Linkuri accesibilitate

Igor Boţan: „Dacă suntem cetăţeni şi avem aspiraţii pro-europene, trebuie să ne comportăm ca şi cetăţeni europeni”


Punct de vedere săptămânal în dialog. Astăzi despre misiunile internaționale, și nu numai, de monitorizare a alegerilor.

Europa Liberă: Misiunile de observatori acreditate la alegerile din Republica Moldova pot fi comparate acestea cu naşul căruia din politeţe îi dăm crezare, dar nu facem neapărat tot ce spune el?

Igor Boţan: „Noi trebuie să înţelegem foarte clar că aceste misiuni de observare, în special în spaţiul postcomunist, au apărut după destrămarea sistemului comunist. Şi aceste misiuni, care se desfăşoară preponderent sub auspiciile OSCE şi ale Consiliului Europei, sunt un factor important de a încredinţa opinia publică că alegerile sunt libere şi corecte. Dar trebuie să înţelegem că după 25 de ani rolul acestor misiuni s-a cam diminuat, pentru că înţelegem că 25 de ani de tranziţie e prea mult. Iar ţări precum Republica Moldova, care este asociată cu Uniunea Europeană, să fie permanent sub monitorizare, acest fapt este un indicator că lucrurile nu merg bine în această ţară.”

Europa Liberă: Dar atunci când aceste misiuni de monitorizare pleacă de aici cu concluzia că alegerile au fost parţial libere sau parţial corecte de la aceasta ce se schimbă? Arată cu degetul la obraz şi spun: „Ruşinică”? Și?

Igor Boţan: „Nu, aceste aprecieri pe care le dau misiunile de observare internaţionale sunt foarte importante, pentru că ele vin nu doar ca o notă pentru modul în care au fost organizate alegerile, ci şi cu recomandări foarte-foarte clare ce are de făcut ţara respectivă. În Republica Moldova am avut foarte rar alegeri care au fost calificate libere şi corecte. De exemplu, scrutinul din februarie 2001 a fost unul dintre cele mai bune. Trebuie să înţeleagă opinia publică că la ultimul scrutin parlamentar din 2014 misiunea OSCE nici nu a dat notă alegerilor ca fiind libere sau corecte, sau parţial libere. Şi acest lucru s-a întâmplat pentru că au existat abateri considerabile de la normele bunelor practici, a fost pentru prima oară eliminat un concurent electoral din alegeri, până la urmă, nu s-a demonstrat vinovăţia acestui concurent. Deci, avem o reprezentare distorsionată a Parlamentului. De aceea, misiunile sunt foarte-foarte atente, atunci când pun astfel de note.”

Europa Liberă: Şi ce dacă? Aceasta e întrebarea mea. Dacă regimul politic a luat o notă proastă la scrutinul precedent, a fost exclus cumva din Consiliul Europei, din OSCE?

Igor Boţan: „Nu, astfel de măsuri nu se aplică. Dar aceste misiuni sunt un fel de suport atât pentru autorităţi, cât şi pentru cetăţenii Republicii Moldova. Cetăţenii Republicii Moldova, dacă se mândresc cu faptul că ţara noastră a devenit asociată la Uniunea Europeană, trebuie să întreprindă măsuri, mă refer la organizaţiile civice, la partidele politice care au interes să monitorizeze procesul electoral, să se activeze, să citească aceste recomandări ale OSCE şi Consiliul Europei şi să nu admită ca alegerile să fie proaste, să fie distorsionată reprezentarea, trucată.”

Europa Liberă: Domnule Boţan, şi ce dacă? Recomandările sunt bune pentru cineva care are obrazul subţire. Pentru cel cu obrazul gros contează mai puţin această ruşinică. Ei continuă să dea cadouri electorale, continuă să amestece ştirile electorale cu cele de eveniment şi continuă, de fapt, să facă o fraudă electorală despre care au mai vorbit misiunile acestea de observare, care au constatat că adevăratele fraude nu se fac la urna de vot, ci cu mult înainte de ziua votării.

Igor Boţan: „Eu sunt de acord cu dumneavoastră, dar, iarăşi, se referă la noi, la calitatea noastră cetăţenească. Dacă după alegerile din 2014, în general, nu ni s-a dat notă, pentru că au fost foarte proaste, după cazul cu eliminarea unui concurent electoral, imediat a urmat anunţul că am fost furaţi de un miliard. Deci, acest Parlament, care a venit după alegerile din 2014, trebuia cumva taxat de către alegători. Acum alegătorii din această ţară, cetăţenii, au o anumită experienţă, ei trebuie să tragă concluzii şi să decidă dacă mai susţin partidele care au procedat aşa cum au procedat în 2014, în 2015 şi le dau creditul acesta de suport.”

Europa Liberă: În sfârşit, am înţeles. Adică, acesta e diagnosticul, e examenul medical, dar nicidecum nu farmacia care oferă imediat şi remediul?

Igor Boţan: „Corect. Metafora dumneavoastră este binevenită. Aşa este, este ţara noastră suverană, ei ne respectă, internaţionalii, suveranitatea, iar noi, dacă suntem cetăţeni şi avem aspiraţii pro-europene, trebuie să ne comportăm ca şi cetăţeni europeni. Vedem exemplul României, ne arată cât de rapid se pot organiza cetăţenii din România pentru a transmite un mesaj puternic autorităţilor.”

