Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Georgeta Cîşlaru.

Doctor conferențiar și cercetătoare în lingvistică la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris 3. S-a născut în 28 aprilie 1978 la Cureşniţa, raionul Soroca. A făcut studiat la Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți. În 1999 a obținut o bursă a guvernului francez care i-a permis să urmeze studii doctorale la Paris, unde și-a susţinut teza de doctorat în 2005. E căsătorită și are doi copii.

Luni

Dimineaţa eforturile sunt toate îndreptate spre a pregăti copiii pentru o zi frumoasă, la şcoală pentru una, acasă şi la joacă pentru altul. Abia după, dacă reuşesc şi nu este nevoie să ies în grabă mare, beau o cafea. Cred că mai mult îmi place aroma de cafea şi, aidoma madlenei lui Proust, senzaţia pe care mi-o aduce, amintindu-mi de cafelele din vacanţă, cafele întârziate, lenevite, împărţite cu cei dragi.

Azi reiau cursurile la universitate. Prima zi de cursuri după o vară de conferinţe, organizări administrative şi, da, de vacanţă. Sunt întotdeauna mai neliniştită înainte de începutul semestrului. Săptămâna care precedă, şi în care îmi termin de pregătit conţinutul şi suporturile de curs, mă tine sub presiune. Cineva spunea că în ziua în care nu mai ai nicio anxietate intrând într-o clasă, în care nu simţi cum transpiri sau cum ţi se înnoadă stomacul, în ziua aia trebuie să laşi profesoratul. Ei, bine, cred ca încă mai pot să profesez...

După ce îmi cunosc studenţii şi simt că avem despre ce să discutam, neliniştea se preschimbă în bucuria de a descoperi idei împreună cu ei. Vom discuta despre text, despre ceea ce textele – mediatice, academice, politice – spun sau tac, despre felul în care ele se repetă, se reproduc, se alterează...

Următorul curs e destinat studenţilor mai mici. E despre cuvinte. Cu toţii, de fapt, învăţăm întâi să spunem cuvinte şi, abia mai târziu, fraze şi texte.

Cursurile sunt pentru mine o performanţă în scenă, în care sunt şi actor, şi regizor.

Seara, mulţumită şi foarte obosită de orele petrecute, înnodând şi deznodând spectacole, îmi regăsesc familia şi nu mai prididesc să trăiesc orele – puţine – care ne despart de somnul celor mici şi în care avem atâtea de spus şi de făcut.

Marţi

După ritualul de dimineaţă, e ziua pe care o consacru cursurilor online. Universitatea propune din ce în ce mai multe parcursuri gestionate prin internet. Am şi două cursuri online, plus unul la care înlocuiesc o colegă timp de un semestru. Manualul de curs, cu explicaţii, exerciţii, rezolvarea şi comentarea lor, sunt deja depuse în spaţiul internet dedicat. Azi voi face cunoştinţă cu studenţii şi le voi explica cum funcţionează cursul online, care sunt metodele de lucru pe care le recomand, ce vor avea de făcut pe parcursul semestrului. Peste câteva săptămâni le voi propune un subiect pentru lucrări individuale. Răspund la întrebările lor.

După prânz încep să pregătesc ultimele elemente pentru cursurile din următoarea săptămână. Dar trebuie să mă grăbesc, reuniunea consiliului facultăţii, din care fac parte, are loc peste două ore. Se discută probleme curente, printre care începutul anului academic, dar în special se discută proiectele de remodelare a spaţiului universitar francez şi a ofertei de studii.

Direcţia facultăţii oferă tuturor profesorilor şi administratorilor un aperitiv amical în aceeaşi seară. Îmi salut rapid colegii, dar nu prea mai stau. Sunt aşteptată şi ştiu că voi auzi acel „Mi-a fost dor de tine, mami” care îţi spune cu certitudine că nimic mai important nu există. Şi nu există.

Miercuri

Miercuri îmi iau zi – aproape – liberă şi mă ocup de cele mai importante persoane din viaţa mea. De dimineaţă lenevim activ. Adică, facem treburi, dar fără a ţine cont de oră. Lin, domol, ca nici plictisul să nu fie prea aproape, dar nici intensitatea vieţii de metropolă să nu ne ştirbească liniştea.

După prânz trecem în alt ritm. Azi mergem la „muzeul cu schelete”, cum l-au botezat copiii (printre preferate avem „muzeul cu măşti”, alias muzeul artelor primitive, muzeul colorat, alias muzeul de arte moderne Beaubourg, muzeul cu unicorni, alias muzeul evului mediu, şi muzeul cu schelete, alias muzeul antropologic). Am tot amânat vizita, profitând de parcuri în zilele uimitor de frumoase din acest început de septembrie.

Se simte acum toamna – e şi data echinoxului azi – şi lăsăm parcurile să mai ia culori. În program, schelete de dinozauri (majoritatea – reconstituite, dar sunt şi câteva piese adevărate), de balene, de ţestoase, şi de mai toate mamiferele. Scheletul de cimpanzeu alături de scheletul uman impresionează întotdeauna.

La ieşire profităm un pic de grădinile de pe malul Senei, înainte de a intra în tunelul metroului. Ajungem acasă cu impresii mari. Îmi place să-i aud povestind ce au văzut, să văd cum gândurile le zboară mai iute decât cuvintele – fenomen absolut normal, în special la cei mai mici.

Seara târziu, copiii dorm, îmi reiau computerul cu dosarele deschise, şi nu îl închid încă multă vreme.

Joi

Ritualul de dimineaţă: trezire, mângâiere, mâncare, mai verificăm ghiozdanul. Nu, nu am uitat să citim ieri, toate bune şi frumoase, o zi nouă începe.

Eu am program la biblioteca naţională, unde merg deseori pentru lecturile care îmi stimulează cercetarea ştiinţifică, pentru atmosfera de lucru, şi pentru discuţiile cu colegii în care „refacem lumea”, după cum spun francezii.

Azi voi încerca să reiau firul unui manuscris pe care a trebuit să-l las în săptămânile în care mi-am pregătit programul de cursuri semestrial. Firele lăsate se înnoadă greu uneori. Alteori ai surpriza să le vezi bifurcate în direcţii nebănuite, dar foarte stimulante.

Îmi amintesc de războiul de ţesut al bunicii. La stative era mai uşor de înnodat fire, dar şi motivele ieşeau mai simple, banale, lineare. Izvodul cu flori sau lipoveni cere altfel de eforturi şi atenţie.

Iau prânzul cu o colegă pe care nu am reuşit încă să o vad după vacanţă. Și cafeaua, care are acum acelaşi gust de vacanţă, caci, dacă timpul mai presează, gândurile se învârtejesc în voie. Şi acest vârtej mă duce pe noi piste, şi manuscrisul parcă ar prinde formă. Dar mai e mult...

Vineri

Reediţia zilei de ieri, cel puţin în program, căci realitatea e întotdeauna diferită. Merg la biblioteca naţională, să împletesc firele de ieri, şi să scot altele noi, pentru cursurile din săptămâna care va veni.

Seara urmează să o petrecem cu nişte prieteni, şi ei cu copii. Trebuie să termin ce am de făcut.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG