Linkuri accesibilitate

UE va relua finanțarea Republicii Moldova numai după ce Chișinăul semnează un acord de colaborare cu FMI


Comisarul european Johannes Hahn
Comisarul european Johannes Hahn

Conducerea Fondului Monetar Internațional ar urma sa discute la începutul lui octombrie un eventual acord cu R.Moldova

Uniunea Europeană este gata să reia finanțarea Republicii Moldova doar dacă autoritățile de la Chișinău vor avansa pe calea reformelor și vor semna un Acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional (FMI), a declarat, luni, comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, aflat într-o vizită de o zi de documentare la Chișinău.

„UE așteaptă acum de la Republica Moldova fapte concrete: lupta împotriva corupției, reforme în audiovizual, investigarea furtului miliardului, colaborare cu societatea civilă”, a afirmat Johannes Hahn. „UE rămâne determinată să susțină Republica Moldova, dar așteaptă rezultate concrete”, a mai spus oficialul, citat de Radio Chișinău.

„Vom relua susținerea financiară după semnarea Acordului cu FMI. Sperăm ca FMI să ia o decizie favorabilă în privința Republicii Moldova în octombrie”, a declarat comisarul european, insistând ca autoritățile moldovene „să se concentreze acum pe implementarea reformelor”.

Este a doua vizită a lui Johannes Hahn la Chișinău în calitate de comisar european, prima având loc pe 6 noiembrie 2014.

Previous Next

XS
SM
MD
LG