Linkuri accesibilitate

Când statul dă faliment: neplata sau restructurarea datoriilor


©Shutterstock

©Shutterstock

Totul ține în final de o alegere politică si de stabilirea priorităților: populația sau creditorii externi?

Când statul dă faliment: neplata sau restructurarea datoriilor

Dan Alexe

Am mai vorbit despre cum primul gest politic al lui Mihai Viteazul a fost neplata datoriilor. Așa s-a întemeiat România modernă, printr-o tradiție supărător întreruptă de Ceaușescu, care a înfometat populația pentru a plăti datoria externă a țării până la ultimul șfanț.

Sigur, nu era nimic nou în gestul lui Mihai Viteazul. Filip al IV-lea cel Frumos al Franței făcuse același lucru cu Templierii, distrugând ordinul călugărilor militari și cămătari pentru a nu le înapoia sumele pe care regatul li le datora.

Acelea nu erau însă economii inserate într-un sistem integrat global, mondial, cum se întâmplă astăzi. Astăzi, în mod aparent, doar o schimbare de regim poate permite unei țări să nu-și plătească o parte din datorii, pretextând că acele datorii au fost făcute de dictatura precedentă și că noul regim nu e responsabil de ele.

Așa face Ucraina lui Poroșenko, refuzând să-i plătească Rusiei datoria de 3 miliarde de dolari pe care Putin i-a împrumutat lui Ianukovici pentru a-l convinge să nu semneze tratatul de asociere cu UE. Moscova și Kievul se vor prezenta în curând în fața unui tribunal internațional pentru a regla această poveste de credite neplătite și nu este sigur că Ucraina va câștiga. Asta s-a văzut și în cazul Greciei, care a încercat să scape de o parte din datorie pretextând că stânga ajunsă la putere a lui Alexis Tsipras nu e responsabilă de împrumuturile făcute anterior de către risipitorii de dreapta de la Atena. La asta, influentul ministru german de finanțe Wolfgang Schäuble a răspuns: — "Alegerile nu schimbă nimic.”

Asta pentru că se consideră că există o continuitate juridică și că o schimbare de regim nu schimbă nimic.

Și totuși, au existat, în istoria încă recentă, cazuri foarte precise. Uniunea Sovietică, de pildă, a refuzat să plătească datoriile Rusiei țariste. Germania de după prăbușirea nazismului, în 1945, și-a văzut redusă datoria externă cu 90%, creditorii considerând că trebuie să ajute țara să supraviețuiească economic. Asta contrastează total cu atiitudinea dură a Germaniei de azi în cazul datoriei Greciei.

S-ar crede, așadar, cã doar o țară atât de mică și izolată precum Islanda își poate permite să refuze plata datoriilor, cum a făcut guvernul de la Reykjavik după prăbușirea băncilor din insulă în 2008.

Pentru a recâștiga încrederea populației în sistemul politic, mai mulți bancheri islandezi care trișaseră, furaseră și escrocaseră au fost condamnați la închisoare, spre deosebire de majoritatea celorlalte țări de pe planetă, unde, dimpotrivă, băncile au fost salvate de guverne din fondurile cetățenilor.

Nu e vorba însă de o soluție miracol și cei care ar fi tentați să o reproducă ar trebui să țină seama de condițiile și circumstanțele particulare ale Islandei. Cu 320.000 de locuitori, Islanda are o populație cât orașul Iași, sau cât jumătate din Chișinău. Măsuri radicale pot fi aplicate ușor și rapid. Nefăcând parte din Uniunea Europeană, Islanda a putut să-și devalorizeze moneda, coroana, așa cum a dorit.

Toate acestea pun Islanda într-o situație cu totul aparte, dacă nu chiar unică, așa încât e greu de văzut cum arputea fi aplicată soluția islandeză în altă parte. Mai profitabil ar fi de analizat exemplul Argentinei.

În anul 2000, strivită de datorii cel puțin la fel de mult precum e Grecia astăzi (sau Venezuela, afectată de uriașe penurii), Argentina era confruntată cu creditorii internaționali care îi impuneau un program de austeritate ce ar fi putut duce la mari tulburări sociale.

În 2001, Argentina s-a declarat oficial în stare de default, altfel zis: faliment. Procedura rămâne foarte rară la nivelul unei structuri statale. Nemaiplătind, statul argentinian a devenit vreme de aproape un deceniu un paria internațional pentru creditori și, deși ulterior datoriile au fost reeșalonate și plătite în bună parte, reputația proastă a rămas. Argentina și-a revenit însă relativ rapid, iar populația nu a trebuit să traverseze dificila perioadă a unei "terapii de șoc". Totul ține în final de o alegere politică si de stabilirea priorităților: populația sau creditorii externi?

----------------------

Datoria publică a Republicii Moldova o să ajungă la aproape jumătate din Produsul Intern Brut estima Fondul Monetar Internațional încă în primăvara lui 2015, atunci când s-a aflat că Guvernul a garantat în secret împrumuturi de peste 13 miliarde de lei ale BNM pentru acoperirea găurilor din băncile falimentare.

Acum când executivul de la Chişinău a transformat oficial în datorie publică banii dispăruţi din bănci, după acordarea de zise credite neperformante, experţii locali spun că datoria de stat va creşte cu circa 10 la sută din PIB, adică va depăși cota de 40 din PIB. În următorii ani datoria va continua să crească şi se va apropia de estimarea făcută de FMI.

Ce înseamnă pentru o economie ca cea moldoveană această creștere a îndatorării? l-am întrebat pe expertul de la Centrul analitic independent „Expert grup”, Iurie Morcotîlo:

„Pentru o economie mică ca cea a Moldovei este o sumă importantă. Este o creştere destul de bruscă, dar nu este o lovitură mortală pentru Republica Moldova pentru că pragurile critice se consideră în jur de 60 la sută din PIB. Problema este că cu cât mai mare este datoria cu atât mai mult statul trebuie să plătească nu pentru venituri curente, dar pentru a întoarce datoria precedentă. E un cerc vicios. Se poate ajunge la situaţia când creditorii nu mai vor să crediteze aşa un stat, întrucât ei văd riscul că statul nu investește aceşti bani în economie, ci pentru a răsplăti creditele precedente.”

Pentru ca să nu se îndatoreze şi mai mult Guvernul ar urma să promoveze politici bugetare din ce în ce mai austere, spune Iurie Morcotîlo:

„Cu cât politica bugetar fiscală va fi mai conservativă, cu un deficit bugetar mai mic, cu atât mai puţine surse de împrumut o să fie necesare pe viitor şi respectiv asta o să ducă la diminuarea în timp a datoriei publice interne. Cu cât cadrul bugetar este mai debalansat, deficitul este mare, cu atât statul mai mult se împrumută pentru ca să finanţeze acest deficit şi să acopere cheltuielile curente.”

Totodată, Banca Naţională ar urma să menţină o inflație din ce în ce mai joasă, spune expertul, astfel încât să nu se ajungă la situaţia de la începutul anului când statul se împrumuta de pe piaţa internă la o rată de peste 20 la sută.

„Şocul pe care l-am avut când statul se împrumuta cu peste 20 la sută de la băncile comerciale, a însemnat că 2-3 miliarde trebuia să cheltuim pe deservirea datoriei. Dacă ajungem sub 5 la sută, cum a fost până la criză, atunci costul de deservire a datoriei scade semnificativ, sub un miliard de lei.”

Dacă la sfîrșitul lui octombrie Republica Moldova reuşeşte să obţină un acord de creditare cu FMI, atunci nivelul datoriei publice a ţării îşi va reveni peste câţiva ani, spune expertul Iurie Morcotîlo. Numai că guvernul ar urma să promoveze o politică bugetară conservativă, să reducă semnificativ cheltuielile publice şi să înăsprească impozitele.

Prin urmare, punerea pe umerii bugetului a miliardelor dispărute din bănci pare a fi doar vârful aisbergului.

XS
SM
MD
LG