Linkuri accesibilitate

Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu

Cum era de așteptat, guvernul Filip și-a asumat răspunderea pentru decizia de a transfera furtul miliardului pe umerii populației. Frauda bancară va fi plătită de cetățeni, timp de 25 de ani. Premierul a justificat această măsură prin nevoia semnării rapide a unui acord cu FMI. Asemenea soluții extreme sunt aplicate, probabil, și în alte țări, dar cu o deosebire majoră: ar trebui să existe condiții obiective, cum ar fi, de exemplu, o calamitate naturală, un război, o epidemie în masă sau altă catastrofă de acest fel. Condiția obligatorie și esențială pentru adoptarea unor măsuri impopulare este încrederea. Oamenii pot să înțeleagă și să accepte niște sacrificii când le-o cer niște lideri care nu-i mint. Credibilitatea, onestitatea oferă dreptul moral oamenilor politici să facă apel la o mobilizare națională în numele unui scop nobil, și exemplul cel mai relevant în această privință este „taxa de solidaritate” pe care germanii o achită pentru reconstrucția landurilor estice (fosta RDG), prădate și lăsate în paragină de comuniști. Valoarea acesteia în 2016 constituie 5,5% din impozitul pe salariu.

Or, nu este cazul Republicii Moldova. La noi, cataclismul pentru care se solicită solidaritatea populației a fost provocat chiar de clasa politică și de instituțiile statului pe care aceasta le controlează, sufocându-le cu ordine date la telefonul scurt, cu „argumente” în plic sau cu amenințări de tot felul. S-a creat o falie adâncă între politicieni și popor. Recuperarea miliardului nici măcar nu a început, ancheta este o farsă, audierile învinuiților se țin cu ușile închise. Gravă eroare! O guvernare cinstită și o justiție independentă, fără schelete în dulap, ar avea tot interesul să facă public acest proces: ar obține un important câștig de legitimitate.

Că e o mascaradă ne-o demonstrează atitudinea justiției față de Ilan Shor. Figurant principal în raportul Kroll în chestiunea fraudei bancare, când martor, când învinuit, acest personaj funambulesc se bucură de o suspectă protecție din partea instituțiilor statului. De când s-a deschis dosarul miliardului furat, Shor a tot făcut mărturisiri despre mita pe care a dat-o… cu vagonul, am spune. Pentru că cele 250 de milioane de dolari nu ar încăpea deloc într-o geantă diplomat. Și atunci unde-i „vagonul”? Există probe, există filmări? Au circulat pe net tot felul de filmulețe cu scene intime ale unor politicieni cândva influenți, dar nimeni n-a făcut un video, o fotografie cu acele acte de corupere, nu există nicio secvență cu vagonul de dolari al lui Shor. Între timp, „mituitorul” a fost ales primar de Orhei, presa l-a surprins făcându-și bagaje pe care le trimitea la Moscova sau pe unde mai are reședințe. Shor poate organiza oricând manifestații de protest cu mii de oameni întru susținerea sa, inspiră poeme care îi laudă virtuțile și chiar și-a lansat un candidat la președinție!

Opoziția antisistem a criticat aspru guvernul Filip pentru această decizie, afirmând că de fapt nu vrea să-i găsească pe vinovații de furtul miliardului, ci invocă o „scuză” convenabilă: acordul cu FMI. În parlament, socialiștii au depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului. Mulți văd însă inițiativa PSRM ca pe un simplu joc de glezne, pentru că Dodon ar fi, în realitate, candidatul mascat al lui Plahotniuc, căruia i se permite în acest fel să-și mai crească procentele în sondaje.

O opinie oarecum separată a formulat Iurie Leancă. Liderul PPEM consideră că înainte de a fi trecut miliardul la datorie publică – o măsură impusă de împrejurări –, guvernul ar fi trebuit să depună toate eforturile pentru a recupera banii și a-i pedepsi pe delapidatori. Înțelegem argumentele fostului prim-ministru, Iurie Leancă, atunci când acesta afirmă că dacă guvernul nu-și asuma în 2014 garanțiile bancare, 500 de mii de depunători și-ar fi pierdut economiile, iar sistemul bancar și economia în general ar fi intrat în colaps. Orice guvern și orice premier în acea situație ar fi procedat la fel. Întrebarea pe care ne-o punem noi și cred că și fostul premier deopotrivă este dacă guvernul de atunci ar fi reușit să facă mai multe pentru a preveni jaful bancar?...

250 de milioane de dolari reprezintă un sfert din miliardul furat. Ca să nu mai vorbim de proprietățile pe care le etalează Shor și alții de teapa lui. De ce nu ar face guvernarea o confiscare extinsă a averilor celor implicați în devalizarea băncilor? Ar putea contribui la această cauză nobilă și unii șefi ai instituțiilor de control și reglementare, mă refer la Drăguțanu, fostul guvernator al Băncii Naționale, la Gurin, fostul procuror general, și la Chetraru, actualul șef CNA, care au știut despre jaf, după cum au recunoscut ei înșiși, dar n-au mișcat un deget. Au trimis informări șefilor politici, dar semnalele lor au fost ignorate. Niște funcționari onești, care văd că se produce o monstruoasă devalizare a finanțelor statului, iar conducerea de vârf nu întreprinde nimic, ar fi trebuit să facă publice aceste informații – era periclitată siguranța națională! – și să-și dea demisia de onoare, pentru a avea conștiința împăcată. Nimic din toate acestea nu s-au întâmplat, dimpotrivă: complicitatea sau pasivitatea le-a fost elogiată la retragere – cazul lui Gurin și Drăguțanu. Oamenii și-au făcut datoria, e drept că nu față de țară, ci față de patronii lor politici. Dar ce contează?...

Nimeni dintre marii actori ai jafului bancar nu este tras la răspundere. Filat a fost condamnat într-un alt dosar. Platon, înțelegem, este cercetat în chestiunea spălării miliardelor de dolari rusești în băncile din Moldova. Iar pe Vladimir Plahotniuc, pe care cei incriminați, dar și alți martori, îl indică drept principal beneficiar al furtului miliardului, procuratura nu-l invită nici măcar la un ceai. Aici se termină independența și curajul instituțiilor moldovenești. În lipsa unor acțiuni în justiție, au apărut pe Internet niște documente referitoare la afacerile ilegale patronate de oligarh și diverse sume de bani – 800 de mii de dolari în total –, pe care acesta le-ar fi dat unor judecători în schimbul unor hotărâri favorabile în instanță. O intoxicare?... Unele personaje de pe listă au negat că ar fi luat vreun ban, altele n-au răspuns la telefon. „Coordonatorul”, ca de obicei, nu este de găsit pentru a confirma sau infirma aceste dezvăluiri.

Când există o atât de mare neîncredere în justiție și-n autoritățile statului în general, ne întrebăm: de ce să plătească poporul? Cu cât a contribuit actuala putere la creșterea nivelului de viață a moldovenilor ca să le pună în cârcă o asemenea povară – un miliard de dolari furat de hoții „cu gulerașe albe” –, sau tarife umflate la curentul electric și la încălzire? Ce reforme îndrăznețe a pus în aplicare, câte investiții a atras în economie, câte locuri de muncă a creat, ce a făcut pentru a opri exodul populației, pentru a dezvolta Medicina și Educația, încât să pretindă acum noi taxe și noi scumpiri?...

Chiar și un popor „mioritic” ca moldovenii, în general docil și loial față de orice stăpânire – o veche și păguboasă meteahnă națională! –, își dorește cu ardoare un lucru: dreptate. Dacă nu le faci oamenilor dreptate, dacă nu arăți că îi respecți, că le iei în seamă dorințele și păsurile, nu le poți cere sacrificii într-un moment greu. Aceasta mi se pare tema majoră a campaniei electorale.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG