Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămânii politice românești.

Școala românească, așa insalubră și înapoiată cum spun diverse studii că ar fi, înregistrează anual rezultate miraculoase, mai ales dacă se implică și familia, și comunitatea în susținerea elevului. Priviți numai cum s-au umflat instituțiile statului și paginile mondene de beizadele ieșite în șuturi pe porțile școlilor.

Andrei Plăcintă, fiu de senatoare și delincvent, este cel mai bun exemplu că lumea poate să piară, justiția trebuie să trăiască și ea, cum poate. Condamnat pentru tentativă de omor în 2010, pentru că a trecut cu mașina peste un binevoitor care încerca să-l împace cu iubita, băiatul a ajuns, după doar patru luni de libertate, traducător-interpret la Curtea de Apel din Galați. Cum să nu apreciezi la superlativ acest sistem, combinație de școală de partid cu școală a vieții, care oferă o a doua șansă unor cazuri disperate de amor nebun? Mai ales că scandalul cu iubita l-a avut tocmai din pricina dificultăților de traducere și interpretare, aptitudini pe care are acum prilejul să și le rafineze pe banii statului. O șansă în viață a primit și Mihnea, fiul cel mic al fostului Adrian Năstase. Băiatul a ajuns asistent al unui vocal europarlamentar socialist, o slujbă pentru care alții multă școală au făcut inutil. Nu degeaba a investit tatăl banii “mătușii Tamara” în viitorul progeniturilor de unde n-au mai putut fi recuperați de procurori. Multe povești de succes au în cutele biografice un tată, un unchi sau un frate mai mare preocupat de destinele urmașilor, cei care vor prelua greaua moștenire a conturilor, relațiilor și puterii.

An de an, politicienii se urcă pe spinarea elevilor prezenți la festivitatea primei zile de școală. De acolo vorbesc despre destinul educației, vocația de profesor și viitorul luminos al elevilor. Promit un nou destin școlii, investiții, reforme, programe, manuale și instalații sanitare. Și tot an de an, inspecțiile și evaluările plasează școlile din România la fundul grămezii. Există autobaze mai curate și mai educative decât multe școli de top. Peste patru mii de unități de învățământ nici nu au primit anul acesta autorizație de funcționare pe motiv că sunt prea periculoase pentru elevi. Marele fluviu al cunoașterii curge prin delta aceasta mâloasă, direct în programele școlare și în fișele medicale ale elevilor. Tot prin mlaștinile educației, retorica festivistă a politicienilor se simte ca la ea acasă, sprintenă ca un crocodil ieșit la vânătoare de carne fragedă. De înțeles interesul lor: și școlile obișnuite sunt parte a moștenirii lăsate de oligarhi urmașilor. De acolo se selectează carnea de tun a curbelor de sacrificiu și turmele de yesmeni cu care se înconjoară orice animăluț politic plin de ifose. Acolo se modelează caracterul de plastic sau elastic al sicofanților. Industria educației pregătește armata de votanți de mâine. Când nu mai au de ce capăt de frază să se agațe, politicienii se grăbesc să-și taie cât mai repede drum cu girofarul, să nu ia vreo boală a copilăriei care să le strice maturitatea.

Dar nu poate spune nimeni că nu sunt preocupați de soarta școlilor! De ani de zile, mii de studii, discursuri, note, norme, hotărâri și grimase solemne sunt garanție că nu e departe momentul când se va face curățenie, când școala va căpăta o altă geometrie și alte orizonturi. Numai că trebuie răbdare: roțile nu pot fi schimbate din mers, să nu taie mâinile mecanicilor. Lucrurile acestea trebuie făcute gradual, schimbările au anotimpurile lor, nu pot fi arse etape fără pericolul de a incendia totul. Pentru a nu tulbura fragilul echilibru de civilizație, copiii de la țară continuă să folosească closetul din fundul curții, apa cu nitriți și nitrați de la fântâna de alături, sălile de clasă pe jumătate năruite și maculatura didactică din anterioara revoluție culturală. Fiecare ministru promite la început să revizuiască programa și manualele, dar constată mai apoi că e prea târziu și că nu poate rupe lanțul trofic dintre autorii de manuale, profesori, directorii de școală și inspectorate. Lanț trofic care se hrănește cu copii.

Și chiar dacă sensibili ca niște rinoceri la problemele actuale ale învățământului, rezervându-i mereu ultimul loc pe lista priorităților, alături de sănătate și cercetare, politicienii acordă o mare atenției propriei biografii educaționale. Și-au dat seama că, într-un sistem performant, mediocritatea lor ar deveni stridentă și că într-o societate bazată pe merit și competiție ar fi mereu la coada plutonului, să potolească foamea câinilor de pază ai democrației. Câte schimbări de sex intelectual n-au făcut pentru a se ridica la nivelul noilor provocări educaționale! Educația i-a transformat pe strungari în doctori în politici publice și pe tehnicieni dentari în profesori universitari. Contabilii au devenit șefii sănătății și delincvenții sunt experți în servicii secrete.

Cazurile Plăcintă sau Năstase par banale când ne gândim că Adriana Bica, fosta șefă la Direcția de luptă împotriva crimei organizate, acuzată și o vreme arestată pentru luare de mită și constituirea unui grup infracțional, a devenit avocat și-l apără pe fostul președinte de consiliu județean Constanța, un alt delincvent notoriu. Sau când aflăm că analfabeți notorii s-au umplut de masterate și doctorate. Că un individ ca Gabriel Oprea era conducător de doctorate. Că Ecaterina Andronescu a fost ministru al educației de trei ori. Că Adrian Păunescu are statuie în București. Că Vadim Tudor este considerat de unii, nu puțini, un mare poet. Că Ion Iliescu este prețuit ca om politic providențial și că Victor Ponta este pe primele locuri la popularitate. Lipsa de autorizație sanitară a învățământului se răzbună în atât de multe feluri!!

Există atâtea cazuri notorii de politicieni penali, dar în funcție, de academicieni deconspirați ca turnători la securitate, de bancheri de frunte pe vremuri șefi ai comerțului exterior securistic, de afaceriști care ocupă fraudulos primele locuri în topurile bogăției și ale infracționalității, de personaje istorice care pleacă și vin la putere ca plăgile medievale, grație mișcării ciclice a preferințelor electorale, că vorbe ca școală, valoare, examene, competiție sau merite personale miros a glume cazone. De fapt, ca pe vremuri, doar școala de partid te face om.

Chiar dacă dă din boală-n boală, societatea românească e condusă de mii de doctori. Calitatea, profunzimea și orientarea studiilor au devenit secundare. Epidemia doctorală a contaminat chiar și indivizi care, conform tuturor criteriilor, sunt imuni la civilizație, educație și inteligență. Când au descoperit că banii le pot aduce fericirea academică, politicienii au început să cumpere cu toptanul licențe, masterate și doctorate. Vor să demonstreze că nu sunt doar lacomi și nepăsători, ci și sclipitor de inteligenți. Sunt personaje negative, dar nu sunt niște găinari de rând, ci niște delincvenți cu școală și stil. Avem politicieni absolvenți de grup școlar care-și dau bacalaureatul și doctoratul în aceeași sesiune. Ba unii și-au dat două doctorate, ca să adune un coeficient de inteligență peste medie. Au mai adăugat și niște masterate, că intrau în preț și erau la promoție. Pentru ei școala e la fel de importantă ca o carte scrisă în pușcărie: le aduce independență, libertate. Nu mai vor să fie doar interfața dintre puterea politică și cea financiară, între grupările mafiote și instituțiile statului. Nu se mai mulțumesc să fie moștenitorii tăcuți ai securității: vor mai mult. Vor să mute biciul în mâna stângă și să țină cartea cu dreapta. Aproape în întregime scena publică este ocupată de acești travestiți. Ei știu că simplul activism politic nu mai face doi bani, mai ales că s-au umplut partidele de slugi cocoșate de respect în fața șefilor, gata să se sfâșie între ele pentru firimiturile căzute sub masă. O foame care, pe măsură ce se apropie alegerile, îi turbează.

Dar, indiferent că au dosar beton și origine sănătoasă de politruc sadea sau că sunt simpli clienți așteptând să le pice și lor ceva, cu toții sunt școlari împătimiți și nu mai știu cum să-și umple biografiile cu studii și diplome. Ei cred că diplomele și lucrările plagiate din biografie le vor amortiza căderea. Iar convingerea că pot schimba oricând palmele luate pe scena politică cu palmele academice le dă o seninătate vecină cu senilitatea. Au și ei dreptatea lor. Educația inflaționistă fictivă mărește miza de la un mandat la altul. Chiar dacă în realitate școala se duce de râpă, școlile din biografiile politice prosperă. Și-apoi la cum merge școala, puțini mai sunt cei care și-ar putea da seama de impostură. Iar, dacă protestează și denunță goliciune politicienilor, pot fi trimiși la munca de jos, eventual în altă țară, să vadă pe pielea lor ce înseamnă cu adevărat concursurile, examenele, competiția.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG