Linkuri accesibilitate

Dacă nu cumva dragostea şi ura sunt două feţe ale aceleiaşi pasiuni…

Descendentă dintr-un tată bulgar şi o mamă nemţoaică, Sibylle Lewitscharoff (n. 1954) este considerată „cea mai înzestrată stilistă a literaturii germane contemporane” (Die Welt), drept care a fost recompensată cu numeroase premii: Ingeborg Bachmann (1998), Kleist (2011), Ricarda Huch (2011), Georg Buchner (2013) ş.a. Nici romanul Apostolov, Cartier, 2016, n-a fost trecut cu vederea, fiind distins cu premiul Târgului de Carte din Leipzig (2009).

O scriere ca o palmă peste faţă (din exces de ură sau din dragoste? greu de spus), unde fiecare frază e o dublă invectivă („Ura de tată şi ura de ţară sunt îngemănate şi ţinute cu îndârjire la foc mic”), în ciuda faptului – sau tocmai de aceea! – că ne aflăm în toiul unei procesiuni funerare („Ţara asta ridicolă o demonstrează: nouă nu ne-a murit vreun tată cu merite deosebite – n-a murit decât un bulgar nătâng”), Apostolov (după numele şoferului, Rumen Apostolov, cel care le ghidează pe surorile venite din Stuttgart să re-înhumeze rămăşiţele tatălui în ţara lui de origine) izbeşte prin violenţa tonului, dar şi prin precizia cu care prinde realitatea Bulgariei în plină tranziţie („În mod vădit nu dispun fiecare decât de un unic cod. Femeile semnalează: noi suntem curve, iar bărbaţii: noi suntem brutali”). Străbătând ţara în lung şi lat, naratoarea face de fapt o călătorie în timp, şi astfel de unde la început este pornită să dea cu tifla la toţi şi la toate, pe final ajunge să se împace cu sine însăşi, ba chiar să scoată o posibilă formulă a reuşitei (dacă nu în viaţă, atunci în moarte!): „Am reuşit oricum să trăiesc mai mult decât tatăl nostru, şi să am o viaţă mai plăcută decât mama noastră. Îmi zic că nu iubirea îi ţine pe morţi în şah, ci numai o ură nutrită cordial”. Dacă nu cumva dragostea şi ura sunt două feţe ale aceleiaşi pasiuni…

19 septembrie ’16

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG