui Gogol? Și-a făcut efectul subiectul relației cu Rusia în timpul primei dezbateri electorale dintre Hillary Clinton și Donald Trump? Va strânge Hillary Clinton șurubul în relația cu Kremlinul, dacă va fi aleasă președinte?

O discuție despre aceste probleme, dar și altele, cu Karen Dawisha, politolog, profesoară la Universitatea Miami din Ohio, Richard Ericson, economist, profesor la Universitatea Carolina de Est, Nathaniel Knight, istoric, profesor la Universitatea Seton Hall din New Jersey și Vitaly Kozyrev, profesor la Colegiul Endicott din Massachusetts.

Cu două zile înainte de prima dezbare electorală dintre candidatul Partidului Democrat Hillary Clinton și candidatul Partidului Republican Donald Trump, la care se aștepta că se va vorbi și despre implicarea Kremlinului în procesul electoral din SUA, revista „Politico” a publicat un articol mare scris de Julia Ioffe, „Misterul omului lui Trump de la Moscova”.

Carter Page

Carter Page

Ioffe s-a întrebat cine este Carter Page, numit de către Trump, câteva luni în urmă, consilier pe probleme de politică externă, persoană care pretindea că ar fi un cunoscut specialist în finanțe și bancher de investiții din Rusia. Răspunsul la care a ajuns Ioffe a fost unul neașteptat. Carter Page nu este cunoscut nici în cercurile politice de la Washington, nici în comunitatea americană de experți în probleme de politică externă, nici măcar cercului îngust al antreprenorilor care au investit în sectorul energetic din Rusia, în timp ce, potrivit spuselor sale, tocmai în acest domeniu, Page era o persoană cunoscută.

Interesul pentru Page nu a fost nici pe departe întâmplător. După demisia lui Paul Manafort, șeful de campanie al lui Trump, acuzat de criticii lui Trump că ar fi fost consilierul câtorva dictatori, Page a ajuns unul dintre oamenii din echipa lui Trump care avea cele mai extinse legături în Rusia. Ba mai mult, el nu evita să afișeze în public acest lucru. În iulie a ținut un discurs „Viitorul economiei mondiale” la prestigioasa Școală de Economie din Rusia, unde a supus criticii politica externă a Statelor Unite ale Americii, inclusiv sancțiunile împotriva Rusiei. Spumosul discurs, după cum s-a aflat mai târziu, nu a fost singurul scop al deplasării lui Page la Moscova.

Senatorul Harry Reid

Senatorul Harry Reid

Înainte de aceasta, Harry Reid, liderul minorității democrate din Senat, expediase directorului FSB o scrisoare cu rugămintea de a investiga legăturile unor oameni din apropierea lui Trump cu anumite oficialități de la Moscova. Numele lui Page nu era menționat, însă din surse sigure s-a aflat ulterior că influentul senator își ieșise din fire, după briefingul secret la care reprezentanții serviciilor speciale au povestit despre relațiile lui Page din Rusia. Câteva zile mai târziu au apărut și informații neconfirmate precum că FSB s-ar fi interesat dacă Page a avut întâlniri la Moscova cu oficiali incluși în „lista neagră” a rușilor supuși sancțiunilor de către SUA, inclusiv cu șeful „Rosnefti” Secin, și dacă acesta a încercat să negocieze, posibil, în numele lui Donald Trump.

Această atenție atât de insistentă a fost considerată inoportună, după toate probabilitățile, de către echipa de campanie a lui Trump, care a și anunțat că, de fapt, Page demult nu mai avea nicio legătură cu Trump. După care Page, care înainte nu accepta să iasă în fața presei americane, s-a grăbit să dea un interviu pentru ziarul „The Washington Post”, în care a vorbit despre discursul rostit la Școala de Economie din Rusia și a insistat că nu se întâlnise cu nimeni dintre oficialii ruși. Același lucru l-a subliniat și într-o scrisoare adresată FSB, în care cerea să se pună capăt investigației, dacă fusese demarată, întrucât, din spusele sale, nu exista temei pentru aceasta.

Cel mai probabil, astfel s-a pus punctul în istoria lui Carter Page în postură de consilier al lui Trump. Însă fenomenul Page, cum afirmă Karen Dawisha, autoarea cărții „Cleptocrația lui Putin”, permite să se tragă niște concluzii curioase despre campania electorală a lui Donald Trump:

Karen Dawisha

Karen Dawisha

Karen Dawisha: „Carter Page e un caz aparte. Spre deosebire de Paul Manafort, el este o persoană absolut necunoscută la Washington, care, din câte se știe, o bună parte din activitatea profesională a desfășurat-o la Moscova, fiind consultant energetic. Nimeni dintre cunoscuții mei, care activează în Rusia în domeniu, nu a auzit de el. Acesta a devenit cunoscut atunci când Trump l-a prezentat drept consilier pentru probleme de politică externă, prezentându-l și ca doctor în științe, ceea ce e foarte bizar, și, cel mai probabil, demonstrează că Trump nu a făcut o selecție preelectorată adecvată, la angajarea consilierilor săi. Școala de Economie din Rusia i-a organizat lui Page o prezentare, presa a preluat știrea, site-ul Katehon, finanțat de Kremlin și apropiat Bisericii Ortodoxe, i-a publicat integral discursul. Presupun că Page și-a făcut singur publicitate la Moscova. Iar acei care l-au invitat pentru discurs la prestigioasa instituție de învățământ, unde patru ani în urmă și Barack Obama făcuse o prezentare, au încercat, cel mai probabil, să ridice prestigiul acestuia, urmând anumite interese proprii. Operațiunea însă a eșuat, Page fiind nevoit să demisioneze din funcție.”

În opinia dumneavoastră, despre ce vorbește faptul că un personaj marginal, cum este Page, a putut să apară în anturajul unui pretendent real la președinție?

Karen Dawisha: „Se știe că Trump nu acceptă sfaturi dinafară. Superficialitatea propunerilor și ideilor sale a devenit o „marcă comercială” a campaniei prezidențiale. Și acest lucru îngrijorează. Și mai îngrijorător e că în anturajul lui Trump nu sunt persoane care ar putea să îi dea un sfat bun, în caz că ajunge la Casa Albă și că ar organiza activitatea administrației prezidențiale. Mai ales în ce privește politica externă.

Să luăm un alt consilier de-al lui Trump, pe generalul în retragere Michael Flynn, care a stat alături de Putin la o aniversare „Russia Today”. Și acesta e un motiv de îngrijorare serioasă. Oricât de paradoxal ar fi, odată cu retragerea lui Paul Manafort, care a fost nevoit să demisioneze din cauza legăturilor sale strânse cu unii oficiali ucraineni și ruși, Trump a pierdut un profesionist serios în organizarea campaniilor electorale. Acum în anturajul lui Trump nu există, din câte știu, nicio persoană cu reputație serioasă în domeniu.”

– Folosiți cuvântul „îngrijorare”, atunci când vorbiți despre Donald Trump. Însă adepții lui ar spune că el nu este prima persoană ce pretinde la fotoliul prezidențial, având, totodată, și legături extinse, și interese economice înafara țării.

Karen Dawisha: „Este îngrijorător, spre exemplu, faptul că, în timp ce două ramuri ale puterii, Președinția și Congresul SUA, consideră că sancțiunile împotriva Rusiei au fost o măsură impusă în politica externă, în urma anexării Crimeei de către Moscova, Trump declară public că el, în funcția de președinte, va analiza necesitatea sancțiunilor și posibilitatea eliminării acestora. Ceea ce inevitabil te determină să te întrebi dacă Trump poate să facă o delimitare între interesele personale și cele de stat. Cu toate deficiențele sistemului nostru politic, oamenii care au fost la Casa Albă niciodată nu au încercat să obțină profituri personale, aflându-se în această înaltă funcție. Eu cred că avem temei de îngrijorare că Donald Trump – care manifestă un interes aparte pentru lansarea afacerilor în Rusia, pentru procurarea de proprietăți în această țară – va continua să promoveze politica tradițională a Statelor Unite ale Americii de respectare a angajamentelor asumate față de aliați, dar și strategia sancțiunilor aplicate Rusiei.”

– Dar cât de plauzibilă este supoziția cum că Donald Trump, candidat la președinția SUA, și-ar trimite la Moscova ajutorii pentru tratative cu oficiali din cercul lui Putin și că FBI ar investiga aceste acțiuni, așa cum lucrurile au fost prezentate de către unele mass-media?

Karen Dawisha: „De la cine puteau acestea să primească informații despre întâlnirile în cauză? După părerea mea, cea mai probabilă sursă este chiar

Carter Page, care s-o fi lăudat despre întâlnirile de la Moscova, sperând să vândă cât mai scump relațiile sale de acolo. Însă atunci când a înțeles cât de serioasă începe să devină această istorie, a negat întâlnirile în cauză. Dacă Page ar fi mers la Moscova, având, respectiv, și o scrisoare de la Trump, era o altă istorie. Însă și aceasta e de necrezut, chiar și din partea lui Trump, susține Karen Dawisha, autoarea cărții „Cleptocrația lui Putin”.

***

Să lăsăm istoria căderii lui Carter Page, din ajunul primei dezbateri electorale din campania prezidențială. Decalajul dintre candidați, înaintea dezbaterii electorale, era de doar 2,9%. Sondajele de după dezbatere au demonstrat o distanțare considerabilă a lui Hillary Clinton. Sociologul Nate Silver estimează la 67% șansele acesteia de a obține victoria în alegeri.

– În opinia dumneavoastră, profesor Knight, ce anume a ajutat-o pe Clinton să își devanseze contracandidatul?

Nathaniel Knight: „Cred că aceste dezbateri electorale nu au demonstrat, cât au amintit cine este Trump. Manierele sale șocante, felul în care întrerupea permanent oponentul, spunea grosolănii, nu avea răspunsuri clare, chiar și mișcările acestuia, expresia de pe chipul său îți lăsau impresia că acest om este straniu și dezechilibrat. Indiferent de cele spuse de dânsul, înfățișarea lui îți dădea un sentiment de îngrijorare. Cred că mulți au simțit același lucru, indiferent de viziunile lor politice.”

– Profesor Ericson, ce impresie v-au lăsat dumneavoastră aceste dezbateri electorale?

Richard Ericson: „Mi s-a părut că întreg procesul a fost ca o capcană pentru Trump. Întrebările care i-au fost adresate s-au axat pe cele povestite anterior de Trump despre viața sa. Mai cred că acestea au fost formulate astfel încât să o avantajeze pe Clinton.”

– Credeți că presa a lucrat pentru Clinton?

Richard Ericson: „În cazul dat, da.”

– Dar dacă trecem la esența celor spuse de Trump, dumneavoastră, ca specialist în economie, cum calificați inițiativele sale economice, spre exemplu?

Richard Ericson: „Nu prea a existat esență în ceea ce a vorbit Trump. El, de fiecare dată, se concentra pe un punct-două și, pur și simplu, repeta totul, mai tare și mai tare. Trump face astfel pentru că la aceasta se așteaptă adepții săi. El este întruchiparea mâniei multor americani care au cultură mai puțină și studii la fel. Ei s-au săturat de tot ce se face la guvern, sus, de tot ce face elita Americii. De fapt, eu nu prea atrag atenție la ce spune Trump, el doar își apără poziția într-un mediu ostil.”

Profesor Knight, este de mirare că fenomenul Trump rămâne o enigmă pentru mulți experți americani. Unul dintre interlocutorii mei, comentând dezbaterea electorală, a spus că Trump s-a prezentat mult mai prost decât Clinton. Totuși, el nu s-a încumetat să spună care va fi reacția alegătorilor la această dezbatere electorală. Pentru că până acum mulți americani au văzut în Trump altceva decât ceea ce văd profesioniștii din politică. Totuși, ce îi atrage pe oameni la acesta?

Nathaniel Knight: „Sunt de acord cu profesorul Ericson. Cred că există mulți americani care au o atitudine nihilistă față de politică, adică s-au săturat de toate și, principalul, ei vor să zdruncine tot sistemul, să îl răstoarne. Ei încearcă, spre exemplu, să aleagă un nou Congres. Sigur, e o fantezie, însă e o fantezie care alimentează mass-media de dreapta. E curios că acest fenomen unește grupările extreme de dreapta și grupările extreme de stânga din societatea americană, care găsesc un punct comun în această neîncredere a lor față de mainstreamul vieții politice.”

– Vitaly Kozyrev, pe fonul atenției sporite a presei americane față de atacurile cibernetice ale hackerilor ruși asupra Partidului Democrat, față de legăturile cu Rusia ale oamenilor din anturajul lui Donald Trump, subiectul relației cu Rusia a fost abordat, totuși, în treacăt. Cum credeți, de ce?

Vitaly Kozyrev: „Oamenii au remarcat, desigur, subiectul atacurilor cibernetice, însă întrucât deocamdată nimeni nu a adus dovezi că e vorba anume de hackerii ruși, în legătură cu guvernul rus sau cu serviciile speciale ruse, Trump a recurs la un fel de glumă, spunând că, sigur, Rusia putea să facă aceasta, China putea și, în genere, o persoană cu greutatea de 400 de funți. De aceea, probabil, niciuna dintre părți nu s-a axat pe acest subiect, pentru că este unul delicat, complicat.”

Profesore Ericson, nu v-a surprins faptul că în această dezbatere electorală nu s-a acordat atenție relațiilor cu Rusia?

Richard Ericson: „Cred că a fost o temă străină. În realitate, majoritatea americanilor nu acordă nicio atenție Rusiei, considerând că este ceva care preocupă elita, că „rușii sunt departe de noi, să facă ce vor, principalul copiii noștri să nu fie nevoiți să lupte”. În general, eu nu cred că ei îl susțin pe Trump, respectă însă ceea ce spune acesta, că SUA nu trebuie să fie implicată în probleme de politică externă.

– Dar, profesore, echipa de campanie a lui Hillary Clinton și presa americană nu vă dau dreptate. E suficient să ne uităm cât de frecvent Clinton menționează Rusia sau cu ce frecvență în presa americană apar materiale critice care vizează Kremlinul.

Richard Ericson: „Pe coasta de est a Americii, în partea de nord-est, în Carolina de Nord, oamenii, pur și simplu, nu atrag atenție la aceasta și nici presa. E vorba de „The New York Times”? „The Washington Post”, posibil, „The Los Angeles Times”.”

– Profesore Knight, ca locuitor al regiunii de nord-est a țării, care dispuneți de multă informație despre uneltirile Kremlinului, credeți că subiectul relațiilor cu Rusia o poate ajuta pe Clinton în lupta pentru președinție?

Nathaniel Knight: „Cred că și campania lui Trump și, sigur, campania lui Clinton consideră că acest subiect vulnerabil poate fi unul potențial pentru ei. Este foarte ilustrativ cât de repede Paul Manafort a zburat din campania lui Trump, îndată cum au început să iasă la suprafață informații compromițătoare din Ucraina, faptul că ar fi primit bani dintr-un fond secret. În două-trei zile s-a și anunțat că se retrage din campanie. Acum au apărut informații despre Carter Page, chipurile, consilierul principal al lui Trump pentru Rusia. Și acesta este înlăturat din campanie, afirmându-se că el, de fapt, nu a avut cine știe ce rol. Candidații se tem de un scandal care ar putea să aibă rezonanță. Însă Trump oricum își demonstrează atitudinea față de Rusia, e un fapt în sine, pe care nu îl poate ascunde, pe care însă oamenii îl înțeleg diferit și, de cele mai multe ori, nu în folosul său.”

– Profesore Ericson, din ce vă amintiți dumneavoastră, când ultima dată au răsunat apeluri adresate FBI, altor servicii speciale americane să fie investigat anturajul unuia dintre cei doi candidați la președinția americană pe motivul existenței legăturilor rusești?

Richard Ericson: „Nu îmi amintesc să se fi întâmplat vreodată așa ceva. Mi se pare că a fost o mișcare electorală din partea Partidului Democrat, Harry Reid s-a străduit să atragă atenția FBI pentru a investiga această situație. Carter Page, de care nimeni dintre politicienii din statul nostru nu a auzit, este o figură minoră. Nu cred că a fost vreodată consilierul principal al lui Trump. În realitate, el nu are consilieri pentru Rusia, el, pur simplu, i-a ales numele de familie din lista care i se dăduse.”

A indicat cu degetul în lista pusă la dispoziție de către ajutorii săi?

Richard Ericson: „Da.”

– Profesor Knight, ce spune despre Trump și, în general, despre momentul politic apariția neașteptată în centrul atenției tuturor a lui Carter Page, un personaj dubios, un personaj de Gogol, gen Hlestakov, căruia i se atribuie chiar rolul de trimis al lui Trump la Kremlin?

Nathaniel Knight: „E o dovadă că Trump este o persoană care nu a binevoit să se intereseze măcar de omul pe care l-a desemnat consilier principal pentru Rusia. Este o lipsă crasă de responsabilitate. Nu am auzit anterior de asemenea comportamente din partea candidaților la președinție.”

Profesore Kozyrev, cum explicați primirea lui Carter Page, destul de oficială, la Kremlin? A fost acesta primit ca un adevărat reprezentant al lui Trump sau, așa cum presupune interlocutoarea mea Karen Dawisha, Page a fost primit, reieșind din niște interese, încercându-se să i se asigure, astfel, mai multă greutate în ochii lui Trump?

Vitaly Kozyrev: „Kremlniul și anturajul lui Putin fac tot posibilul să găsească modalități de stabilire a unor legături cu SUA. Mai mult decât atât, în America sunt grupuri, oameni care consideră că, dacă Rusia este înfățișată ca un monstru, aceasta nu va duce la nimic bun. Și Trump crede la fel, că înrăirea Rusiei poate să coste scump SUA în ce privește bugetul și problemele pe care Rusia i le poate crea Americii pe toate continentele. De aceea, cel mai probabil, și Trump caută posibilități pentru a explora pozițiile Rusiei, iar rușii, în condițiile lipsei contactelor multilaterale cu administrația americană, cel mai probabil, caută contacte cu diferiți reprezentanți, indiferent că dispun de putere, împuternici sau nu dispun. Aceasta se soldează și cu situații neplăcute. Page și echipa de campanie a lui Trump au început să renunțe oficial la tentativele exagerate de a se apropia de Rusia. Mi se pare că această politică a existat și de o parte, și de altă parte, însă dezvoltarea activă a legăturilor cu Rusia, la această etapă a campaniei electorale, poate să dăuneze candidatului.”

– Profesor Ericson, interlocutorul nostru a repetat pretenția, acuza Moscovei cum că Washingtonul o prezintă în rol de monstru, delicat vorbind, ceea ce nu ar corespunde realității. Este Moscova prezentată astfel?

Richard Ericson: „Desigur, există cercuri care încearcă să prezinte astfel Moscova. Însă, în general, dacă Moscova și e un monstru, atunci e un monstru la distanță mare, căruia nu trebuie să i se acorde atenție, de care nu există motive să îți fie frică, pentru că monstrul se află undeva „departe-departe și nu are treabă cu noi”.”

– Chiar și atunci când a anexat Crimeea?

Richard Ericson: „E problema Rusiei, cu rădăcini din Uniunea Sovietică, de ce trebuie să luptăm pentru aceasta? Nu sunt de acord cu asemenea abordări. Însă problema e că majoritatea oamenilor care îl susțin pe Trump gândesc astfel. Și eu cred că nu a avut Trump niciun fel de contacte adevărate cu Rusia, nu a avut niciun fel de intermediari încolo. Când a fost întrebat cu cine discută aceste probleme, el a indicat asupra listei care tocmai îi fusese înmânată, acolo era Page. Și Page atunci a profitat de aceasta ca să se „autocreeze” și să depună eforturi în interes propriu în direcția contactelor din Rusia.”

Profesor Knight, ce credeți despre versiunea profesorului Kozyrev că Trump și Kremlinul ar fi putut căuta puncte de contact?

Nathaniel Knight: „În dezbaterile electorale m-a surprins o secvență. Trump a spus că hackerul putea fi din Rusia, din China sau vreun grăsan dintr-un fotoliu. Aceasta mi-a amintit stilul folosit de propaganda rusească. Acest moment poate fi comparat cu interpretarea care se face în legătură cu avionul doborât deasupra Donbasului. Trump și Kremlinul insistă că întotdeauna există diferite versiuni, diferite istorii, că nimeni nu știe, că adevărul, că orice dovadă, nu sunt convingătoare pentru că pot fi falsificate. De aceea nimeni nu știe care este adevărul, pur și simplu, sunt diferite variante și în spatele acestor variante stau niște interese. Poți doar să urmărești aceste interese, cine are de câștigat, iar adevărul ca atare nu este accesibil.”

E o poziție comodă.

Nathaniel Knight: „Da, e un punct de vedere comod. Mi se pare curios că însuși Trump se bazează pe această logică, pe această abordare. Aceasta pe mine mă pune în gardă chiar mai mult decât declarația sa deschisă că Putin e un conducător mai bun decât Obama etc.

Profesor Ericson, ați putea să faceți o presupunere în legătură cu strategia SUA pentru Rusia, în cazul venirii lui Hillary Clinton la Casa Albă? Câteva zile în urmă, revista „Foreign Policy” a publicat un articol mare din care reiese că Hillary Clinton este decisă ferm să promoveze o politică mai dură față de Moscova. Din acest articol citez următoarea frază: „Poziția sa presupune o politică mai confruntațională (față de Rusia) în Siria, ceea ce va însemna decizia de a merge cu lancea împotriva ursului rusesc”. Dacă lăsăm la o parte metaforele, Clinton va trebui să facă niște pași fermi după acuzările răsunătoare aduse Rusiei că se implică în campania electorală din SUA, că ar vrea chiar să submineze sistemul democratic american.

Richard Ericson: „Ei niciodată nu vor recunoaște că au făcut aceasta. Mi se pare că, dacă sau când Clinton va deveni președinte, totul va rămâne în trecut, ea va încerca să reseteze totul, alegând o abordare mai puțin credulă decât a avut-o Obama. Totuși, eu nu cred că vor exista consecințe pe termen lung din cauza aceasta.”

Profesore Kozyrev, aveți idee ce crede conducerea Rusiei, ațâțându-l împotriva sa pe cel mai probabil viitor președinte al Statelor Unite ale Americii?

Vitaly Kozyrev: „Aici e un moment foarte important – iluzia că autoritățile ruse ar vrea să ajungă Trump președinte. Cred că așa a fost la începutul campaniei lui Trump, când erau aduse în vizor unele legături ale sale de demult cu Rusia, că el îl ajutase și pe Gorbaciov, au existat asemenea materiale în presă, că poate, într-adevăr, era posibil să se construiască totalmente altfel relațiile cu Trump.

Acum eu înțeleg foarte clar că la Kremlin și în establishmentul politic al Rusiei au dispărut iluziile că va exista îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia și America, oricine ar veni la putere. Cred că nu e cazul să presupunem că rușii acum special se străduie să nu o lase pe Clinton să ajungă la putere, pentru că acolo, în Rusia, mulți înțeleg că cel mai probabil Hillary Clinton va deveni președinte, având în vedere experiența ei și susținerea pe care o are în establishmentul american. De aceea, ei nu mizează pe spargerea gheții nici cu un președinte, nici cu celălalt. Și astfel guvernul rus, autoritățile ruse se pregătesc pentru o poziție de expectativă, de încercare de a nu admite ca situația să alunece spre o confruntare serioasă și dură. Așa și va fi, cu oricare președinte.

Tot ce s-a spus sună bine, însă iată că a apărut un articol în „The New York Times” intitulat „Statul lui Putin în afara legii cu un apel adresat Casei Albe să nu stea de-o parte, atunci când avioanele rusești omoară locuitorii pașnici din Alep, să nu cedeze regimului care, cum scrie publicația, acționează contrar normelor elementarei cumsecădenii. În această situație va reuși oare noul președinte să restabilească pacea în relația cu Moscova, profesor Knight?

Nathaniel Knight: „Eu cred că toți își doresc îmbunătățirea relațiilor și detensionarea situației care e destul de încinsă. Însă nu depinde doar de Clinton, depinde și de Putin. Acest articol nu ar fi apărut în „The New York Times”, dacă nu existau motive. În timpul apropiat se vor face noi rapoarte în legătură cu avionul doborât deasupra Donbasului, evenimentele din Siria, bombardamentele din Alep. Și foarte multe vor depinde de felul în care va reacționa Putin, ce politică va promova, cum vede el interesele Rusiei, dacă pentru el e important să promoveze interesele Rusiei cu asemenea acțiuni sau să aleagă o cale mai moderată, în scopul îmbunătățirii relațiilor cu America. Cred că aceasta vine din ambele părți. Și cred că Hillary Clinton va opta pentru o politică mai dură.”

– Dar i-a rămas și instrumentar pentru aceasta?

Nathaniel Knight: „Unul destul de limitat. Cel mai probabil, vor fi înăsprite sancțiunile și va fi mai multă acțiune în Siria. Adică acțiuni mai dure ca răspuns la susținerea asigurată de către Rusia regimului din Siria.”

XS
SM
MD
LG