Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămânii politice românești.

Vasile Blaga, copreședintele „celui mai incoruptibil partid”, a îngroșat dosarele și cozile de la Direcția Anticorupție. El trebuie să explice prin ce miracol economic conturile sale au căpătat fălci de buldog și obezitate morbidă. După ce a fost operat pe viu la DNA, unde i s-au făcut radiografii la portofelul plin de ulcerații, hemoragii și anomalii, a intrat în comă politică și și-a dat demisia din fruntea partidului. A lăsat comanda campaniei electorale pe mâinile tovarășei sale de viață politică, Alina Gorghiu.

Unii spun că acum e momentul ca PNL să facă o cură de detoxifiere și să finalizeze fuziunea cu PDL prin deglutiție, eliminare sau descompunere. Alții sunt de părere că e prea târziu: cele două partide împart deja niște artere îngroșate de malversațiuni financiare, favoritism, trafic de influență și aceiași plămâni obosiți de discursuri omagiale, promisiuni și fumul scos de cădelnițele cu care-l imagiau pe Băsescu. E drept că bicefalismul le-a dat mari nevralgii însă coabitarea i-a făcut să nu mai știe de la ce emisferă cerebrală li se trage. S-au obișnuit cu metehnele celuilalt și întorc privirea, să nu-și vadă jumătatea în ipostaze rușinoase. Alina Gorghiu are un soț înfometat care își pierde controlul când privește către sediul Băncii Naționale. De asemenea, are și ea o biografie educațională dubioasă și un dosar dormant de plagiatoare. A avut cândva relații profesionale cu infractori de notorietate. În jurul ei e ploaie de stele și comete liberale târâte de curenți puternici către sistemul de evacuare politică administrat de DNA.

De partea cealaltă, fostul partid al lui Băsescu nu are doar dificultăți de adaptare, ci și păcate originare care au lăsat urme adânci în codul genetic al noului partid. Vasile Blaga a fost unul dintre locotenenții cei mai loiali lui Băsescu. Era purtat de acesta în lesă și arătat adversarilor politici, să-i sperie. Chiar dacă și-a părăsit iubirea dintâi după un divorț românesc, Vasile Blaga pare acum una dintre țintele căzute în marea vânătoare a tuturor oamenilor ex-președintelui. Pe de altă parte, el rămâne undeva în colțul tabloului de familie, de vreme ce demisia din fruntea partidului nu a fost urmată, ca în cazul lui Gabriel Oprea, și de o demisie din Parlament. Și, în ciuda asurzitoarelor discursuri despre integritate și moralitate pe care le spunea până mai ieri, a rămas și primul pe lista electorală pentru Senat a PNL Timiș. La urma-urmei, dacă va găsi înțelegere, când i-o fi sorocul poate face cerere să fie dus cu escorta poliției la jurământ, cum au mai făcut-o și alții. Este acuzat de trafic de influență și, când se apără, începe să-i crească un corn din frunte, ca în piesa lui Ionesco. E urmărit de scheletele vechi, scăpate din dulapul Elenei Udrea. Aceasta ar fi spus la Parchet că banii pentru partid erau centralizați de Vasile Blaga, pe-atunci principalul motor al aspiratorului de finanțări ilegale.

Chiar dacă a fost pus sub control judiciar, Vasile Blaga nu se teme, ca alții, de vrăjitoarea cea rea de la procuratură. Știe procedurile ca nimeni altul, a moșit zeci de ani acest sistem: este exclus ca lucrările comisiei juridice și votul din plen să încapă în orizontul tot mai îngust al actualului mandat. Urmează alegerile și toată discuția va fi reportată în cârca noului Senat din care, la rigoare, Vasile Blaga poate demisiona și procedurile trebuie luate de la început, pe alte trasee juridice.

Maeștrii combinațiilor din Parlament au creat benzi ale lui Moebius pe care pot patina multă vreme intangibili, intrând și ieșind din Universul vizibil, singurul pericol fiind ca banda, de atâta patinaj, să se destrame și respectivii demnitari să fie parașutați, ca Elena Udrea, în mare viteză în lumea reală, rupând și spărgând câteva statui din panteonul viu parlamentar. Gabriel Oprea, și el dependent de Băsescu, s-a zbătut un an să șteargă urmele coloanei sale oficiale și tot trebuie să se lase urmărit penal. Blaga, mai norocos (dar norocul și-l mai face și omul cu mâna lui!), a prins un moment bun, în care Laura Kövesi a fost pusă la zid pentru plagiatul tezei de doctorat. Teza a fost susținută în 2011, iar plagiatul a fost denunțat un an mai târziu de oameni din proximitatea sulfuroasă a lui Dan Voiculescu. Nu întâmplător erau chiar zilele în care se ascuțise lupta de clasă politică și cădeau ca grindina capete în toiul războiului asimetric pentru Cotroceni numit de unii ”lovitura de stat” parlamentară. Mai mult, Sebastian Ghiță, prieten cu alt plagiator celebru, Victor Ponta, s-a autodenunțat zilele trecute, că ar fi participat la mușamalizarea plagiatului. El ar redactat, cu știința Laurei Kövesi, un raport despre o verificare a plagiatului nicicând făcută. Pretinde acum că toată mascarada era cunoscută membrilor guvernului și susținută la cel mai înalt nivel. Ba chiar își arogă titlul de erou al muncii anticorupție pretinzând că aceste informații l-au costat scump: a fost implicat în mai multe dosare penale și e căutat în permanență la conturi. Adevărul este că, dacă e să ne luăm după paginile din dosarul de presă, Laura Kövesi a plagiat fără doar și poate. Uneori la grămadă, cu penuria de virgule și gramatică a originalului. Însă nimeni (nici Înalta Curte, nici Universitatea de Vest, nici ministerul Educației, nici Consiliul Superior al Magistraturii) nu mai vrea revizuirea cazului Kövesi, în ciuda abundenței și solidității probelor. De fapt, este un deznodământ fericit de care semidoctorul Ponta nu a avut parte. Principiul că pot să cadă cerurile și să piară lumea, justiția și mai ales justițiarii trebuie să trăiască continuă să fie valabil. Sunt unii care chiar o încurajează pe Laura Kövesi, spunând că nu contează dacă a plagiat sau nu, faptul că ne scapă de corupți este suficient pentru a o absolvi de orice culpă. La urma urmei de ce-ar conta că o coadă de topor e strâmbă sau dreaptă? Important e să-și facă treaba! Cei care o susțin sunt, în mare măsură, foști partizani ai lui Traian Băsescu, formatori și deformatori de opinie despre care acesta spune azi că au fost ”lingăii lui necondiționați”, așa cum îi sunt acum adversari dezlănțuiți.

Traian Băsescu se așteaptă să-l colinde justiția până-n Crăciun și simte că acum, când nu mai are putere, e sfâșiat de câinii de pază ai democrației, victimă a propriei sale revoluții și propriilor progenituri. Pe plan politic nu găsește decât declasați care să-i vrea compania, dacă iese din partid i se așterne covor de roșii și ouă clocite și e în pericol ca, nu peste mult timp, să-și vadă familia doar în zilele de vizită. Așa că s-a autodenunțat și el că știa de plagiatul procuroarei dar, pentru că era doar o bănuială, ar fi cerut anchete care au fost tergiversate și, ulterior, mușamalizate de alte scandaluri mai răsunătoare ale brigăzilor secrete artistice și de agitație. Totul ar fi fost instrumentat de serviciile de informații. Acestea se folosesc de presă și justiție pentru a lovi în bunicul pensionar care mult și-ar fi dorit să fie ocupat cu viitorul nepoților și nu cu apărarea trecutului mandat. Această revoltă de tată indignat de comportamentul fiilor risipitori este considerată de urmașii din a treia generație drept o întunecare a minții. Atacul împotriva lui Kövesi s-ar justifica doar „prin implicarea efectivă sau potențială, în fapte penale”, după cum consideră Raluca Prună, ministrul justiției și una dintre beneficiarele târzii ale marilor manevre judiciare din timpul mandatelor lui Băsescu. E regretabil, mai spune ea, să vadă un președinte care a controlat, cel puțin în primul mandat, agenda luptei anticorupție cum ”demolează toate premisele acestui mandat”.

