Jan Józef Lipski (26 mai 1926, Varșovia – 10 septembrie 1991, Cracovia) a fost un disident polonez, intelectual critic, spirit liberal și un nonconformist autentic. Societatea civilă din Polonia nu a fost o iluzie, ci o realitate vibrantă și palpabilă. Comitetul de Apărare a Muncitorilor (KOR) s-a constituit în 1976 spre a susține moral, politic și legal protestul clasei muncitoare, studenților și intelectualilor din Polonia. Lipski a fost unul din fondatorii acestui comitet, precum și ilustrul său cronicar. O organizație care a simbolizat renașterea unor sentimente, emoții, aspirații și idealuri multă vreme suprimate. Printre membrii săi s-au numărat faimoși artiști, regizori de film, compozitori, ș.a.m.d. În același timp, KOR a numărat și importante figuri disidente. Regimul nu-i putea aresta pe toți fără a da naștere unui imens scandal internațional. Așa cum a spus generalul de Gaulle în mai 1968 după ce șeful poliției pariziene venise să-l informeze despre participarea lui Jean Paul Sartre la proteste stângiste, „Monsieur, on n'arrête pas Voltaire!” (Domnule, nu se face să-l arestăm pe Voltaire!)
În recenzia cărții sale „KOR: 1976–1981” (University of California Press, 1985) din revista „Foreign Affairs” (primăvara lui 1986), John C. Campbell observa: „Într-o splendidă etalare a ceea ce el numește jurnalism istoric, Lipski aplică metoda istorică și apelează la propria sa implicare spre a produce o neprețuită mărturie a activităților organizației scriitorilor și intelectualilor care au avut un rol unic în extinderea domeniului libertății în Polonia lui Gierek și în pavarea drumului către Solidaritatea. Recurge la detalii extraordinare și furnizează o documentație vastă despre scopurile și activitatea KOR, structurarea legăturilor acestei organizații cu muncitorii, studenții, țăranii și reprezentanții bisericii, precum și relațiile cu regimul, incluzând ciocniri violente cu aparatul represiv. KOR s-a dizolvat în 1981, dar liderii săi, precum Kuroń, Michnik și Lipski însuși rămân activi și sunt persecutați în Polonia”.
Pe coperta cărții, istoricul Jan T. Gross scria: „Mă îndoiesc că vom vedea vreodată, pentru o lungă perioadă de timp, un volum la fel de cuprinzător și inteligent despre prolegomenele revoluției poloneze sau, mai larg spus, despre emanciparea societății de sub comunism. Este o carte despre viitorul Europei de Est la fel de mult cum este și una despre trecutul ei recent, prin aceea că revoluția poloneză – fără îndoială singura revoluție proletară din istorie –, deși temporar încetinită, a demonstrat, pentru prima oară, cum anume este posibil să depășești etapa hegemonică a partidului comunist și a birocraților săi”. Pun pe hârtie aceste rânduri și mă gândesc la actualele campanii împotriva lui Jan Gross, fără a mai vorbi de eforturile de politizare a memoriei istorice recente până în punctul transformării acesteia într-o mascaradă grotescă...
