Linkuri accesibilitate

Pur şi Simplu

Campioană a două țări


Natalia Valeeva este multiplă campioană mondială și europeană, premiantă a Jocurilor Olimpice, unul dintre cei mai titrați sportivi din istoria modernă a tirului cu arcul. Născută lângă Tiraspol, și-a început impresionanta carieră la sfârșitul anilor ’80 în URSS, a reprezentat apoi CSI, Republica Moldova, după care - Italia, unde locuiește de 20 de ani, la Modena. S-a mutat când s-a căsătorit cu un cetățean italian, sportiv și el, campion al Italiei la tir cu arcul la începutul anilor ’90. Au făcut cunoștință la competițiile internaționale. Mai târziu, soțul său a renunțat la sport. Natalia și-a continuat cariera. Însă nu a mai reprezentat Republica Moldova, ci Italia. Ce face astăzi arcașa Natalia Valeeva și ce o mai leagă de locurile unde s-a născut și și-a început cariera vedeți în reportajul realizat de Mihaela Gherasim.

XS
SM
MD
LG