Linkuri accesibilitate

Vanu Jereghi: „Avocatul Poporului ar trebui să vină în fața Parlamentului și să spună care sunt încălcările drepturilor omului”


Ombudsmanul Mihail Cotorobai

Ombudsmanul Mihail Cotorobai

Interviul dimineții cu directorul executiv al Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova.

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, şi-a făcut publică opinia, potrivit căreia pachetul de legi privind sistemul bancar, asupra căruia şi-a asumat răspunderea Guvernul şi, în special, legea care pune pe umerii contribuabilului cheltuiala cauzată de furturile bancare, vor avea urmări grave pentru drepturile omului din Republica Moldova. Ombudsmanul s-a declarat hotărât să facă uz de posibilităţile sale, în cazul în care şeful statului va promulga legile respective. Ce presupune această luare de atitudine şi ce urmări poate avea?

Vanu Jereghi

Vanu Jereghi

O convorbire cu Vanu Jereghi, directorul executiv al Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova.

Europa Liberă: Aşadar, Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, s-a sesizat din oficiu cu privire la pachetul de legi privind sistemul bancar, în special privind legea prin care cetăţenii vor trebui să întoarcă banii prin care s-a acoperit gaura uriaşă cauzată de furturile din bănci. Potrivit Ombudsmanului, soluţia la care a recurs Guvernul, încuviinţată de Parlament, va avea urmări grave pentru drepturile fundamentale ale omului din Republica Moldova. Cum vedeţi Dvs. această luare de atitudine a dlui Cotorobai? Firească? Previzibilă? Promiţătoare în vreun fel sau altul?

Vanu Jereghi: „Este firească, dar deloc previzibilă. Pentru că pentru prima oară din momentul existenței instituției naționale de protecție a drepturilor omului, cum este Centrul pentru Drepturile Omului sau oficiul Avocatului Poporului, vedem o declarație destul de dură, vedem o declarație care intră pe partea politică, mai mult ca atât, este o declarație care contravine cursului majorității parlamentare.”

Europa Liberă: Dar dat fiind faptul că, așa cum se știe, această candidatură a domnului Cotorobai la momentul avansării venea cumva din zona PLDM, am putea presupune, concluziona că este un demers al opoziției parlamentare liberal democrate?

Vanu Jereghi: „Putem să presupunem, dar în momentul în care a fost investit și a dat jurământul în fața Parlamentului, nu vreau să cred că este ceva care vine de la un partid politic. Pentru că partidul politic pe care l-ați menționat Dvs. are microfon deschis în Parlament și poate oricând vocifera părerea sa.”

Europa Liberă: Mai aveţi cunoştinţă de vreun caz în care Avocatul Poporului să se fi sesizat din oficiu din cauza a ceea ce consideră a fi o „încălcarea în masă sau gravă a drepturilor şi libertăţilor omului”?

Vanu Jereghi: „Mai sunt demersuri, dar ele nu sunt atât de răsunătoare, și nu au fost niciodată atât de răsunătoare. Într-un stat democratic, instituția Avocatului Poporului este cea care este aleasă de opoziție de obicei, sau de o majoritate, dar o majoritate parlamentară care negociază cu opoziția și este o persoană care este agreată de toți aleșii poporului. În Republica Moldova lucrurile au stat și stau până în prezent altfel. De obicei această funcție a fost negociată politic sau mandatele anterioare erau numite concret de anumite instituții ale statului. Pe când aveam în Republica Moldova patru avocați parlamentari, doi erau numiți de președinție și doi erau numiți de Parlament. Deci, avocații stăteau bine-mersi în oficiu, nu ieșeau cu declarații, aveau fotolii, mergeau în vizite, făceau niște declarații pe niște cazuri destul de minore de violare a drepturilor omului, incomparabile cu acest demers care a fost publicat ieri.

Eu cred că de la societate a fost așteptat un demers la un așa nivel de la o instituție cum este Avocatul Poporului din mai multe considerente: în primul rând, nu am mai avut astfel de demersuri până acum, într-al doilea rând, este o problemă majoră care ne privește pe fiecare din noi, ca cetățean. Cetățenii de rând așteaptă ca cineva, nu doar din politică, să iasă să spună ceea ce se întâmplă în țară și care ar fi soluția.”

Europa Liberă: Deci, înțelegem că e un demers salutar din punctul Dvs. de vedere?

Vanu Jereghi: „Din punctul meu de vedere este un demers salutar și destul de curajos, aș spune eu.”

Europa Liberă: Teoretic, ce se poate întâmpla, dacă Ombudsmanul va insista până la capăt şi Curtea Constituţională, de exemplu, îi va da dreptate?

Vanu Jereghi: „Eu, văzând ceea ce se întâmplă în societate, urmărind știrile, declarațiile politicienilor am văzut că există și alte grupuri politice care spun că vor merge la Curtea Constituțională. Ombudsmanul are o pârghie legală prin care poate să se adreseze cu o sesizare în fața Curții Constituționale care să declare acest pachet de legi, pe care și l-a asumat Guvernul, ca unul neconstituțional. Eu, la rândul meu, ca cetățean de rând am avut așteptarea că un pachet de legi atât de important va fi dezbătut de aleșii poporului, de cei care i-am încredințat votul meu. Și, în momentul în care nu am văzut absolut nicio discuție publică, încălcări de legislație dacă vorbim despre transparență, atunci când acest pachet de legi nici nu a fost consultat cu anumite instituții, chiar dacă avem bază legală și ar trebuie să le consulte, au fost votate sau aprobate în aceeași manieră în care a fost investit și Guvernul - apar dubii.”

Europa Liberă: Da, și nu sunteți singurul, multă lume anume asta a remarcat ca fiind cel mai mare viciu al procedurii prin care s-a adoptat pachetul de legi respectiv.

Vanu Jereghi: „Sigur, atunci nu mai înțeleg de ce am nevoie să mai merg la vot, asta sunt așa chibzuitele mele ca cetățean simplu. Nu mai înțeleg pentru ce am nevoie să merg la vot dacă aleșii poporului nici nu iau ei decizii, deci ia decizii o persoană nămită în stat, un simplu prim-ministru.”

Europa Liberă: Acum tehnic, procedural, ce cale va avea de parcurs Avocatul Poporului, dacă şeful statului va promulga, totuşi, pachetul respectiv de legi contrar acestui demers?

Vanu Jereghi: „Foarte simplu, scrie sesizarea Curții Constituționale și o depune. Dar haideți să vedem ultimele decizii sau ultima perioadă, ultimii câțiva ani deciziile Curții Constituționale dacă am văzut vreo decizie a Curții Constituționale care a schimbat deciziile luate de politic radical sau au spus că uite că aceste nu mai sunt decizii constituționale. Ultima pe care o ținem minte este cu Filat, deci acea decizie, atât. După aceasta nu am mai auzit sau nu am mai văzut decizii care ar declara neconstituționale acele documente care au fost aprobate de către politic.”

Europa Liberă: Prevederile Legii actelor legislative au fost încălcate - consideră Ombudsmanul - prevederi potrivit cărora apărarea drepturilor omului, intereselor legitime ale cetăţenilor ș.a.m.d. constituie o condiţie obligatorie al oricărui act legislativ. Până să se fi ajuns aici, trebuie să se înţeleagă, dle Jereghi, că Guvernul nu este totuși un bun cititor al legilor, chiar nu există niciun fel de mecanism care să nu-i permită, de exemplu, Avocatului Poporului sau altcuiva să constate încălcări grave după cum vedem?

Vanu Jereghi: „Ca să înțelegem: anul acesta a fost primul an după cinci ani în care Parlamentul nu a audiat raportul Avocatului Poporului, deşi în lege este expres menționat că o dată în an Parlamentul trebuie să audieze Avocatul Poporului. Avocatul Poporului ar trebui să vină în fața Parlamentului și să spună care sunt încălcările drepturilor omului în anul trecut și să le spună parlamentarilor ce ar trebuie să întreprindă sau ce tip de acte normative ar trebui să adopte în așa fel, încât să nu să se mai întâmple violările care sunt în masă sau cuprind un număr foarte mare de persoane.

Cinci ani la rând Parlamentul nu a audiat Avocatul Poporului, fiind foarte ocupat, și avem o sumedenie de exemple atunci când norma legală este călcată în picioare tot de toți cei care o votează. Mult mai grav este că nu există o pedeapsă, un mecanism prin care i-am putea sancționa pe cei care votează mai apoi. Ei au votat bine-mersi și au plecat din funcții mâine, poimâine, având afaceri, având venituri foarte mari, iar cetățeanul de rând rămâne cu datorii, cu violări de drepturi ale omului și cu un viitor neclar.”

Europa Liberă: Și cu alegeri, ar spune unii.

Vanu Jereghi: „Deja ne-am deprins cu toți că avem alegeri foarte des, nu mai știu unde mai sunt așa multe scrutine unul după altul.”

Europa Liberă: Ziceam că alegerile sunt considerate drept momentul în care-și spune cetățeanul cuvântul.

Vanu Jereghi: „Da, dar sunt doar formale. V-am spus mai devreme că eu, cel care merg la alegeri și îmi dau votul, vreau să văd că acel pentru care am dat eu votul fie un singur candidat sau un singur fotoliu ocupat în Parlament, aș vreau ca el să se scoale și să pună întrebări oricărui prim-ministru, oricărui ministru, oricărui funcționar de stat, dar asta nu se întâmplă.”

Europa Liberă: Dle Jereghi, autoritățile invocă argumentul unor condiţii, inclusiv această lege a obligaţiunilor, pentru finanţarea externă, condiții din parte FMI? Poate un creditor, cum e FMI, pune condiţii care ar putea fi considerate de cetățeni păguboase pentru drepturile omului?

Vanu Jereghi: „Eu nu cred și de asta am avut nevoie de discuții publice a acestor proiecte. Eu mă pun în locul acelui donator care vine cu bani în Republica Moldova fie cu 100 de milioane, fie cu un milion, fie de euro, fie de dolari, nu cred că acel donator va accepta știind foarte clar că s-au întreprins, s-au efectuat anumite ilegalități și au dispărut din bugetul public bani, va accepta aceste condiții.”

Europa Liberă: Deci, credeţi mai degrabă că autoritățile folosesc acest pretext în mod manipulator?

Vanu Jereghi: „Părerea mea este că da. Nu cred că cineva ar spune că hai să uităm de datoriile sau de ilegalitățile, de furtul care s-a întâmplat că este bine știut de către toți și este documentat că a fost un furt, hai să îl punem pe seama cetățeanului, dar noi în schimb vă dăm alți bani sau vă împrumutăm cu alți bani - nu sună deloc bine.”

Europa Liberă: Unul dintre argumentele Guvernului pare să fie acela că, dacă nu se luau aceste măsuri nepopulare, drepturile omului ar fi urmat să fie – în timp - prejudiciate şi mai rău. Găurile financiare ar fi înghiţit mult mai multe libertăţi şi drepturi ale omului. Cum vi se pare problema asta din acest unghi de vedere?

Vanu Jereghi: „Eu cred că e o declarație politică, atât. Și dacă e să vorbim despre drepturile sociale, economice și despre respectarea lor și așa noi sunt într-o situație foarte urâtă. Un fost ministru ne spune că trebuie să spălăm pelinci, de azi înainte înțelege că asta ar trebuie să facem următorii vreo 25 de ani.”

Europa Liberă: Aveți o previziune: ce credeți că se va întâmpla cu acest demers al Avocatului Poporului?

Vanu Jereghi: „Cu siguranță că, chiar dacă președintele nu va promulga legea, Avocatul Poporului împreună cu alți actori politici vor merge separat, dar pe aceeași ușă, vor merge la Curtea Constituțională și mai departe vom vedea cu toții care va fi decizia Curții Constituționale.”

XS
SM
MD
LG