Linkuri accesibilitate

Împotriva dictaturii lui Caliban: I.D. Sîrbu şi onoarea intelectualilor din România


vladimir-tismaneanu-blog-2016

vladimir-tismaneanu-blog-2016

Superb documentată, născută dintr-o mare dragoste intelectuală, cartea Clarei Mareș „Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securității” (prefață de Antonio Pătraș, Curtea Veche, 2011), vine să întregească luminos imaginea noastră despre condiția intelectualului anti-totalitar în regimul comunist. Dramaturg remarcabil, eseist cu impresionante intuiții metafizice, memorialist și romancier de înaltă clasă, autor al unor pagini de neuitat despre libertate și sclavie în secolul lagărelor de concentrare și al tribunilor sociopați, I.D. Sîrbu a fost un apropiat al scriitorilor din Cercul Literar de la Sibiu, a fost chiar unul dintre fondatorii acestui nucleu lovinescian, decis să apere valorile esteticului și ale Rațiunii la ceasul anexării culturii de către dictatură. Om de stânga, fost asistent al lui Lucian Blaga, I.D. Sîrbu a refuzat să participe la ritualurile abjecte ale regimului. Nu făcea parte din specia inchizitorilor, a excomunicatorilor, a canaliilor cinice. Când abominabilul Pavel Apostol i-a cerut, în 1946, să-l denunțe pe Lucian Blaga sub cele mai sordide pretexte, tânărul filosof a refuzat cu imens dispreț propunerea „organizatorului de partid” de la Universitatea din Cluj.

Mai târziu, și Sîrbu și Apostol aveau să fie arestați și întemnițați. Primul a ieșit din temniță cu fruntea sus, cel de-al doilea ca informator. În anii ’70, Apostol a ajuns prorector al Institutului de Perfecționare a Cadrelor Didactice, se gudura pe lângă Miron Constantinescu și scria delațiuni împotriva lui Tudor Bugnariu. I. D. Sîrbu, turnat și calomniat de diverșii campioni ai „liniei de partid”, rămânea une bete noire, tracasat, urmărit, cenzurat. Unul dintre cei care l-au detestat din rărunchi pe I.D. Sîrbu a fost sinistrul Andrei Băleanu, critic de teatru ultra-dogmatic, neobosit cronicar dramatic al „Scînteii”, feroce adversar al modernismului de orice fel, nepot al lui Ștefan Voicu, redactorul-șef al „Luptei de clasă”, organ teoretic și politic al CC al PMR (apoi PCR). Când Băleanu ajunge în Vest și începe să se lamenteze ipocrit la „Europa Liberă” despre „nefericirile” sale în universul comunist, I.D. Sîrbu simte că se sufocă de mânie, greață și revoltă. Scrie Clara Mareș: „Singur și izolat de însuși regimul pe care Băleanu îl servise cu fervoare, Sîrbu intuiește traseul biografic pe care noul ‘disident comunist’ îl poate parcurge în Occident: catedre universitare, lucrări științifice, admirație publică”.

Anchetatorii lui I.D. Sîrbu au fost monstrul Gh. Enoiu (despre care am mai avut ocazia să scriu pe larg) și căpitanul Tudor Vornicu. Dedublarea acestuia, devenit ulterior relativ nonconformistul producător TV, ține de psihologia schizoidă a omului din subterană. Pe Vornicu, I.D. Sîrbu îl numește „cel mai cult și cel mai priceput anchetator din Ministerul de Interne”. Paginile din „Jurnalul” lui I.D. Sîrbu despre acești indivizi ar trebui citite de toți cei care vor să înțeleagă ce a fost instituția criminală numită Securitate. După ce s-a ocupat cu zdrobirea șirei spinării, nu doar metaforic, în cazuri precum acela al lui I.D. Sîrbu ori al lui Ștefan Augustin Doinaș, căpitanul Vornicu a fost decorat și trimis corespondent Agerpres la Paris, probabil pentru a-și adânci formația intelectuală. Tot mai sofisticatul căpitan i-a însoțit în vara anului 1964 pe Nicolae Ceaușescu și pe Leonte Răutu, aflați în concediu în Franța împreuna cu familiile lor. Era șarmant, inteligent, întotdeauna disponibil și îndatoritor. Clara Mareș oferă date incontestabile că vorbim despre același Tudor Nicolae Vornicu, cel ajuns vicepreședintele Televiziunii Române alături de Silviu Brucan, alt „eretic” cu voie de la stăpânire. Luat în brațe de regim, Pavel Apostol, cel care scria cu nesimțire prefața volumului lui Antonio Gramsci apărut la Editura Politică, elogiind „umanismul absolut” al marxismului, ajungea membru al Academiei de Științe Sociale și Politice, își începea o nouă viață de familie prin căsătoria cu mult mai tânăra fiică a unui celebru pediatru și reușea să plece definitiv din țară, în anii ’80, cu aprobarea personală a lui Ceaușescu. Îi scrisese că vroia să participe la un Congres mondial de filosofie unde ar fi urmat să prezinte o comunicare despre „gândirea secretarului general”. Impostor, lichea, secătură, șnapan.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG