Pentru Răzvan Voncu, care scrie pe blogurile Adevărul, singura candidatură logică la președinția Republicii Moldova este cea a liderului liberal Mihai Ghimpu: pentru că are cu experienţă, ca fost președinte interimar; pentru că „Partidul Liberal este singurul care, de la înființare şi până azi, şi-a păstrat programul şi obiectivele”; pentru că ar fi făcut compromisuri „numai cu oamenii, nu şi cu principiile, şi numai pentru interesul naţional”. În candidatura lui Mihai Ghimpu, Voncu vede și „unica apărare a Moldovei dintre Prut şi Nistru, în faţa falsei Moldove de peste Nistru”. Cu excepția liderului liberal, toate celelalte candidaturi i se par comentatorului ancorate în trecutul recent, post-sovietic şi oligarhic, sau în trecutul sovietic. „Or, soluţiile politice nu se găsesc niciodată în trecut, ci numai în viitor”.
Ediția on-line a revistei 22 publică o știre despre faptul că Mihai Ghimpu si-a lansat candidatura la Iași, în Piața Unirii. Este reprodusă declarația politicianului de la Radio Iași: a ales Piaţa acest loc „deoarece aici și s-a pornit lupta pentru unificarea românilor. Și al doilea considerent, noi suntem acasă”, au fost cuvintele candidatului la președinția Republicii Moldova. Știrea din revista 22 mai precizează că Ghimpu își va axa campania pe unirea cu România, sub sloganul sau „Uniți pentru Unire!”
Mai e puțin și până la alegerile parlamentare din România. Pe site-ul contributors.ro. Gabriel Liiceanu explică de ce se desparte cu totul de politicianul Traian Băsescu, pe care l-a susținut în principiile după care acesta și-a călăuzit mandatele prezidențiale, și la care renunță acum într-un mod uluitor. Liiceanu explică în ce măsură votul dat în alegeri este unul emoțional: „Optând pentru un candidat sau altul, înseamnă doar că ai investit în cineva o speranță. Ai mizat pe faptul că valorile tale politice vor fi slujite de el. Sprijinul i-l dai pentru tine și firesc e să fii pregătit oricând să-l amendezi pentru derapajele lui. Creditul pe care i l-am dat președintelui Traian Băsescu pentru cele două mandate ale sale nu-l regret nici astăzi. Angajând România pe o traiectorie occidentală și activând primul, după 15 ani de corupție bine instalată, justiția țării, el m-a slujit. S-a înconjurat cu consilieri de prima mână și de la numirile pe care le-a făcut în punctele-cheie ale justiției (Macovei, Morar, Kövesi) a început totul. A reparat cât se putea repara din dezastrul pe care l-au lăsat în urmă, mafiotizând sălbatic țara, președinția lui Ion Iliescu și guvernarea lui Adrian Năstase. Dar ce s-a întâmplat apoi, după ce Traian Băsescu a coborât treptele puterii, ține de misterioasele abisuri ale firii omenești”. Liiceanu recunoaște că deși mulți l-au dezamăgit în anii din urmă, „nici unul (n-a făcut-o) atât de mult ca fostul președinte al țării”.
O analiză despre mecanismul prin care își dau votul românii semnează Cristian Pârvulescu în Observator cultural. Consideră că legislația electorală din România favorizează clar partidele mari și astfel alegătorii sunt împinși către „votul util” – acela acordat partidelor care chiar ar putea prelua guvernarea. Drum barat, în consecință pentru formaţiunile nou intrate în politică, cu excepția celor de nuanță populistă și xenofobă, care găsesc mai ușor aderenți.
