Linkuri accesibilitate

Primul lucru pe care îl poți spune despre filosoful politic Jean Bethke Elshtain (1941–2013) este acela că a întruchipat ideea intelectualului public, în fapt o adevărată spectatoare angajată spre a relua celebra formulă a lui Raymond Aron. Pentru această gânditoare, conceptul „libertății”, așa cum a fost el articulat de disidenții est-europeni (Saharov, Havel, dar și Ioan Paul al II-lea), a simbolizat o indispensabilă ancoră, o sursă de speranță în a noastră turbulentă și exasperantă lume. Atât în scrierile sale (21 de cărți și sute de articole), cât și în intervențiile publice, Jean a fost directă, onestă, dedicată fără sfială apărării adevărului împotriva minciunilor oportuniste și conformității poltrone. S-a perceput pe sine ca gânditor creștin și, la Universitatea din Chicago, a activat deopotrivă în departamentul de științe politice și la Divinity School.


Am cunoscut-o pentru prima dată în primăvara anului 2006 la un dineu organizat de prietenul nostru comun, Martin Palouš, fost purtător de cuvânt al Cartei 77, filosof și, la acel moment, ambasadorul Republicii Cehe la Washington. Soția mea, Mary, și cu mine am petrecut ore întregi angajați într-una din cele mai fascinante conversații intelectuale ale noastre. Câteva zile mai apoi, am fost abordat de Robert Boyers, editorul revistei „Salmagundi”, care m-a invitat la o conferință pe tema Jihadului, violenței și terorismului. Mi-a spus că Jean Bethke Elshtain mă recomandase. Intervențiile din cadrul acelui eveniment au apărut într-un număr special din revista condusă de Boyers.

Ziarul „Boston Globe” a relatat desfășurarea conferinței și a descris intervenția mea ca una dintre cele mai ferme în favoarea războiului împotriva terorismului. În fapt, nu făcusem decât să dau voce ideilor susținute de Jean Bethke Elshtain, Václav Havel, André Glucksmann și mulți alții care au văzut logica războiului just împotriva unui detestabil despotism criminal. A fost o sarcină dificilă ținând cont de absența lui Christopher Hitchens care ar fi trebuit să participe, dar a trebuit să-și anuleze prezența în ultimul moment. Așa că iată-mă acolo, est-europeanul, discutând asemenea chestiuni ultra controversate cu faimoși critici ai războiului, inclusiv Benjamin Barber, Martha Nussbaum, Breyten Breytenbach și Peter Singer. „Intelectualii publici ar trebui să fie, în cea mai mare parte a timpului, spărgători de chef [party poopers]”, spunea în 2001 Jean Bethke Elshtain. Cu acel prilej, am fost cu siguranță unul.

Pentru Jean, valorile și principiile contau, adevărul nu era acomodabil, fluid, adică o entitate relativă, iar demnitatea individului cerea să fie apărată împotriva tentativelor de a o anula. Ca profesor de filosofie morală și politică la Universitatea din Chicago, Jean a ținut prelegeri importante în varii campusuri, a scris cărți influente asupra unor chestiuni politice și etice arzătoare, inclusiv aclamata „Democracy on Trial”, un eseu extins ce fusese inițial transmis la postul de radio CBC. Nu i-a fost frică să-și apere punctele de vedere, să ofere argumente logice, istorice și etice în favoarea nevoii de intervenție în Irak.

Ca om care l-a prețuit toată viața pe Sfântul Augustin (pasiune împărtășită cu Hannah Arendt), Jean a știut că refuzul de a acționa împotriva răului duce inevitabil la consimțire și complicitate cu acesta: „Lupta împotriva fascismului german și militarismului japonez ne-a făcut să dăinuim pe lume. Odată cu extraordinara noastră putere vine o responsabilitate și mai mare. Una din obligațiile continue este aceea de a răspunde la strigătele nedreptățiților. Victimele genocidului, spre exemplu, se așteaptă în mod just ca națiunile puternice devotate principiului drepturilor omului să încerce să-i împiedice pe criminali”.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG