Linkuri accesibilitate

Demonismul nihilist este o temă de filosofie morală și politică. În revista londoneză Times Literary Supplement din 5 ianuarie 2010 a apărut cronica mea la cartea Martei Petreu, „Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian” (Polirom, 2009; intre timp a apărut o noua editie lărgită). Sper ca discuția să iasă, odată şi odată, din procustianul pat al unui provincialism desuet şi să se exploreze, cu obiectivitate şi esprit de finesse, aşa cum au făcut-o de pildă Ion Vianu şi Gelu Ionescu, fenomenele de radicalism politic ca forme de „îndrăcire” a unor intelectuali de seamă din veacul XX. Adeziunea la fascism a unui Mihail Sebastian, demonstrează Marta Petreu, abjurată ori ocultată ulterior, ținea de fapt de relația pe care Hegel a văzut-o ca esențială în istoria spiritului, de recunoașterea ei, deci de dialectica stăpân-sclav. A sosit din plin timpul să analizăm fără prejudecăți participarea românească la ceea ce R. M. Albérès a numit cândva aventura intelectuală a secolului XX. O aventură din care n-au lipsit abdicările vertiginoase, visurile aberante, iluziile colectiviste, patimile extremiste, fantasmele mesianic-redemptive.

Am citit așadar pe nerăsuflate cartea profesoarei de istoria filosofiei, poetei și eseistei Marta Petreu pe tema tinereții intelectuale a lui Mihail Sebastian, a relației dintre tânărul intelectual evreu român de la Dunăre, unul dintre cele mai rafinate spirite ale generației ’27, și principalul doctrinar al extremismului revoluționar din România anilor ’20 și ’30, Nae Ionescu, seducător (la propriu și la figurat) profesor de logică și metafizică, dialectician-prestidigitator fără pereche, magician al conceptelor din specia lui Leo Naphta, personajul lui Thomas Mann din „Muntele vrăjit”. Cartea trebuie examinată în spiritul ei, care este unul al respectului pentru text, pentru surse, pentru faptele istorice, iar nu pe bază de procese de intenții, pe cât de malițioase, pe atât de dubioase. „Atacurile la baionetă”, exploziile nevrotice, nu-și au locul acolo unde se discută idei. Sebastian nu a fost un scriitor oarecare, rolul său la „Cuvântul” nu poate fi comparat cu cel al unui Ion Călugăru, spre exemplu. Tema explorată de Marta Petreu poartă asupra unuia din cele mai controversate și încă sângerânde momente din istoria politică și intelectuală a României interbelice. Mai presus de orice, Nae Ionescu a urmărit să întemeieze religia politică a ortodoxismului românesc, o filosofie colectivistă ostilă liberalismului, parlamentarismului, socialismului (fie acesta și democratic) și oricărei forme de raționalism considerat emasculant și lipsit de viață. Naeionescianismul a fost o viziune totalitară despre fenomenele politice, etice, și religioase, iar tânărul Sebastian a sprijinit această perspectivă anti-pluralistă. Modernitatea era pentru Nae Ionescu prin excelență decadentă, coruptă și corupătoare. Statul burghez era unul fals, artificial, lipsit de legitimitate. Libertățile civile erau mofturi derizorii. Se impuneau decizii rapide, necruțătoare, luate de un Conducător blagoslovit cu providențială carismă. În conflictul dintre spirit și suflet, klagesianul Nae lua partea sufletului. La un ceas când Europa părea să fi intrat în ceea ce Élie Halévy a numit „L'Ère des tyrannies”, aceste idei explozive păreau să aibă un viitor și nu este de mirare că Sebastian s-a contaminat cu patosul lor cadențat. Ceea ce este surprinzător ține de intensitatea adeziunii sale la o formulă spirituală menită să justifice cele mai aiuritoare salturi mortale politice, inclusiv recursul la violență, teroare, crimă. În acei ani de „îndrăcire”, Sebastian a fost de fapt un fanatic. S-a dedat la ceea ce Thomas Mann a numit odată extazul demonismului.

Cartea publicată la editura Polirom poate fi citită în mai multe registre: mai întâi, acela al atacului fascizant (de sorginte sorelian-mussoliniană) împotriva instituțiilor burgheze din România. Este vorba în acest caz de atracția lui Sebastian către ideile fascismului italian și chiar francez, în niciun caz către rasismul antisemit, misticismul wagnerian ori socialismul pan-germanist din care s-a născut nazismul. Mai mult, cel puțin în prima fază a „Cuvântului”, nici Nae Ionescu, personajul pentru care Sebastian nutrea o admirație nețărmurită, învecinată cu orbirea, nu era un ideolog atras de elucubrațiile rasiste. Etnicismul său meta-politic (spre a relua conceptul lui Pieter Viereck) era unul primordialist, autohtonist, grandios-teluric, fundamentalist, reacționar în sensul cel mai exact al termenului. Asemeni lui Péguy, Nae venera la patrie et les morts. Gândirea sa provenea ca orientare dinspre Joseph de Maistre și se înrudea poate cu filosofia lui Charles Maurras. Când Sebastian scrie împotriva partidelor politice (în primul rând împotriva celui liberal), el participă, alături de profesorul său, la un atac general-european împotriva spiritului democratic, parlamentar, pluralist. Să nu uităm că primul președinte al Poloniei democratice, Gabriel Narutowicz, a fost asasinat de un extremist naționalist. Moda crimei politice era contagioasă și afecta toate țările din regiune. Poziția etnocentrică a lui Nae Ionescu nu era esențial diferită de aceea a unui Roman Dmowski, ideologul Democrației Naționale (Endecja) din Polonia. În plus, ortodoxismul febril al lui Nae Ionescu, fundamentul modelului său etnocratic, s-a ciocnit cu criticile venite din partea unui Mircea Vulcănescu, alarmat de manipulările politice ale credinței.

XS
SM
MD
LG