Linkuri accesibilitate

Pe Ioan Gyuri Pascu l-am cunoscut cândva prin 1991, la începutul transmisiilor Europei Libere din Bucureşti. Îl precedase faima acumulată în anii în care a bătut cluburile studenţeşti, cântând, jucând şi râzând.

Drumul până acolo nu a fost uşor. A eşuat în încercarea de a intra la Institutul de artă dramatică din Sfântu Gheorghe, a lucrat ca strungar câteva luni, a cântat cu trupe obscure de rock alternativ făcând, spunea el, o “a treia şcoală”. A dat apoi examen de două ori la Facultatea de filologie din Bucureşti pentru a fi acceptat, în cele din urmă, la Cluj, unde a intrat în rândul lumii. În rândul lumii comice şi nebune de râs. Grupul de umor (teatru studențesc) Ars Amatoria şi fiii din care a făcut parte în perioada comunistă era un fel de legendă vie a rezistenţei prin umor şi muzică la dictatură. Ars Amatoria, de care s-au legat nume grele de ieri şi de azi ca Ioan Buduca, Ioan Groşan, Radu G. Ţeposu şi Emil Hurezeanu, îşi câştigase şi o importantă notorietate prin suculentele pagini de umor apărute în “Viaţa Studenţească” şi aiurea. Au petrecut împreună sfârşitul lumii comuniste, cu explozii de râs ireverenţios faţă de încercările emanaţilor revoluţiei să facă pe democraţii.

Alături de Toni Grecu, Gyuri era sufletul comediei caragialiene a erorilor, slăbiciunilor şi imposturii din acea perioadă. Către sfârşitul anilor 1980 Gyuri s-a alăturat grupului umoristic Divertis, a cărui inimă şi voce caldă a devenit, dând de multe ori tonul hohotelor stupefiate de râs faţă de prostia, urâţenia, obtuzitatea şi ifosele politicienilor de modă mai veche sau mai nouă. Securitatea ajungea de multe ori pe locul doi în cursa cu obstacole făcută de grupul Divertis prin centrele universitare. În anii 1990, realizau, printre altele, o emisiune de umor de sfârşit de săptămână pentru Europa Liberă iar membrii grupului ne vizitau destul de des în înghesuitul apartament din strada Drobeta unde aveam redacţia şi studioul, pentru a înregistra porţii de multe ori insuportabile de râs şi a ne descreţi puţin frunţile. Erau un amestec de Lache şi Mache, Mitică, Teodor Mazilu şi Monty Python care a marcat decisiv, alături de revista Caţavencu (cu care, o vreme, unii membri ai grupului Divertis şi-au împletit destinul) starea de spirit a acelei perioade tulburi.

În vreme din urmă, umorul subţire şi subtil a trebuit să facă loc spiritului grosolan al epocii care a invadat ecranele televiziunii, scenele şi paginile de ziar. După un divorţ românesc de grupul în care s-a consacrat, Ioan Gyuri Pascu a încercat, după ani de zile, să resusciteze brandul Divertis sub numele de Land of Jokes şi, mai apoi Distractis însă viaţa noilor grupuri umoristice a fost scurtă şi lipsită de istorie.

Ioan Gyuri Pascu s-a întors tot mai des la iubirea dintâi, muzica, înregistrând peste zece albume din 1992 până azi.

A scris şi literatură mistică şi s-a refugiat nu odată în teatru şi film, de care s-a simţit toată viaţa atras. În 2010 a avut un atac cerebral. Trecea printr-o perioadă a vieţii, care a însemnat prea multe renunţări pentru un om obişnuit să funcţioneze mereu cu motoarele la maxim.

Moartea i s-a tras tot de la inimă. În zorii zilei de 26 septembrie, obosită de atâta viaţă şi râs, inima lui s-a oprit.

Cândva, spunea premonitoriu: „Mie nu-mi e teamă, ştiu că un sfârşit înseamnă un început. Nu ne mai e permis să spunem 'nu ştiam...'. Să vedem viaţa cu ochelari de cal, să trăim în ignoranţă. Trebuie să înţelegem că menirea noastră, drumul nostru pe pământ este de a reface legătura cu Divinitatea, cu Dumnezeu.”

Însă indiferent cât de pregătit era el de lecturile şi meditaţiile spirituale în care-şi găsise liniştea ultimilor ani de viaţă, dispariţia lui a înnegurat sufletele celor care ar mai fi avut atâta nevoie de pofta lui de viaţă.

Râsul şi muzica lui ne vor lipsi, în această lume încurcată şi tensionată.

XS
SM
MD
LG