Linkuri accesibilitate

Atunci când Ronald Reagan a numit URSS „imperiul Răului", stânga bien pensante s-a grăbit să-l anatemizeze şi să-l persifleze. După câțiva ani, ideologul perestroikăi, Aleksandr Iakovlev, spunea acelaşi lucru, recunoscând că Marele Experiment fusese întemeiat pe violență, minciună, duplicitate şi teroare. O spuseseră, fireşte, Ivan Bunin şi Boris Souvarine, Arthur Koestler şi George Orwell, Andrei Siniavski şi Aleksandr Soljenițîn, Andrei Saharov şi Elena Bonner, dar acum sentința venea din sanctum sanctorum, din inima aparatului ideologic al partocrației totalitare bolşevice. Vladimir Putin este azi moştenitorul autocrației țariste, al misticismului pravoslavnic, al mesianismului bolşevic şi al imperialismului velicorus dintotdeauna. Un cocktail pernicios menit să galvanizeze pasiuni şi să mobilizeze nostalgii în favoarea unui proiect anti-occidental, anti-liberal şi anti-democratic. Esența putinismului este una resentimentară, similară celei a bolşevismului şi a fascismului. Am scris pe acest subiect împreună cu Marius Stan şi am fost anatemizați de ambasadorul extraordinar şi plenipotențiar al Federației Ruse la Bucureşti, dl. Oleg Malginov. Ne menținem amândoi diagnosticul din acel articol: Există o ispită fascistă la Kremlin!

Pentru țarul kaghebist Vladimir Vladimirovici, năruirea URSS a fost cea mai gravă catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea. De fapt, cum a scris Boris Souvarine, unul dintre primii mari apostați ai comunismului, chiar acronimul URSS conținea, în cele patru litere, patru minciuni: Uniunea Sovietică nu a fost una reală, republicile nu erau republici în sensul de res publica, sovietele (consiliile) fuseseră de multă vreme golite de orice conținut democratic, iar socialismul proclamat oficial era unul al celei mai rigide stratificări sociale. Niciodată şi nicăieri nu a fost clasa muncitoare mai exploatată ca în regimurile în care se afla, pasămite, la putere.

Sistemul s-a întemeiat pe dominația nomenclaturii de partid şi de stat. Existau grupuri şi sub-grupuri nomenclaturiste, toate acestea beneficiau de un formidabil angrenaj al privilegiilor. Regimul nu putea oferi bunuri de larg consum, se întemeia pe producția mereu crescândă de arme. Totalitarismul sovietic a fost unul stratocratic, cum au demonstrat Cornelius Castoriadis şi Claude Lefort. Era militarist în însăşi esența sa, nu putea fi altfel.

URSS a exportat modelul bolşevic în statele numite „democrații populare". Evident, acest pleonasm era doar un camuflaj retoric pentru a justifica impunerea terorismului ideologic şi colonizarea țărilor din Europa de Est şi Centrală. Moscova, cu ale ei şcoli de partid, a devenit Mecca educațională a comunismului global. Activiştii din țările satelizate absorbeau acolo dogmele leniniste, deveneau militanți ai proiectului revoluționar planetar. Din România au plecat să învețe doctrina leninistă personaje precum Nicolae Ceauşescu, Constantin Dăscălescu, Ilie Verdeț, Ion Iliescu şi atâția alții. Vorbim de sute, chiar mii de activişti pentru care Rusia sovietică a devenit a doua, ori chiar prima, patrie. Nu conta la ce facultate studiau, educația sovietică era una complet impregnată ideologic. Nu e de mirare că şi azi există foşti studenți la universitățile sovietice care suspină după timpurile „romantice" ale juneții lor moscovite ori leningrădene.

Nu se poate nega că unii dintre cei care au urmat studiile în URSS vor fi descoperit acolo ceea ce a fost marea înşelătorie a comunismului de tip leninist. De pildă, un Alexander Dubček, liderul reformist din perioada Primăverii de la Praga. Dar acestea au fost excepțiile de la regula devotamentului necondiționat pentru linia moscovită. Până la sfâriştul zilelor sale, Ceauşescu l-a admirat pe Stalin. Anti-sovietismul său, asemeni celui al mentorului Gheorghiu-Dej, era unul instrumental şi oportunist. În fapt, Dej şi Ceauşescu erau anti-hruşciovişti, repudiau ideea demolării cultului lui Stalin şi efectele liberalizante ale acestei ofensive.

Sovietismul a fost o formă mentală, iar formele mentale nu dispar spontan. Jurnalista Masha Gessen are dreptate: marea eroare a lui Boris Elțîn a fost renunțarea la procesul împotriva autorilor loviturii de stat din august 1991. Un asemenea proces ar fi fost unul al instituțiilor vitale ale sistemului, în primul rând PCUS şi poliția secretă (KGB). Eşecul decomunizării a fost cauza principală a resurecției sovietismului în versiunea putinistă. Istoria este din nou falsificată, memoria este cauterizată, s-a revenit la temele celei mai obscene propagande belicoase. A ignora acest lucru, a-i atribui lui Putin intenții onorabile, a denigra lupta democraților din Ucraina pentru suveranitate politică şi națională, sunt tot atâtea invitații la capitulare. Vladimir Putin mizează pe două lucruri: abulia şi amnezia Vestului. La peste şaptezeci de ani de la înfrângerea nazismului, trebuie să i se reamintească lui Putin că Occidentul nu s-a mobilizat împotriva lui Hitler doar pentru a-i îngădui lui Stalin şi urmaşilor săi să-şi îndeplinească extravagantele planuri. Valorile antifascismului democratic coincid cu acelea ale anticomunismului civic-liberal, deci ale anti-totalitarismului.

XS
SM
MD
LG