Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămânii politice românești

Unii spun că aşa sunt românii: s-au obişnuit cu durerile, cu boala, cu neputinţele vârstei lor milenare şi nu mai vor să renunţe la ele. Şi nici să se vindece de eternul rictus mioritic. Astfel, toate ideile existente în spaţiul public sunt versiuni infinitezimal diferite ale aceleiaşi jelanii: omul este sub vremi, capul plecat de sabie nu-i tăiat, cine nu vede, n-aude şi tace are o mie de ani pace. Alţii spun, dimpotrivă, că este un cerc vicios şi epidemic. Că românii se supun pentru că sunt programaţi s-o facă: de şcoală, de legi, de istoria imediată. În felul acesta ajung să se teamă de orice implicare, să fugă de realitate şi istorie. Să fie spectatori şi cobai.

Politicianul care afirma plin de tupeu că alegătorii obişnuiţi nu au de ales şi, de vor vota, tot pe listele partidelor vor fi nevoiţi să-şi pună ştampila era un fin cunoscător al realităţii electorale. Propaganda a profitat mereu de oamenii aflaţi sub vremi, cu capul plecat să nu-l taie sabia, surzi şi muţi la nedreptăţile care se petreceau în faţa lor. Aşa şi-au impus partidele agenda şi oamenii. Cumva însă, din spatele haosului care domină opinia publică, foarte preocupată de vedete în tot ce au ele mai intim, de la lenjerie, la radiografia soţiei după o ceartă conjugală, răzbat adevăratele probleme, de multe ori deturnate şi desfigurate.

Protestul declanşat de fostul premier interimar Gabriel Oprea, om bun la toate pentru toate guvernările din 2008 încoace, conţine şi ocultează, de fapt, scandalul împotriva imposturii care a contaminat establishment-ul la toate palierele. Protestatarii nu sunt indignaţi doar de modul nedemn în care s-a comportat Oprea după ce unul dintre poliţiştii din coloana oficială a fostului demnitar a murit în circumstanţe neclare, dar în mod evident provocate de ordinele venite de sus, ci şi de eternizarea acestui personaj în toate formulele guvernamentale, în convieţuire armonioasă şi reciproc avantajoasă cu toate partidele. Protestatarii sunt preocupaţi de faptul că impostura şi incompetenţa sunt principalii vectori ai istoriei recente. Că le regăsim la toate palierele: în educaţie, economie, politică sau sănătate.

Oprea este un erou al vremurilor noastre, creat din nimicul vieţii politice, ca un Golem de ţărână şi resturi fosile, cu biografia plină de amprentele creatorilor săi din subsolurile puterii. Este demonstraţia deplină că valoarea, onoarea, demnitatea şi competiţia nu sunt cuvinte româneşti, şi că orice ai face să le naturalizezi este inutil, uneori periculos şi chiar ridicol. Concursurile, licitaţiile şi examenele sunt organizate de ochii lumii, poveştile de succes se improvizează pe sub masă, reuşitele economice sunt nişte ficţiuni rezultate doar din interesele interlope ale aristocraţiei fiscale.

Ca Oprea sunt mii, zeci de mii de politruci, intermediari, debarasori şi oameni de bine cocoţaţi pe toate ramurile copacului-animal de la protozoarele din consiliile locale şi judeţene, la vertebratele prădătoare de la centru. Accidente ca acela care l-a omorât pe Bogdan Gigină nu fac decât să dezbrace de faţa umană mutrele şi caracterul celor care ne conduc. Astfel că, în vreme ce Oprea era protejat de complicii săi din Senat şi spălat de păcate în apele tulburi ale Parlamentului, prea puţini au ieşit să protesteze şi mulţi dintre cei puţini s-au mulţumit să-şi facă selfiuri cu jandarmii şi cu Casa Poporului. Iluminaţia Bucureştiului nocturn dă bine pe paginile de socializare.

E vorba, în mare măsură, de cei care au protestat şi în urma tragediei din Clubul Colectiv. Între timp, s-au rărit: indignarea i-a obosit, i-a consumat, i-a blazat. La urma urmei, ieri ca şi acum un an ar fi ieşit să protesteze împotriva aceloraşi politicieni, din aceleaşi motive, cu aceleaşi rezultate. Unii dintre vechii protestatari şi-au căutat destinul în altă parte, alţii au renunţat convinşi că definiţia prostiei este să repete maniacal aceleaşi proteste, sperând să obţină alte rezultate. Unii mai au ceva speranţe, spunând că anul de tehnocraţie a risipit cumva invulnerabilitatea politicienilor, accesul la banii cu care-şi cumpărau influenţa şi imunitatea. De altfel, chiar şi parlamentarii au dat un pas înapoi ca să ţină ritmul cu tangoul electoral. Par să-şi fi spus că, dacă nu le mai pot da alegătorilor găleţi şi tricouri electorale, le pot face cadou capul lui Oprea. Să aibă cu ce se juca o vreme, până după alegeri, să-i ţină ocupaţi. Astfel că, după ce au votat prima dată secret împotriva retragerii imunităţii, acum promit cu cinism că vor vota pentru ca Oprea să dea socoteala în justiţie, chiar dacă regulamentele parlamentare nu permit reluarea votului.

Cu un gest teatral, Oprea însuşi s-a re-pus la dispoziţia colegilor, să-i voteze din nou imunitatea, deşi se jură că nu fură. Omul nici nu se consideră vinovat. La urma-urmei, cine l-a pus pe poliţist să circule noaptea, pe drumul acela prost luminat, să dea cu motocicleta în gropi? Nesimţirea lui Oprea este sinceră şi justificată de legi. România este ţara în care justiţia, la care toţi se uită cu speranţă, dă doar pedepse cu suspendare pentru ucigaşii de pe şosea iar pe cei din fotoliile ministeriale nici nu se mai oboseşte să-i judece. O fostă celebritate fotbalistică a primit zilele trecute un an şi patru luni cu suspendare, pedeapsă ( sau premiu?) că a omorât un bărbat şi i-a schilodit copiii. O altă mare glorie a micului ecran a omorât trei oameni şi a handicapat un al patrulea fără a face o zi puşcărie. Mai mult, acum vrea să ne facă să râdem cu comicăriile lui. Legea e înţelegătoare cu conducătorii inconştienţi, fie ei şoferi, fie prim-miniştri. De aici şi confuzia lui Oprea care nu înţelege de ce ar fi el responsabil de accidentul altuia. L-a pus chiar şi pe fiul său să dea o replică pe pagina de socializare, să mişte sufletul public. O modalitate lipsită de subtilitate şi omenie de a-i răspunde mamei poliţistului omorât la datorie din prostia şefului. Aceasta evoca, la un an de la accident, momentul în care şi-a văzut fiul întins pe dalele de la Morgă. Dincolo de durerea intensă şi imediată a unei mame doborâte de pierderea fiului, această imagine pare să evoce simbolic lecţia de anatomie la care este supusă România de incompetenţa, nepăsarea, foamea infinită a celor care o conduc. Şi Gabriel Oprea, şi cei care-l apără au reacţionat ca nişte maşinării fără obraz şi suflet, cărora li se văd şuruburile când fac o grimasă. Mamei i s-a reproşat că face politică pentru că-şi plânge fiul şi, spunea un binecunoscut spălător de schelete politice, ar fi putut fi mai discretă. La urma-urmei, şi jalea are o limită de la care începe să semene a cerşetorie publică. Astfel că Oprea a avut alibiul perfect să-şi pună fiul să-i plângă de milă şi să-l jelească pentru a înmuia inima publicului cititor de Facebook. Cerşetoria lui a fost aplaudată de formatorii, pardon, deformatorii de opinie, nu şi de cei care trăiesc lipiţi de pereţii internetului. Acest public era preocupat să organizeze manifestaţii virtuale de protest şi să le spună oamenilor să se adune în centrul marilor oraşe. Ca de obicei, mulţi au rămas hipnotizaţi de calculatoare şi au uitat de miting, dar politicienii ştiu că pentru fiecare om prezent la manifestaţie sunt alţi o mie adormiţi, dar furioşi. Adormiţi, da' mulţi!

Capacitatea partidelor de a secreta diverşi Oprea este infinită. Pe banda de producţie se află deja mii de exemplare în diverse stadii de fabricare. Altele circulă deja pe culoarele politicii şi doar lipsa de atenţie distributivă a publicului îi ajută să-şi dezvolte abilităţile de servilism, rapacitate şi impostură. Ei răsar din somnul naţiunii, gata pregătiţi, cu ghearele şi cu colţii la vedere. Cei care nu cotizează la partid, dar şi membrii simpli, sunt victimele sigure ale acestor făpturi solzoase gata să dea iama în mioriţele electorale. Iar acestea, amnezice, le întind covoare de flori, că tot “n-au de ales” decât animalele politice de pe listele electorale.

Consultaţi biografiile şi declaraţiile de avere şi interese ale candidaţilor, urmăriţi-le biografiile până în subsolurile serviciilor secrete sau ale familiei de partid: veţi descoperi că singurul lucru care deosebeşte partidele este firma de la intrare. Eventual un slogan inventat de agenţii publicitari să vândă mai bine detergenţii politici. Dacă e să ne luăm după rapoartele Curţii de Conturi, ale fiscului şi ale Direcţiei anticorupţie, toate partidele sunt într-o măsură mai mare sau mai mică, grupuri infracţionale, bazate pe contabilitate dublă, spălare de bani, trafic de influenţă, fals şi uz de fals. Deşi uneori sunt decapitate de procuratură, pe gâtul orfan ies două capete înfometate, gata de orice promisiune ca să supravieţuiască. Pepiniera de cadre, migraţia politică şi câteva luni la guvernare acoperă mereu deficitul de corupţie al fiecărui partid.

Probabil că altfel ar sta lucrurile dacă oamenii nu ar fi ajuns să creadă că metastazele democraţiei nu au nicio legătură cu ei, că sunt doar o problemă internă a politicii şi că ei nu pot şi nu trebuie să schimbe nimic. Undeva însă, în subconştient, oamenii îşi dau seama că fără complicitatea lor pasivă - resemnată sau interesată - nu ar fi existat niciun Oprea, nicio Udrea, niciun Tobă, Ponta sau Dragnea. Se răzbună doar incapacitatea publică de a suporta un tratament dur cu antibiotice care să-i vindece de streptococii politici. Aceste tratamente, care presupun un grad anume de durere, de responsabilitate şi de risc, sunt considerate prea obositoare şi lipsite de randament. Astfel că omul obişnuit încearcă să-şi vindece metastazele cu ceai de păpădie şi nu le permite copiilor să se vaccineze pentru că serul conţine metale grele, este experimental, importat din Kazahstan, produce autism şi în general este util doar marii industrii farmaceutice, care face astfel un ban pe spinarea spaimelor şi inerţiilor de toate zilele.

Numărul celor care nu pot şi nu vor să se vindece este tot mai mare. Se feresc de terapiile dure pentru că i-ar scoate din zona de confort şi nu le-ar mai da posibilitatea să se deresponsabilizeze. Să repete „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai...” mantra lor preferată. Se refugiază în propria ţară, evitând sistemul fiscal, politic, de educaţie sau sănătate, crezând că dacă le întorc spatele, acestea nu mai există. Dacă se implică, o fac marginal, scăpând de răspunderea istorică a realităţii, evadând apoi în trecut, în viitor sau în lumea virtuală. Prezentul este tot mai puţin.

XS
SM
MD
LG