Linkuri accesibilitate

Vladimir Cebotari: există situații în care registrul alegătorilor dar și cel al populației la zi nu ar putea reflecta întrutotul corectitudinea listelor persoanelor vii sau decedate


Interviul dimineții cu ministrul moldovean al justiției despre „Cimitirul din listele electorale”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:54 0:00
Link direct

„Cimitirul din listele electorale” este titlul unei investigaţii jurnalistice ce a demonstrat, cu doar câteva săptămâni înainte de alegeri, că listele electorale sunt pline de decedaţi. Descoperirea urmează unei suspecte creşteri, de la scrutin la scrutin, a numărului de alegători în statisticile autorităţilor, contrastantă cu descreşterea constantă a populaţiei. Comisia Electorală Centrală are o explicaţie, dar pentru încrederea în corectitudinea viitorului scrutin paguba este ireversibilă. Îl întrebăm pe ministrul justiţiei Vladimir Cebotari cum au de gând autorităţile să iasă din impas.


Europa Liberă: Dle ministru, Comisia Electorală Centrală spune că este doar un fel de „dispecer” și că operează cu datele pe care i le pune la dispoziția dânsei ba Serviciul Stare Civilă, ba „Registru”, or iată investigația RISE despre care vorbim și pe care sigur că ați studiat-o a găsit cel puțin câteva nume foarte sonore în liste: Emil Loteanu, Constantin Tănase - persoane care au decedat, dar nu au fost radiate din liste. Și pe baza acestor exemple se poate spune că de la Starea Civilă până la Întreprinderea de stat „Registru” informația ajunge foarte greu. Dvs. puteți să ne explicați, întrucât Serviciul Starea Civilă e în subordinea Dvs., cum se întâmplă această necoincidență?

Vladimir Cebotari: „Aici subiectul este un pic mai complicat și nu ține atât doar de datele care le introduce în acest registru public Oficiul de Stare Civilă. De fapt, avem două registre: un registru este al populației care este deținut de Ministerul Tehnologiei Informaționale și Întreprinderea de stat „Registru” și un alt registru este cel al alegătorilor. Registrul alegătorilor și Registrul populației lucrează independent unul de altul. În același timp, practic la zi, în decursul nopții, printr-o aplicație specială, Registrul alegătorilor care este administrat de Comisia Electorală Centrală extrage automat datele actualizate din Registrul populației. După acea situație și investigație, s-au efectuat anumite verificări mai minuțioase și s-a constatat că exista o anumită problemă în procesul de extragere, pentru că s-a făcut dintr-un fișier mai vechi, în baza unei anexiuni dintre aceste sisteme setată încă în anul 2014, înainte de alegerile parlamentare de la acel moment. Dar în același timp, astăzi listele sunt actualizate.

Să recunoaștem că există și anumite nu aș zice eu deficiențe de proces, cât situații teoretice posibile în care Registrul alegătorilor, dar și cel al populației nu ar putea reflecta chiar la zi corectitudinea listei persoanelor vii sau cele decedate. Și care sunt motivele? Acestea sunt câteva: autoritățile publice locale în rând cu Oficiul de Starea Civilă sunt obligate să confirme decesul persoanelor și să elibereze certificate de deces a persoanelor, însă, odată cu eliberarea acestor date, ele nu sunt înscrise imediat în Registrul populației… Aceste date sunt colectate și transmise lunar către Oficiul de Stare Civilă care le tabelează, le introduce în registrele publice. Respectiv, teoretic, ar exista situații în care am putea avea o întârziere de înscriere a acestor date de până la 30 de zile.”

Europa Liberă: Dar în cazul lui Loteanu câți ani au trecut?

Vladimir Cebotari: „În cazul lui Loteanu este o altă situație la care vreau să fac referire: vorbim despre persoanele decedate în afara Republicii Moldova, ale căror rude nu se adresează la organele de stat ale Republicii Moldova pentru a li se elibera certificatele de deces. Şi aceste date rămân neînregistrate în Registrul populației. Exact acesta a fost și cazul maestrului Loteanu.”

Europa Liberă: Dle ministru, haideți să ne întoarcem la prima situația. Doar în momentul în care nu se raportează că a decedat cineva, ar trebui în mod normal altă instanță să zică: domnilor, omul ăsta nu mai ia pensia… Sau în timpul ăsta pensia asta se duce undeva fără știrea Dvs. sau a Registrului populației?

Vladimir Cebotari: „Nu, nu cred că se duce pensia undeva, pentru că ridicarea pensiei se face în baza unei altei proceduri. Eu din câte cunosc în cazul ridicării pensiei nu poate o persoană să o reprezinte pe alta în baza procurii care depășește trei luni de zile.”

Europa Liberă: Și de ce atunci nu se aprinde becul roșu nicăieri pe lanţul ăsta complicat pe care se zice că l-ați construit, l-am construit noi, statul Republica Moldova? Dacă în lanțul acesta s-a produs o ruptură care compromite scrutinul exact când nu trebuie, exact atunci când nu aveți nevoie?

Vladimir Cebotari: „O ruptură de doar 30 de zile - aceasta nu poate influența scrutinul. Dar există alte instrumente de verificare. Referindu-ne mai întâi la digitalizare, una din aplicațiile de extindere a Registrului populației este anume de a-l extinde cu funcționalitate, pentru a permite autorităților publice locale să introducă aceste date direct în Registrul populației. Acesta este un lucru de perspectivă nu atât de îndepărtată. Un alt moment este măsurile de organizare a acestor alegeri, măsurile de expunere a acestor liste anume pentru a fi verificate de către autoritățile publice locale. În acea etapă, lumea să sesizeze și să informeze Comisia Electorală Centrală pentru a actualiza aceste liste. Aceste liste sunt publice pentru oricare cetățean care poate în sectorul său să se uite prin liste, să verifice în măsura în care el se regăsește sau nu se regăsește, sau regăsește persoane care nu există.”

Europa Liberă: În cele din urmă, dle ministru, cine este responsabil în stat ca să fie o singură listă și nu la fiecare bordei cu cifre diferite? Doar nu poate cetățeanul să fie responsabil de corectitudinea listelor? Există niște oameni care pregătesc listele și le scot la vedere și spun: dle, avem mai mulți alegători decât trăitori pe teritoriul Republicii Moldova.

Vladimir Cebotari: „După cum v-am spus, listele nu le pregătește o persoană anume, factorul uman se pune la o parte, aceste liste se generează automat de către sisteme informaționale. Dar ceea ce se generează cu mult timp înainte, se plasează public anume pentru a fi verificat deja și de către persoanele încadrate în acest proces.”

Europa Liberă: Dle ministru, dar Dvs. înțelegeți ce vă spun eu? Că în momentul în care Dvs. declarați sus și tare că aveți o sarcină poate chiar foarte dificilă, poate imposibilă să reabilitați în fața alegătorului sistemul, autoritățile vin cu nonșalanță și spun: aceste liste se generează automat de către robot. Asta mai ales după ce recensământul a fost îngropat și nu știm, de fapt, datele de la recensământ. Prin urmare, mie mi se pare că trebuia să sufle și în apă rece Comisia Electorală Centrală - nu avem cifre foarte exacte, mergeți voi pe la primării, verificați-le și atunci toți împreună o să obținem o cifră reală.

Vladimir Cebotari: „Acest lucru așa și se petrece, pentru că acum merge procesul de verificare a acestor liste cu ajutorul administrațiilor publice locale. Acest lucru nu se face în ultimele două-trei zile, mai avem mai bine de 50 de zile până la alegerile, deci de când au fost plasate listele, erau mai mult de 60 de zile până la alegerile prezidențiale, de aceea se va reuși până la data alegerilor și cu mult timp înainte de data alegerilor aceste liste să fie actualizate la zi.”

Europa Liberă: Dle ministru, ceea ce s-a reușit deja să se genereze - un fel de speculații că se umflă în mod special cifra alegătorilor pentru ca după aia să se spună că nu s-au prezentat suficient de mulţi şi, prin urmare, trebuie să mai încercăm odată; sau cineva să zică: juridic nu sunt bătute în cuie listele, atunci să mergem la Curtea Constituțională să anulăm chestia asta… Mie mi se pare că s-a generat tot felul de discuții periculoase pur și simplu pentru încrederea în acest sistem.

Vladimir Cebotari: „Eu nu pot să nu împart cu Dvs. aceleași îngrijorări. Dar uneori mă gândesc: de ce ar fi cazul acum aceste discuții să apară? Pentru că listele publicate și măsurile care se întreprindeau nu erau niște liste definitive totuşi. Erau doar niște liste în proces de verificare.”

Europa Liberă: Dar în loc să spuneți asta, dle ministru, premierul spune așa: nu aveți nicio grijă, avem toată încrederea în robotul care funcționează. Deci, în loc să fi spus: fraților, fiecare dintre voi luați-vă buletinul de identitate, mergeți la Primărie, mergeți la Consulat, anunțați-vă existența, haideți împreună să facem ordine în liste, de fapt autoritățile spun că totul o să fie bine.

Vladimir Cebotari: „În momentul când dl premier a făcut această declarație, chiar înainte ședinței de Guvern, dumnealui s-a referit și a spus-o foarte clar: că vorbește exclusiv din numele Guvernului Republicii Moldova și cunoaște bine situația la Registru și cunoaște bine că listele generate de Întreprinderea de Stat „Registru” sunt unele corecte. Dar în același timp a spus că are încrederea că oricum va reuși până la urmă la fel să prezinte listele alegătorilor foarte corecte și are toată încrederea că nu vor exista niciun fel de încălcări în această privință, pentru că era discutat acest subiect la data alegerilor prezidențiale. Probabil nu a fost suficient de clar, dar, de fapt, acesta a fost mesajul domniei sale.”

Europa Liberă: Iar CEC la rândul său s-a spălat pe mâine și a zis: fraților, asta-i lista pe care ne-a dat-o Registrul, cu asta operăm, cu asta defilăm.

Vladimir Cebotari: „CEC-ul a petrecut mai multe ședințe, una din care chiar ieri de mai bine de 3-4 ore, din care aceste subiecte, inclusiv aspectele tehnice au fost reverificate, rediscutate. Aceste măsuri continuă în fiecare zi. Probabil ar trebui mai mult să comunice CEC despre eforturile pe care le face. Dar acesta este deja un alt subiect.”

XS
SM
MD
LG