Linkuri accesibilitate

Care sînt rezultatele primei dezbateri electorale Hillary Clinton - Donald Trump


Corespondența zilei de la Wahsington.

Depinde la ce post de televiziune ne uităm. Din perspectiva unui analist serios și sistematic, firește că Hillary Clinton a fost mai articulată și a venit cu argumente mai solide.

Ea a pregătit dezbaterea riguros și asta s-a vazut. Dar de aici încolo începe paradoxul candidaturii lui Donald Trump, care face ca deznodămîntul acestei curse să fie foarte greu de anticipat.

Dacă un candidat obișnuit la președintie ar răspunde la o întrebare din care rezultă ca nu ar fi plătit impozite, spunind „asta înseamnă că sînt destept”, așa cum Trump a facut ieri, acel candidat ar fi terminat politic și momentul respectiv ar rămâne în cărțile de istorie ca unul de mare cotitură, o eroare uriașă.

Dar din cele întimplate în preliminariile alegerilor prezidențiale americane știm că Donald Trump a făcut zeci de astfel de „gafe” și totuși a cîștigat.

Pînă acum cel puțin, lui nu pare să i se aplice logica electorală. Deci întrebarea care se pune este cum interpretează alegătorii încă nehotărîții cele întîmplate.

Trump a început mai bine dezbaterea și s-a controlat mai ales cît a fost vorba despre economie și comert, temele sale favorite.

Dar pe măsura ce dezbaterea a înaintat, replicile pregatite de campania lui Clinton, ajutate și de întrebări care vizau declarații anterioare controversate ale lui Trump, au început să-l destabilizeze pe candidatul republican, care a redevenit pe alocuri personalitatea volatilă și necontrolată cu care ne-a obișnuit.

E posibil că această dezbatere să nu fi modificat opțiunile celor ce inclinau de-acum într-o direcție sau alta, pentru că nu a avut momente memorabile.

Dacă e să ne luăm după un sondaj la cald făcut de CNN, majoritatea nehotărîților cred că Clinton a cîștigat acest duel electoral, deși astfel de eșantioane sînt de multe ori neconcludente.

Hillary Clinton se exprimă ca un politician experimentat. Rămâne de vazut însă dacă acesta este un an al revoltei anti-sistem, în care alegătorii sînt de parerea lui Trump ca ea are experiență, dar că tocmai tipul asta de experienta îngrijorează, din cauza absenței rezultatelor.

Ceea ce analiștilor poate să li se pară volatilitate la Trump, izvorită din lipsa de substanță, la oameni obișnuiți se poate traduce prin exprimare directă a unui om ca ei, mai puțin cizelat politic, dar de acțiune.

Zilele următoare ne vor arata în ce direcție se va înclina balanța după prima dezbatere.

XS
SM
MD
LG