Linkuri accesibilitate

Doi diplomaţi americani, primul – ambasador în Republica Moldova şi ultimul, în România, au reuşit, în mai puţin de-o lună, trista performanţă de a-şi ridica în cap opinia publică din ţările în care sunt acreditaţi – James D. Pettit dându-și cu părerea într-un interviu despre imposibilitatea Unirii dintre Republica Moldova şi România, dar şi despre „moldoveneasca” vorbită între Prut şi Nistru, iar Hans Klemm lăsându-se fotografiat, alături de liderii UDMR, în timp ce ţinea în mână steagul Ţinutului Secuiesc. Nu voi lua, tocmai eu, un biet literat, pâinea de la gura liderilor de opinie, dar mai ales a oamenilor politici, comentând gesturile – pe cât de diplomatice? iată întrebarea – ambasadorilor respectivi; cât priveşte explicaţiile pe care le-au oferit aceştia, ei bine limba diplomaţiei americane numai englezeasca fair play-ului britanic de altădată nu este…

Ca să se înţeleagă – până şi-n cancelariile de peste Ocean – că anumite gesturi & cuvinte pot da peste cap atât relaţiile dintre state, cât şi – mai cu seamă – cele dintre oameni, am să evoc o istorioară ce a avut loc prin ’80-’81 într-o şcoală din Chişinău. Să şi-o bage-n cap, oricine o ceteşte, o dată pentru totdeauna!

* * * * * * *

Nu-i nevoie să-şi închipuie căpăţâna în formă de puşculiţă – purcică sau pisoi de porţelan –, cu tăietura în crucea capului; suficient s-o evoce pe profa de geografie. Lecţiile acesteia debutau, invariabil, cu „basarabeni cu cap pătrat” pentru a se încheia, la fel de previzibil, cu „băgaţi în cap”. Până-ntr-o zi de aprilie – 22 aprilie, o zi roşie în calendar – când băieţii dintr-a X-a “A” s-au prezentat la oră, toţi ca unul, tunşi la zero, şi asta într-o perioadă de expansiune scăpată de sub control a mişcării beatnicilor pe întreg teritoriul lagărului socialist – ovale, craniile lor formau o cifră de ordinul a zeci de milioane –, iar V. Pâslaru, febleţea ei de fată bătrână (nu mai târziu de-alaltăieri lăsă să-i treacă pe lângă urechi răspunsul lui în doi peri – „Cu cine doreşte!” – la întrebarea : „Cu cine se învecinează Uniunea Sovietică?”), îşi tatuase pe creştetul ras la sânge emisfera nordică a globului. Cazul ar fi fost trecut sub tăcere dacă, din pură întâmplare, ochiul scrutător al profesoarei n-ar fi remarcat absenţa de pe hartă a „respublicii noastre”, în favoarea „ţării vecine şi prietene”, absenţă explicabilă prin ignoranţa politică a pictorului de circumstanţă care preluase modelul dintr-un atlas din perioada interbelică. La consiliul pedagogic convocat în după-amiaza aceleiaşi zile directorul – tot el, veteran de război şi secretar al organizaţiei de partid – ceru în mod expres capul copilului, nu înainte însă de a-l obliga să refacă „harta”, în hotarele anului 1949; în cele din urmă diriginta a reuşit să-l păstreze, cel puţin teoretic, în şcoală, cu precizarea că „elevul Pâslaru va avea voie să frecventeze lecţiile abia atunci când îi va creşte părul la loc” (citat din procesul verbal). Cu toate acestea, nu a fost admis la examenele de absolvire, pe motiv de boală mentală, în realitate ca să nu i se dea atestatul de 10 clase, cu care ar fi putut intra în orice instituţie de învăţământ, la ce cap avea pe umeri, iar în toamna aceluiaşi an – tocmai împlinise „optsprezece primăveri” – fu înrolat în rândurile glorioasei Armate Sovietice şi iarăşi tuns chilug. De prisos să mai spunem că unul din consângenii săi, altminteri băiat bun, cu ceva ştiinţă de carte – trei ani de Litere –, îl denunţă cu prima ocazie sergentului; reacţia acestuia sună ca un ordin: „Riadovoi Pâslari, tutje otrasti volosî!” („Soldat Pâslari, tot acum să-ţi laşi părul lung!”) Cât despre profesoara de geografie, dânsa s-a stins prematur, la un an şi ceva de la „incidentul naţionalist”, aproape cheală; cu toate acestea pe numele ei (pe adresa şcolii) continuau să sosească scrisori din armată, de la, cine altul? soldatul Pâslaru, fiecare misivă descriind cu lux de amănunte, iar uneori făcând uz de „umorul soldăţesc în doi peri”, aşa, ca să se ştie ce viaţă duce un “lâsâi globus” departe de casă, şi încheindu-se, invariabil, cu „SLUJU SOVETSKOMU SOIUZU!”. Jos, semnătura – Pâslă siberiană.

XS
SM
MD
LG