Este foarte posibil ca spaimele lui Traian Băsescu de umbrele propriei sale creații să fie justificate: a practicat ani de zile tactica pământului pârjolit și descoperă acum că nu mai poate pune pe foc decât propria-i casă. Mai mult, speranțele să se acopere cu armura parlamentară în care să-și rupă colții malaxoarele justiției sunt tot mai îndepărtate, pe măsură ce se apropie ziua alegerilor. Partidul său nu reușește să iasă din marja de eroare. Nici perspectiva ca deja penala sa muză Elena Udrea să îngroașe oferta electorală nu pare să mai stimuleze libidoul alegătorilor, chiar dacă le oferă un tur complet gratuit al Institutului Fericirii pe care vrea să-l înființeze. Traian Băsescu e mistuit de nostalgia mandatelor sale, când făcea ce voia din guvern, justiție și parlament. Și faptul că relația dintre Cioloș și Iohannis e o copie palidă a celei pe care a avut-o el însuși cu Emil Boc îl face să turbeze. Dacian Cioloș, care face impresia de băiat bun la toate, cuminte și docil, stârnește pasiuni puternice: unii îl detestă și l-ar concedia azi, alții i-ar da cheile de la sediul central al partidului pe mână. Însuși președintele Iohannis care vorbește puțin, dar se contrazice des, l-ar vrea acum în fruntea unui viitor guvern. A spus-o la ședințele de consiliere maritală cu public că nu vrea să distrugă cuplul președinte premier tehnocrat și că l-ar vrea din nou la Palatul Victoria. Zilele trecute a adăugat un accent important. Dacă nu va exista majoritate în parlament, premierul viitorului cabinet va trebui să aibă apartenență politică. Adio, tehnocrație! Mulți consideră că, în felul acesta, lui Dacian Cioloș i se arată ușa PNL, să intre în politică. Acesta a spus însă, nu odată, că nu intenționează s-o facă și că, dacă vreun membru al executivului vrea să intre în lupta politică, e liber s-o facă luându-și concediu pe termen nelimitat de la ministerul pe care-l conduce. A-i cere să intre în politică e un fel de a-i trage preșul de sub picioare. Intrarea lui în partid ar fi un salt mortal fără plasă: poate că o cădere l-ar lăsa viu pe scena politică, viu dar infirm pentru multă vreme, târându-se ca Victor Ciorbea prin periferia vieții publice. Astfel că este posibil ca Alina Gorghiu să aibă o șansă nesperată la Palatul Victoria, odată înlăturați toți aspiranții de serviciu (Mihai Ungureanu, Cătălin Predoiu, Vasile Blaga, Dacian Cioloș). La urma urmei, nici când a candidat la șefia partidului nu i se dădea vreo șansă. Până a scos-o Klaus Iohannis la o cafea chiar înaintea votului. Numai vorbe bune avea de spus despre ea, vorbăreț ca niciodată.

De astă dată, nu are mare lucru de spus despre cel cu care a lăsat-o să împartă cârma partidului. Vasile Blaga l-ar fi sunat înainte să meargă la DNA. Să plângă pe umărul său ori să ceară ajutorul? Nu știm dacă a fost un gest de iubire sau o încercare de trafic de influență. Pentru a afla ce a fost, dacă vom afla vreodată, mai trebuie să așteptăm mult. Președintele are o scuză pentru încetineala sa: știe că, dacă stă suficient pe malul unui râu, va vedea curgând la vale capetele dușmanilor. Încearcă să-și convingă electoratul că nu ar putea cu mișcările sale calculate și lente, să se ocupe de trucul înlăturării lui Vasile Blaga sau al lui Ungureanu de la Serviciul de informații externe, nu are ambiții de președinte jucător, și acest efort îi ocupă mare parte din timp. Chiar dacă stă pe un mal frumos așteptând viitura de adversari compromiși, ar trebui să fie neliniștit de cel care taie capete în amonte. Nu cumva o să ajungă la el coborând pe firul apei? Va afla către sfârșitul lui octombrie, când se va rejudeca procesul pentru casa din Sibiu pe care, se spune, familia Iohannis a cumpărat-o în condiții suspecte. Atunci președintele va vedea dacă e adevărat că nu te poți spăla în apele aceluiași râu de două ori decât dacă se varsă în mlaștina politicii.

XS
SM
MD
LG