Europa Liberă: Dar tot România oferă un exemplu foarte concludent cât de solidari sunt senatorii care îl apără pe fostul ministru de interne ca să nu fie cercetat penal.

Igor Boţan: „Este adevărat. Şi noi vedem acelaşi lucru aici, în Republica Moldova. Numai că la noi lucrurile sunt mult mai degradate. Dar, totuşi, este misiunea cetăţeanului în această ţară să facă ordine în organele care îi reprezintă.”

Europa Liberă: Revenim la rapoarte. Ce încălcări sau inadvertenţe, sau şi mai eufemistic, neajunsuri mai are autoritatea de organizare a scrutinului, legislatorul, care sunt trecute în acest raport?

Igor Boţan: „Noi avem o mulţime de probleme care sunt strigătoare.”

Europa Liberă: Care se mută dintr-un raport în altul.

Igor Boţan: „Da. De exemplu, Registru. Prim-ministrul se mândreşte că a fost mulţi ani în fruntea Ministerului Tehnologiei Informaţiei, iar un elementar Registru al alegătorilor nu-l putem avea şi nu-l putem actualiza. Nu suntem în stare să organizăm cu suport internaţional un recensământ. Despre ce mai putem vorbi în astfel de situaţii? Sau autorităţile au promis demonopolizarea şi deconcentrarea mass-media, au avut şi o foaie de parcurs, ca să ajungă ulterior la concluzia că nimic nu s-a întâmplat, că mass-media a rămas concentrată în mâinile unei persoane care deserveşte interesele unui partid. Vedem, iarăşi, şmecheria pe care au introdus-o în Codul Electoral pentru prezidenţiale, că după ce se înregistrează toţi candidaţii poate porni şi campania electorală.”

Europa Liberă: În aparenţă, e un gest de echitate.

Igor Boţan: „Nu este un gest de echitate. Pentru că partea generală a Codului Electoral prevede foarte clar: cine are abilităţi şi capacităţi s-a înregistrat şi are acces la mass-media publică. Iar în situaţia când există partide care controlează 80% din mass-media şi face campanie politică, a propos, nu electorală, ci politică, doar acest partid, iar toţi ceilalţi sunt în expectativă până se înregistrează toţi candidaţii şi nu au, de fapt, acces la mass-media, avem o distorsionare foarte grosolană.”

Europa Liberă: Adică, e o şmecherie clară: toată lumea e ţinută la linia de start, în timp ce favoriţii se plimbă pe stadion şi împart „sămânţă de floarea-soarelui”.

Igor Boţan: „Exact. Şi mai sunt finanţate din bugetul de stat, ceea ce este strigător la cer. Tot aceste partide au distorsionat Legea privind finanţarea partidelor, pentru că Republica Moldova a primit aviz pozitiv de la organizaţiile internaţionale pentru o anumită redacţie a legii finanţării partidelor, iar în Parlament suma donaţiilor a fost ridicată de zece ori. Deci, un partid foarte bogat, care, chipurile, este de sorginte marxistă şi asociat cu internaţionala socialistă şi reprezintă muncitorii, ţăranii, intelectualii, toţi salariaţii, este, de fapt, un partid al bogătaşilor, care pot dona acestui partid, fără a face transferuri bancare aşa cum scrie norma, adună zeci de milioane de lei şi face campanie politică. Noi vedem lucruri distorsionate cu bună ştiinţă, ostentativ.”

Europa Liberă: Iar CEC are ochelari de cal.

Igor Boţan: „Iar CEC are dreptatea sa, când spune: „Domnilor, dar aşa a fost adoptată legea. Noi am oferit un proiect de lege...’.”

Europa Liberă: Din oficiu nu poate să se autosesizeze?

Igor Boţan: „CEC nu poate face nimic. CEC poate doar elabora proiecte care apoi, prin guvern, sunt înregistrate în Parlament.”

Europa Liberă: Iar faptul că s-a ajuns cu o aşa legislaţie la următorul scrutin nu cumva e un reproş la adresa CEC?

Igor Boţan: „Din câte ştiu, proiectele făcute de CEC sunt de calitate bună. Toate distorsiunile se fac în Parlament de către partidele care au interes.”

Europa Liberă: Vreau să vă mai întreb ceva: transnistrenii de la scrutin la scrutin sunt tot mai uitaţi, tot mai îndepărtaţi sau nu e adevărată impresia?

Igor Boţan: „Eu cred că guvernanţii acum se tem foarte mult de participarea transnistrenilor, pentru că era un lucru când 75% dintre concetăţenii noştri pledau pentru integrarea europeană. Acum, când această cifră a căzut până la 40%, participarea transnistrenilor ar fi o catastrofă pentru aşa-zisul curs european al guvernanţilor noştri.”

Europa Liberă: Deci, guvernarea nu este foarte interesată să-i aducă la urnele de vot?

Igor Boţan: „Dimpotrivă, are tot interesul ca transnistrenii să nu participe. Și va întreprinde, din punctul meu de vedere, absolut totul ce le trece prin minte numai ca transnistrenii să nu participe la un scrutin prezidenţial sau parlamentar şi să încline balanţa spre integrarea euroasiatică.”

XS
SM
MD
LG